OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Decorul, care innobileaza fiecare piesa de mobilier, se adreseaza fie unor ornamente aplicate, fie unei marchetarii din cele mai rafinate si sofisticate.
Din prima categorie amintim vulturi, delfini, capete si labe de leu, mascheroni, putti, rozase, ghirlande de laur, cochilii. Nimic nou, s-ar parea, fata de Renastere, fata de decoratia clasica, plina de noblete si demnitate. Ceea ce difera este, insa, interpretarea. Mascheronii sint surizatori, putti sint surprinsi in miscari lejere, celelalte reprezentari figurative, canefore sau telamoni, chiar daca au vestminte clasice, sint insotite de dinamism si expresivitate, care le face mai vivante si degajate. Fantezia este atit de cautata, incit alegoriile razboinice (coifuri, cuirase) sau ale dragostei (torte, tolbe cu sageti) sint circumscrise de cartuse in formele cele mai variate.

Motivele marchetate sint mai cu seama inspirate de arta gradinilor; exista un gust deosebit pentru rensouri, lejere si capricioase ori dense ca niste arabescuri, desene dominate de linii curbe si volute, care dau un aer de prospetime si de noutate.
Si toate aceste compozitii decorative sint anturate de ancadramente bine conturate, rectangulare, ovale, circulare sau in forma de cartuse, ca un recurs la vechile „tablouri“ atit de dragi Renasterii franceze. Aceste compozitii, controlate si riguros ordonate, sint insa departe de a fi conventionale si reci. Acompaniate de panglici plisate, innodate sau pampoane, ele devin aproape familiare si calde.

Putem concluziona ca cele doua aspecte ale stilului Ludovic al XIV-lea, monumentalitate si clasic, pitoresc si variat se intrepatrund pentru a asigura cea mai reusita dintre armonii.
Ceea ce confera un plus de pretiozitate acestor piese de mobilier este dragostea pentru culoare, bogatia cromatica, uneori provocatoare, care insoteste fiecare piesa, fiecare incapere, fiecare apartament.
Metalul este in mod special cautat de ebenisti. Aurirea face mari progrese, de la decorarea plafoanelor si a peretilor pina la aceea a sculpturilor din lemn, pentru suporturi de cabinete, mese sau console, gheridoane sau ancadramente de oglinzi. Se foloseste atit foita de aur, cit si aurirea cu pulbere de aur, adica cu mercur, dind mobilei de ebenisterie o luminozitate necunoscuta pina atunci, care poate parea usor brutala, dar care va face epoca.

In aceasta atmosfera de emulatie artistica isi desfasoara activitatea, in atelierele de la Luvru, marele Charles André Boulle (1642-1732), ebenistul care a dat stralucire si a innobilat stilul Ludovic al XIV-lea. El a practicat un stil de marcheta vie care-i va purta numele si care s-a bucurat de multa simpatie, fiind preluata si de ebenistii celorlalte tari europene.
Boulle foloseste cu suveranitate, pina la satietate, decupaje de arama si cositor pe un fond de carapace de broasca testoasa, in tonuri calde, brune, sau pe un fond de abanos, palisandru sau lemn de violete, intr-un contrast din ce in ce mai agreat.
Desi tehnica marchetariei in cositor si baga pe o esenta nobila de lemn isi avea originea in Italia si fusese practicata chiar si in Franta in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, ea este acum ridicata de Boulle la un inalt nivel de rafinament si maiestrie artistica. Foile de material, alama, cositor si carapace de broasca testoasa, erau incleiate impreuna, abia apoi decupindu-se modelele foarte elaborate. Modelul de arama si cositor pe fondul de baga este cunoscut sub numele de bula „première-partie“, iar modelul de baga pe fond metalic poarta numele de bula „contre-partie“.

Un efect nu mai putin stralucitor il creeaza si bronzurile aurite, la care face apel Boulle cu multa generozitate; aplicate pe mobile, unele au numai un sens decorativ, altele au si unul practic – de protejare a muchiilor (acanturi in volute), de imbracare a picioarelor (sub forma unor saboti) sau garnituri la usi si sertare.
Cele doua imagini alaturate vorbesc de la sine despre ceea ce a insemnat opera acestui remarcabil ebenist, sau macar despre tehnica marchetariei ce-i poarta numele, caci multe dintre piesele aflate in circuitul operelor de arta nu sint lucrari ale sale, ci ale altor ebenisti.
In epoca, mobilierul se lucra in ateliere destul de restrinse, dar stampila care furniza numele autorului nu intra in vigoare decit in 1743, deci dupa moartea lui C.A. Boulle. Astfel, creatiile lui ramin niste lucrari anonime, desi in seama lui Boulle, pe drept sau nu, se pun toate piesele de mobilier de o buna factura marchetate cu arama si baga.

Boulle a fost plagiat de fiii sai, care locuiau, ca si el, la Luvru, de ebenistul Le Gaigneur, stabilit la Londra, care ii imita lucrarile chiar din timpul vietii si, ulterior, de altii, despre care nu se stia daca restaurau mobile Boulle sau le copiau integral.
De altfel, succesul mobilelor Boulle nu s-a dezmintit decit in zilele noastre. In timpul lui Napoleon I, care le aprecia, ele au fost copiate, uneori foarte bine, alteori grosolan, pentru ca apoi, in timpul lui Ludovic-Filip si Napoleon al III-lea, copiile sa fie lipsite de stralucire, adesea de o maniera paupera.
In general, moblierul Ludovic al XIV-lea s-a pastrat, atit cit s-a pastrat, in apartamentele istorice ale unor castele. Dar este cunoscut faptul ca Ludovic al XV-lea a vindut la licitatie o mare parte din acest mobilier, intre care si multe cabinete, asa incit in secolul al XIX-lea, pentru remobilarea unor castele ca Versailles si Fontainbleau sau pentru teatre, Louis-Philippe a comandat cópii dupa piesele existente. De aici si numeroasele interpretari care fac anevoioasa munca de autentificare a stilului original.