OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Arta greaca a preluat, catre sfirsitul veacului VIII i.Hr., o masca din lut provenita din Tirinth, infatisind tipul hidos al figurii personajului (asa-numitul „gorgoneion“) din Orient, imagine comuna, la inceput, mai multor categorii de genii inspaimintatoare. Incepind din secolul al V-lea i.Hr., reprezentarile plastice ale Medusei incep sa-si piarda din ferocitatea iconografica (rictusul fetei nu mai este puternic accentuat, dintii sint mai mici, limba nu mai atirna din gura, parul nu mai este vilvoi, iar numarul serpilor de pe cap se reduce, singurul semn de furie raminind doar incruntarea sprincenelor). Urmeaza, apoi, in timp, o perioada artistica in care devine frecvent tipul „frumos“ al monstrului.
Gorgonele ii insotesc pe greci si romani in toate actele vietii, rolul lor simbolic fiind pastrat chiar si in epoca bizantina. In arta romana, imaginea Medusei apare, aproape cotidian, ca ornament pe sarcofage si alte monumente sepulcrale, ca efigie in reprezentarile sculpturale ale militarilor si imparatilor, ale zeitei Minerva, ca reprezentari figurative pe capitele, sculpturi independente din piatra (cea mai cunoscuta este celebra Medusa Rondanini – cap de marmura, pastrat astazi in „Glyptoteka“ din München).

Tot „gorgoneioane“ sint si ornamentele toreutice pentru mobilier, recipiente diferite, care de parada, aplice si imagini decorative pe pandantive, cercei, camee, precum si in tehnica mozaicului (in aceasta categorie pavimentala sau murala iconografia ei este mai rara).
Revenind la imaginea Medusei ulpiene, splendoarea chipului lasa sa se intrevada o capodopera a Antichitatii, creatie de frunte a unui atelier toreutic (o reusita replica, in bronz aurit, a amintitei Medusa Rondanini), atelier existent, spre sfirsitul veacului II d.Hr., fara indoiala, intr-un mare centru urban italic, de unde piesa a fost adusa in metropola Daciei.
Figura ovala, tinara si patetica a monstrului este mult „imbunatatita“.

Personajul are ochii mari, migdalati, larg deschisi, cu irisul marcat (locul unor pietricele, astazi cazute, ori al unei vopsele, acum sterse), sprincene gingas subliniate, nasul lung si ascutit, cu narile usor dilatate, gura frumos arcuita, intredeschisa, avind dinti mici si regulati, iar colturile buzelor putin lasate in jos, intr-o expresie de furie abia disimulata. Prezentarea umanizata a portretului fiintei legendare ne determina sa-l incadram, cu certitudine, in tipul „frumos“ al variatei game de reprezentari medusiene. Parul este bogat, cu suvitele libere, ordonat aranjate. Deasupra timplelor, cu deosebita grija, sint conturate aripioarele. Cele trei nituri pentru fixare, confectionate din fier, mascate de buclele parului, sint indicii clare ale rolului functional al piesei, in genul unei aplice decorative, fie al mobilierului, fie, mai degraba, al unui spatiu mural din interiorul locuintei (in acest sens, a se vedea marimea dimensiunilor).
Din Dacia se mai cunosc inca trei figuratii, confectionate din metal, cu imaginea Gorgonei-Medusa, departe insa de valoarea si frumusetea celei ulpiene: un atas de situla (vas de cult), din bronz, descoperit in cetatea dacica de la Piatra Craivii (jud. Alba), import preroman din secolul I i.Hr., apoi un disc ornamental pentru harnasament, tot din bronz, provenit din castrul (cetate) roman de la Buciumi (jud. Salaj) si un medalion din plumb, gasit in amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.