OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un excelent recital de pian al lui Viniciu Moroianu si doua grandioase lucrari simfonice apartinind lui Gustav Mahler si lui César Franck au dominat saptamina muzicala trecuta. Daca despre Viniciu Moroianu am mai avut ocazia sa ne exprimam intreaga admiratie chiar in acest colt de revista – iar recentul recital, cu piese de mare rafinament, semnate de Mozart, Schumann si Enescu a reconfirmat marea lui clasa de pianist –, Simfonia VI-a in la minor de Mahler si oratoriul Fericirile au alimentat binevenit apetitul nostru pentru lucrari mai rar abordate.

Daca am mai avut parte din an in Paste (sintem doar in plin sezon... pascal!) de cite o simfonie de Mahler, Fericirile (Les Béatitudes) lui César Franck au fost pentru prima data programate sa fie prezentate pe un podium de concert romanesc. |n chiar zilele premergatoare Pastelui Catolic si in asteptarea binecuvintarii Urbi et orbi a Preafericitului Papa Benedict al XVI-lea in Piata Bazilicii Sfintul Petru din Roma. Anul special al Francofoniei, cu prestatia Romaniei de gazda ospitaliera, da roade pe nesimtite si in plan muzical.

Nu credem ca numirea politologului si analistului politic Cristian Preda ca Secretar de Stat la MAE, cu atributii speciale pentru Francofonie, a contribuit decisiv la conturul unor concerte la care si-au adus aportul Ambasada si Institutul Francez, dar nici nu putem ignora atentia speciala acordata de autoritatile romane promovarii culturii, muzicii – in cazul de fata – franceze. Pentru acest eveniment special, la pupitrul concertului de la Ateneul Roman a fost invitat dirijorul Alain Paris. O noutate si o revelatie pentru publicul romanesc. Un oratoriu pentru cor, solisti si orchestra, avind opt parti si un prolog, piesa complexa si mult iubita de autorul insusi. Fericirile au fost pentru Franck „opera de totdeauna“, mentiona apreciativ fostul sau elev Vincent D’Indy, si el recent prezent la Bucuresti intr-un concert pe care i l-a dedicat in exclusiviate Casa de Cultura a MAI.

Dincolo de zimbetele noastre condescendente, atunci cind nu s-ar dori ironice, va trebui sa ne invingem reticentele – desigur, de natura extramuzicala –, pentru a urmari si – de ce nu? – a comenta programele muzicale promovate de o institutie cu alte prioritati de agenda. Expresivitatea involuntara ramine. Fericirile, in prima auditie romaneasca. Cu toate ca autorul este un compozitor admirat, iubit si frecventat de mediile muzicale autohtone, „muzica franceza“ avind realmente o buna relatie cu cea romaneasca, abia acum, in 2006, au rasunat la Bucuresti acordurile fastuoase ale Fericirilor. Si-au adus contributia Clara Panas, Geanina Munteanu, Sidonia Nica, Calin Bratescu, Vladimir Deveselu, Vicentiu Taranu, George Crasnaru, Ion Dimieru si, nu in ultimul rind, Corul Filarmonicii „G. Enescu“, sub conducerea apreciatului si des pomenitului in ultima vreme Iosif Ion Prunner.

A fost inaltator si sublim. Dincolo de Fericirile cuprinse in textura Evangheliilor, incepind cu „cei saraci cu duhul“, „cei blinzi, caci ei vor stapini pamintul“ si „cei ce pling, caci ei vor fi mingiiati“, invatatura biblica a fost transformata in bogat si variat flux sonor, de maiastra inflexiune melodico-armonica, unica in felul ei, de catre César Franck. Cel cu faimoasa lui Sonata pentru vioara si pian, cel faimos cu Simfonia in re, cel cu Cvintetul in fa minor, dar cite minunate pagini nu a lasat Franck unei posteritati care a stiut si stie, iata, din nou, sa-i valorifice prestigioasa mostenire. Dirijorul Paris a organizat exemplar „vocea lui Hristos“ in multitudinea vocilor muzicale, dind o mare atentie detaliilor timbrale si armonice ale tesaturii orchestrale. Va ramine o seara de neuitat pentru iubitorii marilor edificii muzicale. Care, dupa auditia Recviemului de Mozart si a Recviemului german de Brahms, au avut parte de un fel de „incununare“ bucuresteana a muzicii vocal-simfonice. Un sincer „Bravo!“ dirijorului, corului si solistilor, dar si celor care au initiat si au contribuit, mai mult sau mai putin tacit si anonim, la acest festin muzical de anvergura internationala. Iar regretam ca o astfel de manifestare muzicala de exceptie nu a fost transmisa de nici o televiziune din Romania!

Celalalt concert de care am amintit a avut loc la Sala Radio, Simfonia a VI-a, in la minor de Gustav Mahler. Orchestra Nationala Radio a fost sub bagheta maestrului Horia Andreescu, care, cu fiecare aparitie, ne ofera seri de exceptie. Compusa in verile 1903-1904, cind marele simfonist si dirijor este vedeta admirata, dar controversat-contestata, la Filarmonica din Viena, prima auditie va avea loc la Essen in mai 1906. „Lupta cu destinul“ se regaseste in contrastele timbrale ale partiturii, nelinistile si angoasele sonore sint puse in contrapondere cu pasajele lirice. „Elementele banalului“ puncteaza dramatizarea corzilor si tensiunile oferite de alamuri, excelent utilizate de acest geniu al complexelor contructii simfonice. Horia Andreescu, deja un rafinat „cititor“ si interpret al partiturilor, a dat o versiune mai relaxata decit cele vag-sumbre, mult vehiculate, ale lui Arturo Toscanini.

Poate ca si perceptia noastra asupra Simfoniilor lui Mahler – sau a dramelor si suferintelor omenesti – s-a schimbat in ultima suta de ani. Pasiunea lui Mahler pentru Dostoievski si interogatiile sfisietoare oferite de marele scriitor rus se regaseste si azi in sala de concert, dincolo de imaginile oferite de istoria mai veche si mai noua. Simfonismul lui Mahler ramine coplesitor si orice noua versiune a lucrarilor este binevenita. Finalul Simfoniei, un „allegro energico“, cu cele „trei lovituri ale destinului“, consfinteste tragismul si contradictiile vietii. Drumul spre lumina si fericire il va cauta fiecare cum poate. O integrala a Simfoniilor lui Mahler, asa cum o realiza cu decenii in urma regretatul Erich Bergel, n-ar fi decit o noua provocare pentru Horia Andreescu. Speram sa o apucam si noi.