OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adoptat de catre romani, sub denumirea de Apollo, acest ilustru personaj, preluat din mitologia clasica greaca (Apollon, in elina) a fost considerat un zeu de vaza, printre cele 12 divinitati principale (dii consentes) ale pantheonului. Fiind onorat, cindva, si de vechii etrusci (populatie prelatina din Italia), la Roma, in cinstea lui, s-au instituit Ludi Apollinares („Jocurile lui Apollo“). Pe vremea imparatului Augustus (27 i.Hr.-14 d.Hr.) cultul sau se celebra cu deosebit fast.
Legenda greceasca il considera fiul lui Zeus, stapinul suprem al Universului si al titanidei Leto (Letona), fiind fratele geaman al fecioarei Artemis (romana Diana), zeita vinatorii si a „Lunii“ (Selene). Apollon era infatisat ca un superb efeb, inalt cu statura supla si impunatoare, crescind miraculos de repede, la numai citeva zile dupa nasterea sa (in insula Delos).

Ipostazele lui erau multiple, initial, el fiind considerat o divinitate temuta, orgolioasa si razbunatoare, care, justificat sau nu, raspindea molima ori pedepsea, cu sageti aducatoare de moarte, pe oricine ii statea impotriva (de pilda, omorirea celor 12 copii ai Niobei, care a avut indrazneala sa o sfideze pe Leto, mama zeului; un celebru grup statuar, atribuit sculptorului grec Scopas, din veacul IV i.Hr., imagineaza, cu deosebit tragism, aceasta intimplare nefasta). Masacrind sarpele monstru Python la Delphi, Apollon inaugureaza aici propriul oracol, care, in scurta vreme, va deveni centrul profetic al Greciei antice (considerat Omphalos – „Buricul lumii“). O slujitoare de seama a lui a fost celebra preoteasa si prezicatoare Pythia, cunoscuta si apreciata in intreaga Elada. De asemenea, Apollon inaugureaza si „Jocurile Pitice“ (de unde, citeodata, purta si cognomenul de Pythius). Tot lui i se atribuie si uciderea ciclopilor, ca razbunare pentru omorirea fiului sau, Asklepios (Aesculapius, la romani), mare specialist al tainelor medicinii, care vindeca muritorii de diferite boli, ba chiar incerca sa-i invie pe morti, atragind, astfel, minia lui Zeus, care il trazneste cu fulgerul faurit de catre ciclopi. Ca pedeapsa pentru masacrarea lor, stapinul Universului il va osindi pe Apollon sa slujeasca timp de un an, ca sclav, pazitor al turmelor lui Admetus (un rege din Thessalia, provincie a Greciei nordice). Mai tirziu, Apollon devine zeul muzicii, al poeziei si al artelor frumoase, fiind inconjurat, pe muntele Parnassus, de cele 9 muze (musae, la romani denumite si carnene) protectoare ale artelor (Clio – muza istoriei, Euterpe – a poeziei lirice, Thalia – comedia, Melpomene – tragedia, Terpsichore – dans, Erato – poezia erotica, Polymnia – retorica, Urania – astronomia si Calliope – poezia epica). Apollon mai avea si alte atribute: priceput tamaduitor, protectorul navigatorilor, a noilor constructii din orase, apoi, considerat si ca zeu al luminii (de aici, epitetul de Phoebus), fiind, adeseori, identificat cu „Soarele“ (Helios). El era celebrat in numeroase centre ale lumii grecesti ca Delphi, Delos, Claros, Patra s.a.

Imaginea artistica a zeului Apollo se subordoneaza mai multor tipuri iconografice: divinitatea cu patera (recipient circular, usor adincit, folosit in cult) sau arcul si ramura de laur, categorie de reprezentari aparuta la Roma, in epoca imperiala timpurie (a doua jumatate a secolului I i.Hr. – prima jumatate a celui viitor); Apollo tip „Caelispex“, interpretat drept copie romana a unui original elenistic, din bronz (secolele III-II) si pastrat intr-o replica din timpul dinastiei flaviene (anii 69-96), in care personajul mitic, sprijinit pe citera (lira), poarta tolba cu sageti si plectrum (betisor din lemn ori din fildes, folosit la „ciupirea“ coardelor instrumentului muzical); apoi, ipostaza in care Apollo tine bratul drept ridicat deasupra capului si picioarele incrucisate, mina stinga fiind pe lira (unii cercetatori considera aceasta imagine ca avind la origine prototipul Apollo Lykeios, aparut in al treilea sfert al veacului IV i.Hr., altii il atribuie modelului, din bronz, al celebrului sculptor grec Praxiteles (acelasi secol), model reprodus, ulterior, in marmura; in continuare, Apollo din Kyrene, reprezentat iconografic prin aceasta denumire, este o copie romana, antoniniana (dinastie a anilor 96-192), dupa un alt arhetip elenistic (a doua jumatate a secolului II i.Hr.), in care divinitatea apare cu bustul dezgolit, doar partea inferioara a corpului este acoperita, partial, de o draperie lunga, bogat pliata; in sfirsit, monumentele in care personajul are o coafura arhaizanta, compusa din suvite de par ce atirna pe umeri si bucle pe crestet, aranjate in genul unei coroane-calota, model in bronz, atribuit fie lui Polidet, fie lui Kalamis (ambii artisti ai Eladei, din secolul IV i.Hr.). In multe cazuri, alaturi de Apollo, apare si sarpele Python.
Pe la inceputul veacului XX, la Razboieni (jud. Alba), in locul numit Cetate (aici sint in curs de desfasurare cercetari arheologice pentru dezvelirea unei fortificatii militare romane), o descoperire intimplatoare a scos la iveala o interesanta placa votiva. Este vorba de un basorelief, cu inscriptie, dedicat zeului Apollo (monumentul sculptural se pastreaza astazi in Muzeul National de istorie a Transilvaniei, din Cluj). Piesa, confectionata din marmura alba, a fost gasita fracturata in doua bucati, ulterior a fost restaurata. Ea are urmatoarele dimensiuni: 35 x 18,5 x 3 cm, pastrind totodata urme vagi de vopsea.

Cimpul sculptural este bordat de un chenar simplu, arcuit si latit in partea superioara, latime egala cu cea din portiunea inferioara pe care s-a incizat textul insciptiei. Divinitatea este prezentata in pozitie statica, cu piciorul sting relaxat si adus usor in fata, contrapostul plasindu-se pe gamba dreapta. Personajul apare sub infatisarea unui efeb, nud, cu fata rotunda, juvenila si parul ordonat aranjat, cu carare la mijloc si strins peste urechi. Pe umeri se zareste o hlamida, infasurata peste bratul sting, a carui mina se sprijina pe o cythera (lira), plasata vertical pe un altar simplu. In mina bratului drept, ridicat deasupra crestetului, tine plectrum. Jos, in stinga reliefului, se afla arcul si tolba cu sageti, ambele in pozitie verticala. Aceasta iconografie a zeului aminteste de tipul Apollo Lykeios, fiind insa o varianta a acestuia (personajul nu prezinta picioarele incrucisate). Asa dupa cum aminteam, pe bordura inferioara a monumentului se insereaza inscriptia (inaltimea literelor 1 cm), abia incizata si destul de greu lizibila. Textul ei glasuieste: APOLLINI/ ATILIVS CELSINVS DEC(urio) V(otum) S(olvit) L(ibens) M(erito)/
APOLLINI, in traducere: „Lui Apollo, Atilius Celsinus, decurion (membru in consiliul orasenesc), a pus bucuros fagaduinta (darul) dupa merit (celui ce merita) Apollo“. In decursul timpului, placa votiva a fost adusa la Razboieni, fie de la Alba Iulia (Apulum, important centru urban roman al Daciei traiane, situat nu departe), unde dedicantul Atilius Celsinus indeplinea inalta functie de magistrat, fie ca piesa sculpturala sa aiba directa legatura cu castrul de la Razboieni ori cu asezarea civila care a luat nastere in vecinatatea fortificatiei si in care personajul respectiv putea fi proprietarul unei ferme rurale (villa rustica).
Unele stingacii anatomice ale realizarii monumentului (picioarele zeului mai scurte decit inaltimea trupului, mina stinga mult marita etc.), cit si executia neglijenta a literelor inscriptionate, nu pot incadra cronologic acest relief decit pe parcursul secolelor II-III, adica tocmai perioada administratiei romane in Dacia. Totusi, sculptura, exemplul tipic de arta provinciala, este o piesa destul de valoroasa, constituind una dintre putinele reprezentari ale lui Apollo, descoperite in acest tinut nord-dunarean.