OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

D. Hagi THEODORAKY
Amintiri din trecutul negustoresc...
Editie ingrijita si adnotata
de Andrei Pippidi,
Editura Do-minor,
Bucuresti, 2003,
160 p. + 24 de planse, f.p.


In multimea de carti despre Bucuresti aparute in ultima vreme, una in plus, despre vechile si noile negoturi (adica de pe la 1800 pina pe la inceputul secolului XX) ale Capitalei, poate trezi oarece interes, fie si numai pentru cele douazeci si patru de fotografii de la sfirsitul volumului. Valoarea literara lipseste, ceea ce nici nu i-am pretinde daca aceasta carte nu s-ar aseza singura sub semnul unui anumit tip de memorialistica: „Indemnat de prietenii mei din comert si din industrie a scrie cele ce am putut aduna, de la batrinii negustori si industriasi, cum si cele petrecute de mine, ca membru si presedinte al Camerei de Comert din Bucuresti, timp de mai bine de treizeci de ani, incerc pe cit memoria ma va ajuta a face istoricul acestui trecut, cum si partea anecdotica la care negustorimea noastra era partasa.

Si spre a arata tinerilor negustori si industriasi cum si tineretului, care imbratiseaza aceste cariere, enormele progrese realizate in secolul trecut...“ (p. 9). Pe linga „pe cit memoria ma va ajuta“, mai exista si „daca memoria nu ma insala“ si „spre a arata tinerilor“, adica reconstructie cu intentie didactica. Asadar, nu informatii de arhiva, ci mai degraba o „carte de invatatura“, un „tratat“ presarat cu anecdote si sfaturi utile pentru a atrage atentia tinerilor asupra traditiei cinstitelor practici ale comertului, precum si asupra pericolelor care ii pindesc in acest domeniu.
Care sint aceste pericole? Daca cercetam negurile inceputurilor de drum, o sa vedem ca exista doua tipuri de negustori (care, dupa noroc sau intelepciune, si-au dezvoltat sau nu micul negot intr-o mare afacere): pe de o parte, „elementele straine“, veneticii care profita de situatia economica si politica a tarii; pe de alta parte, „bunii romani si patrioti“ care, porniti de jos, de la matura, ajung mari oameni de negot, preluind treptat afacerile din miinile strainilor si construind o industrie nationala.

Exista, desigur, dincolo de aceasta bifurcare, si nuante importante: astfel, unele elemente straine se stabilesc in Tarile Romane si se remarca prin actele de binefacere si de recunostinta fata de tara adoptiva, devenind in timp buni romani si patrioti; exista si elemente autohtone care, uitind ca au plecat de la matura, cauta a-si scoate copiii din ale negustoriei, cheltuiesc banii nesabuit sau intra in politica, intr-un cuvint, se lasa corupti. Pedeapsa vine repede: pe cei mai multi norocul ii paraseste si mor in saracie si in uitare. Doua exemple graitoare: „Vazind starea infloritoare a comertului lor si banii care se incasau, se pun pe cheltuieli nepermise, isi cresc copiii cu madame franceze si engleze, tin la grajd patru cai de lux, de la pravalie, fac zilnic soseaua si sfirsesc prost, Filianu plecind in America unde moare sarac, iar Ionescu ajunge samsar in Bucuresti si moare si el sarac“ (p. 53). Banul este ochiul dracului, iar politica e si ea undeva pe-aproape.

Exista si politicieni luminati, de exemplu Costache Rosetti, care inteleg importanta comertului pentru progresul general al tarii, dar lucrurile vor merge bine doar atita timp cit fiecare face ce stie mai bine: politicienii, politica, iar negustorii, comert.
Pe linga aceste consideratii morale mai mult sau mai putin generale, savoarea textului este data de consideratiile economice si de anecdotele asociate tinerei industrii romanesti. Astfel, iata o lege comerciala povestita pe intelesul tuturor: „Normal ca pentru ca balanta comerciala a tarii sa fie in favoarea noastra, pentru tot ce importam, ca compensatie, trebuia neaparat sa avem ce exporta; si cum produsul cerealelor la inceput era mic, se facea un export insemnat in vite, adica: cai, boi, capre, oi, porci etc., caci in cimpiile Baraganului, in baltile Dunarii si in padurile producatoare de ghinda cresterea animalelor era singurul mijloc de a folosi acele terenuri“ (p. 25). Luati aminte cum se leaga lucrurile, cum utilizarea inteleapta a resurselor ajuta la echilibrarea balantei la export!

Din cind in cind, autorul se detaseaza de morala textului si povesteste cu umor care erau practicile si mentalitatile unora dintre negustori. Iata un exemplu de cum sa fii cu un pas inaintea concurentei sau ingenios de simplele practici ale negustorilor din trecut: cum in negotul cu ulei de in concurenta era mare in capitala, sotia unuia dintre proprietarii de prese, „d-na Assan, avea s…t grija cind veneau acesti musterii sa presare dintr-un pachet niste prafuri deasupra tocitorilor aflate in magazie, ceea ce facea ca cumparatorii sa creada ca uleiul Assan este superior tuturor uleiurilor de in fabricate de ceilalti, gratie prafului misterios presarat. De fapt, pachetul cu praful misterios era nici mai mult, nici mai putin, decit sare fina, care in cantitatea mica pusa in ulei, nu putea avea nici o influenta asupra produsului“ (p. 81).

Scrise intr-un stil incilcit, pe alocuri de registru de casa, greu de urmarit, Amintirile din trecutul negustoresc, judecate in afara contextului istoric, se constituie intr-un discurs sentimental, moralizator, conservator, pe alocuri induiosator de naiv sau amuzant, din care lipsesc atit o anumita rigoare, cit si o (compensatorie) intentie estetica. Sau poate tocmai asta le salveaza...