Putini sint fericitii care participa la doua editii succesive ale sarbatorilor wagneriene de la Bayreuth. Probabil ca nimic nu-l va mai mira pe melomanul autentic, snobul sau curiosul care a fost martor la una dintre reprezentatiile festivalului scenic sacru Parsifal din vara anului 2004 si va reveni la editia din acest an. Intreaga lume muzicala a fost cuprinsa de valul mediatic al scandalului provocat de Christopher Schlingensief, debutant in regia spectacolului de opera. In Parsifalul sau, care va fi reluat si in acest an, un intreg arsenal de simboluri liturgice, reprezentind un adevarat caleidoscop al religiilor, cotropeste scena, facind imposibila „motaiala spectatorului pe al sau scaun“, dupa cum spunea Eleonore Büning de la Frankfurter Allgemeine Zeitung. Poate ca cea mai controversata dintre gaselnitele regizorului, care au oripilat nu numai publicul traditionalist, a fost inlocuirea potirului Graalului cu un iepure in cusca.
Punctul culminant al disputelor care au precedat premiera lui Parsifal a fost reprezentat de aprigile discutii dintre regizor si Endrik Wottrich, interpretul rolului titular. Observind niste figuranti de culoare, care, in treacat fie spus, mimau un ritual voodoo, tenorul l-a interpelat pe Schlingensief asupra motivatiei introducerii acestora in desfasurarea spectacolului. Regizorul l-a taxat pe solist drept „rasist“, iar acesta nu a intirziat sa demaste „ipocrita atitudine antifascista“ a lui Schlingensief, dupa cum a consemnat Alex Ross in The New Yorker. Pina la urma, Wottrich a anuntat ca nu va mai participa la spectacolele cu Parsifal din 2005.
Poate parea paradoxal faptul ca echilibrul acestui spectacol a fost asigurat de catre dirijorul Pierre Boulez. Cel care in 1966, conducind aceeasi creatie pe sacra colina a Bayreuth-ului, era acuzat de blasfemie pentru ca nu respecta tempo-ul lent impus de ilustrul sau predecesor, Hans Knappertsbusch, a fost aproape unanim apreciat, dupa aproape patru decenii, pentru claritatea cu care a impus fiecare idee muzicala creata de catre Wagner.
La Bayreuth, in anul in care ne aflam, va fi o vara fara uriasa tetralogie a Nibelungilor. In afara lui Parsifal, vor fi reluate Olandezul zburator, Tannhäuser si Lohengrin. Punctul de maxim interes al sezonului va fi premiera operei Tristan si Isolda.
In comparatie cu Schlingensief, Christopher Marthaler, regizorul care va monta povestea tristanesca, nu e la prima intilnire cu opera. Printre cele mai sesizante montari ale sale se numara Katia Kabanova de Janacek, prezentata pentru inceput la Salzburg in 1998, reluata apoi la Théatre Royal de la Monnaie – Bruxelles (2001) si la Opéra Bastille – Paris (2004). Ca si in ultimele sale puneri in scena, Marthaler o va avea alaturi pe scenografa Anna Viebrock.
Protagonistii viitoarei premiere sint Nina Stemme (Isolda) si Robert Dean Smith (Tristan). Soprana suedeza a interpretat rolul la Festivalul de la Glyndebourne (2003) si la Stockholm (2004), fiind apreciata de Christophe Capacci, reputatul redactor-sef de la Opéra International, ca posesoarea „unui legato nobil si calm, a unei maiestrii dovedite in redarea invectivei furioase, ca si a extazului amoros, fara vreun tipat sau sunet metalic“. De notat faptul ca Nina Stemme va fi partenera lui Plácido Domingo in inregistrarea lui Tristan pe care o pregateste casa EMI. Tenorul american Robert Dean Smith a avut cele mai mari succese pe scena de la Bayreuth, unde a fost Walther din Maestrii cintareti din Nürnberg, Lohengrin din opera omonima si Siegmund din Walkiria, rol care i-a prilejuit o evolutie eclatanta. Aceste atuuri constituie premisele pentru realizarea unui spectacol notabil cu Tristan si Isolda.
Spectacolele din acest an cu Olandezul zburator reprezinta versiunea acestei opere din anul 2003, pentru a carei realizare si-au unit fortele dirijorul Marc Albrecht, regizorul Claus Guth si scenograful Christian Schmidt. Conceptia lor implica un subtil amestec de elemente realiste si onirice, mixaj pe al carui fundal se desfasoara o puternica drama psihologica, care are la baza ideea influentei copilariei asupra formarii perceptiei lumii exterioare de catre adulti.
Tannhäuser a fost si el subiectul unor controverse la momentul premierei sale din 2002. Acestea insa n-au atins proxismul la care au ajuns discutiile referitoare la Parsifalul lui Schlingensief. Apreciat de unii critici ca un artist cu veritabile idei innoitoare, considerat un mediocru de catre altii, regizorul francez Philippe Arlaud a plasat intreaga actiune a operei intr-o incinta ovala, ce are rolul unei imense camere acustice. Light design-ul jongleaza cu o cromatica puternica, iar conceptia caracterologica a personajelor se deschide spre sensuri nebanuite. Este de asteptat ca in 2005 sa revina dirijorul Christian Thielemann, soprana Ricarda Merbeth, baritonul Roman Trekel si, mai ales, tenorul Stephen Gould, cel care a reprezentat revelatia vocala a sezonului precedent.
Regizorul britanic Keith Warner, a carui productie cu intreaga tetralogie wagneriana Inelul Nibelungilor este in plina desfasurare pe scena celebrului teatru londonez Covent Garden, a realizat la Bayreuth un spectacol cu Lohengrin, care a fost considerat de catre majoritatea criticilor drept memorabil. Finetea caracterizarii personajelor, constructia miscarii fluente a ansamblului coral, proiectia unor magnifice peisaje nocturne vor putea fi apreciate si in acest an intr-un spectacol care dateaza din 1999. Ca sef de orchestra a fost rechemat Peter Schneider, un fel de salvator al spectacolelor de la Bayreuth ramase fara dirijor (l-a inlocuit in 1984 pe Sir Georg Solti, iar in acest an vine in locul lui Sir Andrew Davis). Reaparitia lui Peter Seiffert in rolul titular este asteptata cu un interes nedisimulat, artistul fiind recunoscut drept cel mai stralucit interpret al Mesagerului Graalului.
Radio Romania Muzical va prezenta melomanilor romani, in baza afilierii la Uniunea Europeana de Radio, unde am fost primiti cu mult inaintea preconizatei intrari in cea economica, integralitatea primului ciclu de spectacole, asa cum o face inca din vara anului 2000.

