OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Constantin BELDIE
Memorii. Caleidoscopul unei jumatati de veac in Bucuresti (1900-1950)
Editura Albatros, Bucuresti, 2000,
378 p., f.p.


Bucurestean prin nastere (1887), Constantin Beldie a surprins in memoriile sale intreaga varietate de intimitati uitate ale societatii mondene din Bucurestii de odinioara.
Bucurestii inceputului de veac XX, „inca nemecanizat si, de aceea, mai umanizat“ pastra „vestigii ale timpului vechi“ de la cucoanele „cu rochii impedicate si palarii cloche“ la „ultimii spoitori in salvari arnautesti, tabariti cu tot tribul in cap cu bulibasa cel matahalos, pletos si barbos, pe maidane“ (p. 43).

Orasul anului 1900 respira sub „semnul zodiacal al bunului trai, al nepasarii pentru ziua de miine (asta inseamna sa scapi de spectrul foamei, al facturii de intretinere sau de telefon!), al placerilor cuminti“ pentru ca apoi, anii razboiului sa desavirseasca un „dezechilibru moral si material, ingrijorari si lipsuri nesfirsite, surpari politice, sociale si economice de proportii necunoscute“ (p. 46).
Una din trasaturile psihologice marcante ale volumului scris de Beldie, cuprinde in intimitatea detaliilor psiho-patologice, „antropologia omului bucurestean“. Un intreg capitol este dedicat unei complete radiografii a mentalitatilor bucurestene. Opiniile autorului nu sint diferite de parerile contemporanilor lui, precum N.D. Cocea (din Pentr-un petec de negreata), Cezar Petrescu (in Calea Victoriei), Radu Cosmin (vezi Babylon), Mircea Eliade (din Huliganii si Intoarcerea din Rai), Dinu Pillat (vezi Moartea cotidiana si Tinerete ciudata) etc.

Obiceiurile bucuresteanului se rezumau la citeva elemente definitorii: „haimanalic, pezevenglic si curvasalic“. Sint multe amintiri descrise fara ocolisuri, de la „bestia pedagogica“, profesorul care „ne invata aritmetica rationala batindu-ne cu capul de tabla“, la „vardistul cel blajin, ocrotitorul femeilor cu rele naravuri“.
Apoi, lovitura in afaceri a batrinului anticar si editor Alcalay, altfel „analfabet, pina in pragul abecedarului, adica necunoscator nici macar al literelor“ (oare citi ministeriabili astazi stiu a se exprima coerent in limba romana?) si vestita scoala de la Sf.Sava care la rindul ei, „nu ne invata nimic, nu ne indemna la nimic, aceasta scoala care se fudulea cu ai sai promovati premianti intii“ (p. 67).

Descoperim cu usurinta Bucurestiul de azi in amintirile traite de Beldie imediat dupa razboi cind „atitia medici, avocati, ingineri, arhitecti si profesori, unii cu renume si avere, care nu aveau in case „un raft cu carti, o revista de nivel ridicat iar pe pereti numai reproduceri mediocru galante, ca in odaile prostituatelor. Astia ne sint intelectualii care nu vintura toata ziua si toata saptamina nici o idee proprie“. Atunci ca si astazi. Care sa fi fost urmarea acestei triste situatii? Generatii intregi de tineri „care s-au aruncat desgustati de scoala in bratele Gazetei Sporturilor, unde invatara pe de-a rostul compunerea si valoarea echipelor de fotbal“. Atunci ca si astazi.
Ce mai raminea de facut sau de sperat prin pitorescul Bucuresti decit cultivarea „viciilor degradante, precum betia unita cu curvasalicul“ (p. 178).
Aceasta lume aparent periferica si lispita de morala avea si ea eroii sai, precum Victor Talianu, „gagiul sucar al bufelor“ sau elegantul Geaca, „nascut si crescut in Tirchilesti, vecin cu tigania“, iar mai apoi „antreprenor iscusit a doua mari si elegante localuri de noapte: Monte Cristo (din Cismigiu) si Melody Garden“.

Era acelasi Bucuresti, cu neschimbatul pina astazi „climat valah lenes, indiferent, apatic, guvernat de Lasa-ma sa te las“; o lume stranie unde „orice zel de impulsie noua la treaba este suspectat si denuntat“. Ieri ca si acum.
Separat de asta, orasul vuia de zvonuri si povesti cu „ispravile escrocilor internationali de origine romaneasca, de care erau pline cazierele politiilor europene“ pe cind politia romana se facea ca nu-i cunoaste. Ieri ca si astazi.
In fata acestor realitati oriental-balcanice sau specific romanesti (caci ele nici in Balcani nu se intilnesc), cum se putea adapta un om cu o luciditate extraordinara precum Constantin Beldie? Contemporanul sau, Camil Petrescu, a definit aceasta stare de lucruri astfel: La vointa mea de a trai absolut (precum in Occident) se opune o realitate absoluta (Orientul sau romanul majoritar).

Constantin Beldie explica teribila realitate moldo-valaha prin cuvintele unui editor uitat astazi („publicistul si filologul de ocazie, Canianu, scepticul si dezabuzatul director al unei fituici saptaminale: Danubiul“): „N-ai inteles din cit ai trait ca romanului nu-i trebuieste editura si cultura, fiindca n-are ce face cu ele? Lui ii trebuie bautura, mincare si trai bun!“ Atunci ca si acum.
In intreaga sa existenta solitara printre idioti, Beldie incearca cel putin un strigat de disperare. Astfel, autorul afirma in rindurile sale: „…ma ridic deci hotarit impotriva contagiunii intelectualiste care loveste de impotenta toate incercarile de pina acum de a ne afla macar rostul existentei noastre aci“ (p. 117).