OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Galleria Nazionale d’Arte Moderna din Roma ilustrează categoria amplasamentelor muzeale de neepuizat într-o unică vizită. Primul argument invocă, de­sigur, proporţiile; ca orice muzeu naţional relevant, a cărui miză este reprezentarea exhaustivă a patrimoniului local, şi această instituţie este vastă. În perimetrul ei nu poţi cuprinde totalitatea numelor şi programelor artistice într-o unică repriză, decît cu riscul de a-i nedreptăţi pe unii şi supraevalua pe alţii, cu atît mai mult cu cît materia pe care o treci în revistă – arta italiană a ultimelor două secole – pretinde un ochi exersat. Al doilea motiv al reîntoarcerii ar fi – dintr-o perspectivă strict subiectivă – o anume dispoziţie interioară exprimată prin succesiunea sălilor, allestimento, conexiuni sau afinităţi selective: de la prima incursiune în acest spaţiu revin, de cîte ori am ocazia, pentru a reîntîlni anumite opere de artă, dar şi pentru a încerca prospeţimea altora.

Originea colecţiei coboară pînă în anul 1883, în epoca glorioasă a unificării Italiei. Încă de la bun început, aşadar, ea a avut misiunea, subînţeleasă, de a se alinia esteticii oficiale. În 1915, după un intermezzo de trei decenii în care patrimoniul este amplasat în Palazzo delle Esposizioni, are loc transferul în actualul sediu: o construcţie impozantă, de un eclectism mai curînd parizian, desfăşurînd o retorică ornamentală fastidioasă şi încărcată tocmai pentru că trebuia să celebreze o jumătate de veac de la unificarea Italiei. Deşi gigantic, imobilul a fost amplificat în anii ’30 de acelaşi arhitect – Cesare Bazzani – în vederea găzduirii expo­ziţiilor ce exaltau regimul fascist.

Epoca marii restructurări începe în 1945 şi durează exact trei decade. Sub directoratul Palmei Bucarelli, patrimoniul a fost nu doar sporit, cît mai ales sistematizat, expunerea primind taxonomia valabilă şi astăzi. Fapt notabil, în acest răstimp sînt deschise la Roma expoziţii monografice spectaculoase – Picasso, Mondrian, Pollock – în siajul cărora sînt achiziţionate piese semnate de artişti străini (pe lîngă cei deja pomeniţi, se cuvine să-i amintim şi pe Antoine Bourdelle, Ivan Mestrovic, Georges Braque, Marcel Duchamp sau Henry Moore). În paralel cu receptivitatea pentru arta extraitaliană, Palma Bucarelli extinde cronologia celei naţionale prin includerea unor artişti precum Giuseppe Capogrossi, Lucio Fontana sau Manzonni. Chiar dacă intervenţia iniţiată de Palma Bucarelli nu a fost încheiată, în urma ei a rămas o mult mai elaborată şi coerentă (re)prezentare. Un tardiv omagiu este chiar expoziţia actuală, intitulată Palma Bucarelli. Il museo come avanguardia, deschisă pînă în luna noiembrie a acestui an.