OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru cei angajaţi în examinarea impresionismului, Muzeul Marmottan Monet din Paris reprezintă o indispensabilă escală: aici se află una dintre cele mai consistente colecţii din Franţa, ce include titluri celebre – precum Impresie. Răsărit de soare – şi piese dintre cele mai interesante, între care şi parte din producţia tîrzie a lui Claude Monet. Deşi consacrat ca templu al picturii impresioniste, acest stabiliment înmănunchează, în realitate, cîteva traiectorii distincte.

În 1957, la un sfert de veac după donaţia testamentară a lui Paul Marmottan, muzeul său primeşte o parte din faimoasa colecţie a medicului român Georges de Bellio, donaţie a fiicei sale, Victorine Donop de Monchy. Ataşat de cercul damnat al impresioniştilor, îngrijindu-le sănătatea, moralul, dar şi starea materială, George Bellu a fost, pentru o vreme, unicul client al picturii lor. Portretului filantropului-amator de artă veritabilă, pictat de Nicolae Grigorescu la Paris, în 1876 (tablou aflat, de asemenea, în muzeul Marmottan Monet, dar inclus actualmente în expoziţia dedicată lui Napoleon al III-lea de la Compiègne), îi corespunde articolul amplu – „Georges de Bellio, l’ami des impressionistes“ – publicat de Remus Niculescu în 1964. Este astfel imortalizată una dintre cele mai delicate şi eficiente gestici culturale româneşti în afara graniţelor.

Pe lîngă cele două florilegii, o secţiune aparte, plasată la etaj, este compusă din lucrările cedate de Denis Rouart, nepotul lui Berthe Morisot: tablouri pictate de ea, alături de piese semnate de Renoir, Degas sau Manet.

Deşi atît de divers, patrimoniul Muzeului Marmottan Monet este ordonat de tema impresionismului. Dincolo de întîlniri mirabile – pînza care a dat numele grupării, un instantaneu aburos al gării Saint Lazare, o ipostază argintată a Tamisei, nuferi aproape de abstracţie –, în spaţiul acestui muzeu este problematizată, chiar de o manieră fiziologică, chestiunea privirii. Laborioase demonstraţii medicale, rezumate sub forma unor planşe colorate expuse lîngă anumite tablouri de Monet – peisajele incandescente, indistincte aproape, picate la Giverny în preajma anului 1923 – construiesc teza impactului cataractei asupra formulării picturale. Ca şi cum realitatea s-ar grăbi să valideze o asemenea conjectură, din producţia ulterioară acestui an – este convins de prim-ministrul francez, Georges Clemenceau, să se lase operat – lipsesc culorile tari, neverosimile. Ca referinţă documentară, în proximitatea planşelor este expusă corespondenţa în jurul intervenţiei chirurgicale.

Trecînd prin muzeul Marmottan Monet nu ai cum să ratezi chipul hibrid, compus din preţioase membra disiecta – felurite şi disparate donaţii –, dar unificat în jurul opoziţiei dintre emfaza academismului şi arta autentică a lui Monet. Asupra prezenţelor vecine – confraţii impresionişti, culorile medievale, stilul Empire – spectrul său este aici prevalent.