Există, între muzeele de artă medievală, o instituţie întru totul aparte: The Cloisters. Ea se află la New York, pe o colină dominînd rîul Hudson, instalată într-o clădire ce reprezintă, în raport cu Evul Mediu (european), cea mai bună aproximare posibilă într-un loc atît de straniu precum Statele Unite ale Americii. Proiectul alcătuirii unui asemenea muzeu aparţine sculptorului american George Grey Barnard, ca şi cea mai mare parte din colecţia actuală – obiecte pe care a avut inspiraţia şi pasiunea de a le aduna, înainte de Primul Război Mondial, din repetatele călătorii prin Franţa.
Nivelul principal este organizat în jurul claustrului din Saint-Michel de Cuxa (cel mai mare dintre cele patru); dedesubt se află galeria de sticlă, tezaurul, alte două claustruri şi capela gotică. Concepută pe două niveluri – pentru a expune vitralii şi sculptură de mari dimensiuni, dar mai cu seamă pentru că verticalitatea este o condiţie esenţială a spaţiului religios gotic –, ea trimite stilistic la capela din Carcassonne. Vizitatorul traversează apoi spaţii precum „Sala romanică“, cu piese din regiuni diverse – Poitou, Burgundia, Emilia sau Spania Septentrională – sau „Capela Fuentidueña“, al cărei nume provine de la absida bisericii San Martin din Fuentidueña, ţinut aflat la nord de Madrid; tot aici se vede, chiar în centru, o fîntînă baptismală adusă din Maastrischt şi un uriaş crucifix din specia romanicului iberic.
Spectaculos este şi „Claustrul Saint-Guilhem“, ce împrumută numele de la un venerabil lăcaş benedictin fondat în timpul epocii carolingiene; la vremea lui, era un însemnat popas în drum spre Santiago de Compostella, un loc legendar, încărcat de istorie. Urmează apoi „Capela Langon“, ce expune capiteluri din biserica Notre Dame du Bourg din Langon, Bordeaux, dar şi un tabernacol de marmură din biserica San Stefano de lîngă Roma.
Nota comună a muzeului, ce îi unifică atît spaţiile expoziţionale, cît şi lumile evocate, este diversitatea. Aici nu se produce segregarea comună altor instituţii muzeale; clasificarea riguroasă eşuează pe solul unei fertile, dar mai ales fermecătoare dezordini istorice.

