OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stilul baroc, considerat de rationalistii secolului al XVIII-lea ca un „superlativ al bizarului“, ca „un ridicol excesiv“, va dobindi mai tirziu un sens istoric si va defini noua conceptie aparuta la sfirsitul crizei manieriste, fixat in jurul anului 1630.
Si chiar daca stilul baroc se va sluji de scenografii spectaculoase, teatrale, de decoratii uneori stupefiante, nu putem sa-i negam nici eleganta si sarmul, nici multitudinea de solutii tehnice si artistice la care a facut apel.
Limbajul baroc va deveni, mai devreme sau mai tirziu, unul european, nuantat de la o tara la alta, nu atit conceptual formal, cit mai cu seama datorat unor gusturi si rafinamente decorative proprii arealelor geografice.
Una dintre piesele cele mai agreate si cultivate in ambientul baroc era cabinetul.

Aparut inca din Renastere, dar intr-o forma hibrida, cabinetul se va bucura de o mare favoare in secolul al XVII-lea, devenind o mobila somptuoasa si elaborata, artizanii dindu-si toata masura maiestriei lor in realizarea lui, fie ca erau arhitecti, sculptori in lemn sau orfevrari.
Marile resedinte aristocratice, episcopale sau patriciene, concepute in spiritul exigentelor unei vieti sociale colective foarte active, dispuneau de o serie de incaperi de reprezentare, elegante nu numai prin arhitectura interioara, ci si prin mobilierul plasat intr-un acord perfect cu aceasta.
In saloane si galerii, care etalau obiecte de colectie, tablouri, tapiserii, portelanuri chinezesti, erau inserate si piese de mobilier de o exceptionala realizare artistica ce constituiau, pe buna dreptate, mindria gazdelor. Dintre acestea nu lipseau, de buna seama, cabinetele.

Ele urmau, in mai toate tarile europene, aceeasi constructie formala: o structura superioara, compartimentata in sertarase si nise, disimulate sau nu de voleuri si o structura inferioara, de sustinere, mai sobra sau mai abundent decorata.
Vocabularul ornamental era cel care varia de la o tara la alta.
Italia prefera o compozitie arhitectonica a fatadelor deschise, cu elemente ce amintesc mai degraba traditia renascentista, colonete, frontoane, statuete (fig. 1). Picioarele in linii drepte, usor subtiate spre baza, destul de grosiere, de altfel, sint acompaniate de o compozitie sculpturala din bronz aurit, cu adevarat baroca, pompoasa si supraincarcata de volute, palmete, cochilii, flori in ghirlade si in ciorchini, compozitie care ii da mai multa culoare si miscare, atenuind astfel monumentalitatea structurii superioare.
Evident, o asemenea mobila de aparat nu putea apela decit la materiale nobile: abanosul, esenta exotica draga barocului, se asociaza cu marmura fina, cu fildes, ce incrusteaza toate micile casete si sertarase cu o dantelarie delicata si, peste toate, bronz aurit, care confera piesei opulenta si pretiozitate.

Franta lui Ludovic al XIII-lea va sta, de fapt, sub semnul si influenta incontestabile a primului-ministru, cardinalul Mazarin. Ca un adevarat italian ce era, Mazarin punea mare pret pe obiectele aduse din Italia, pe care le colectiona cu evlavie, si care ii cultiva pe artistii italieni, adusi la Curtea Frantei pentru decorarea palatului sau si a apartamentelor de la Luvru ale reginei Ana de Austria, sotia spaniola a regelui Ludovic al XIII-lea.
Sub patronatul lui Mazarin se promova insa, in mobilier, linia traditionala franceza, destul de severa, pe care se grefau, in contrapondere, sporadic, elemente decorative cu adevarat „baroce“, din nevoia de miscare, de jocuri de planuri, cautate de spiritul epocii.
Cabinetul pe care-l prezentam (fig. 2), aflat in colectiile Muzeului de arte decorative din Paris, este o varianta agreata de Franta pina dupa mijlocul secolului al XVII-lea.
Linia dreapta, simpla, pare sa triumfe, dind la iveala o piesa robusta, dar nu greoaie, cu o geometrie bine gindita, dominata de rectanglu.
Cele doua usi ce disimuleaza compartimentarea interioara au central cite un octogon decorat cu scene religioase, sculptate intr-un basorelief bine nuantat, radial, anturat de casete tot geometrizate, incizate si sculptate cu motive vegetale.

Grilajul din balustri strunjiti, ce finalizeaza partea superioara a cabinetului, ii accentueaza parca rigiditatea, dar aceasta perceptie este anulata de statuetele in ronde-bosse, surprinse in miscari gratioase, ca si de scenele figurative pline de dinamism sculptate pe frizele piesei.
Acestor elemente care anima mobila li se adauga un plus de suplete prin cele opt colonete in torsada, cu alternante concave si convexe, care fac jocuri de umbra si lumina, insufletind astfel piesa.
De altfel torsada, mai lejera sau mai strinsa, in forma de margele, sau acadele „sucre d’orge“, ca si punctele de sprijin ale mobilelor, bulele mai bombate sau mai aplatizate sint elemente de structura obtinute prin strunjire caracteristice barocului european din secolul al XVII-lea.
Fiind o mobila de lux si in mare voga, cabinetul era placat indeobste cu furnir de abanos, cum este cazul exemplarului nostru (in fr. abanos – ébene, de aici numele de ebenisti dat artizanilor care lucrau in abanos, pentru ca sa devina apoi nume generic pentru artizanii de mobilier artistic), dar erau agreate si alte esente: cedrul, amarantul, palisandrul sau „bois de violette“, care erau importate in Franta.