OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saptamina trecuta a fost, ce-i drept, una plina de tot de felul de evenimente: Emil Constantinescu si-a facut publica intentia de a nu mai candida pentru un alt mandat, partidele au facut si au desfacut tot felul de aliante, iar lui Theodor Stolojan si Mugur Isarescu le-au crescut si mai tare actiunile. Data fiind aceasta conjunctura zbuciumata, aniversarea lui Adrian Paunescu ar fi putut trece neobservata. Asa ca, prevazator, personajul cu pricina si-a dedicat o emisiune de citeva ore bune, la Tele 7 ABC, ca sa poata asculta o multime de osanale, sa ne ofere o biografie exemplara, cum ii vine bine oricarui erou, umflata ca un balon si coafata mai ceva ca o cocota. Asadar, dupa ce a transmis, timp de citeva luni, de prin tara, turneul cenaclului „Flacara“, pardon, „Totusi iubirea“, si a fost, seara de seara, prezent pe post cit a durat Campionatul european de fotbal cu niste dezbateri nationalist-paranoice, Adrian Paunescu a inaugurat, chiar de ziua lui, emisiunea Viata noastra cea de toate zilele, care va fi difuzata zilnic. Asa se face ca joi noapte am putut asista la cel mai sinistru spectacol, cu invitati pe masura: Romulus Vulpescu, Mihai Ungheanu, Cerveni, Condurateanu, Urania etc. Mitul personal al „geniului“ Paunescu, aflat de fata, s-a construit fara nici o tresarire din partea amicilor sai. Nu credeam ca cineva, fie el chiar Paunescu, poate sa se umfle in pene de atitea ori cind i se spune ca este un geniu, sa nu aiba nici un fel de jena sau de bun-simt sa tempereze calificativele.

Sa citam doar citeva mostre din frazele ditirambice care l-au proslavit pe „dizidentul“ Paunescu, caci asta-i postura care-i place acum: „acum 57 de ani, cind mamica dumneavoastra v-a adus pe lume…“, „o configuratie astrala de exceptie“, „cel mai mare om de cultura“. Puse fata in fata cu afirmatiile lui Paunescu despre el insusi, aceste ode palesc: „pe codul meu genetic sint urmele soldatilor romani infrinti“, „astept sa ma culc pe 30 noiembrie si sa ma trezesc pe 1 Decembrie 1918“, „incep sa regret ca nu am fost cintaretul regimului comunist“, „cine a mai vazut poeti de curte carora le-au fost arse carti“ etc. Poza lui Paunescu a fost una de Mesia a neamului romanesc, un fel de Toma Alimos care a luptat in toate regimurile pentru „dreptate“, pentru „patria cea sfinta“. Chiar si la Neptun, in 1972, cind, spune el, s-a batut cu niste salvamari care nu-si faceau datoria, a actionat din spirit justitiar. Asa a inceput, de fapt, dizidenta lui Paunescu (sic!). Despre reputatia lui proasta, cica existau motive de sus ca el sa fie in permanenta compromis. Si detaliile despre destinul sau „revolutionar de succes“ au fost nenumarate. Bineinteles, totul bine insiropat cu poezii „curajoase“ sau „cenzurate“…
Dupa o astfel de intilnire cu Paunescu nu poti decit sa te intrebi in ce tara traim, in ce an, si daca oamenii astia au auzit, macar din intimplare, ca regimul comunist s-a dus si pe ei i-a lasat…