Dorind să le ofere tinerilor
posibilitatea de a se perfecţiona sub îndrumarea unor maeştri,
dar şi de a crea un adevărat festival în jurul unui
master-class inedit la noi, Liceul „Dinu Lipatti“ din Bucureşti,
nou înfiinţatul Centru Est-European de Arte şi European
College of Music au organizat Festivalul Micul Paris, care a avut în
program atît cursuri, cît şi concerte. Şi, pentru a
sublinia anvergura manifestării, prima ediţie s-a derulat sub
înaltul patronaj al Preşedinţiei României, ceremonia
inaugurală avînd loc la Palatul Cotroceni, unde un public
numeros l-a aplaudat cu încîntare pe excepţionalul
clarinetist Dimitri Ashkenazy. Cu un firesc dezarmant, dar mai ales
cu o virtuozitate dublată de eleganţă stilistică, acesta a
interpretat sonate de Brahms şi Saint-Saëns în compania
pianistului german Wolfgang Wagenhauser, care i-a acompaniat,
deopotrivă, pe flautistul Cătălin Opriţoiu, în dificila
Fantezie pe teme din opera Carmen de Borne, şi pe fagotistul japonez
Akio Koyama, în partituri „de linie“. Apoi, Wolfgang
Wagenhauser a abordat un opus pianistic, care a precedat momentul de
improvizaţie „pe teme date“, decupate, în marea lor
majoritate, din folclorul românesc. A doua zi, după orele de
curs, cei aproape 30 de elevi şi de studenţi din ţară şi din
străinătate s-au reîntîlnit cu maeştrii lor în
ambianţa primitoare a Muzeului Cotroceni, unde i-au putut asculta
cîntînd opusuri de Hurlstone, Beethoven, Poulenc,
pianistul W. Wagenhauser propunînd, în plus, propriile
sale Variaţiuni pe o temă de Ceaikovski.
Acelaşi solist, de
această dată alături de soţia sa, Raluca Chifane-Wagenhauser
(preşedinte al Colegiului European de Muzică şi director artistic
al festivalului), au abordat în compania Orchestrei Radio, pe
scena Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Concertul
KV 365 pentru două piane de Mozart, încadrat de uvertura la
opera Coţofana hoaţă de Rossini şi de Simfonia nr. 8 de Dvorak,
la pupitru aflîndu-se dirijorul austriac Wolfgang Dorner, cel
care a lucrat cu tinerii aflaţi la început de drum în
arta dirijorală. În acelaşi spaţiu, s-a derulat şi
concertul cursanţilor, printre cei 10 instrumentişti făcîndu-se
remarcaţi pianistul Leonard Mocanu, în Studiu nr. 2 de Liszt,
flautistele Elida Tîrţopan (interpretă a unei lucrări de
Bozza) şi Denisa Ifrim (superbă în Syrinx de Debussy şi
într-o piesă de Ibert), pianistul Mino Marani (care a
colaborat excepţional cu un mai „cuminte“ clarinetist englez,
Bradely Powell, într-o sonată de Brahms), precum şi o altă
pianistă, Nestan Bagrationi-Davitashvili, care a încheiat
acest program echilibrat într-o manieră uşor stranie. În
seara finală, la Sala Radio, a fost readusă pe scenă Orchestra
Naţională, care a făcut un adevărat „tur de forţă“,
răspunzînd cu promptitudine demersului unor dirijori-cursanţi.
În vreme ce uvertura la opera Oberon de Weber a fost parcursă
conştiincios sub conducerea lui Jon Eric Svinghammar, iar Marjan
Grdadolnik a rezolvat corect, chiar cu momente de reală frumuseţe,
Simfonia nr. 7 de Beethoven, dirijorul japonez Hydeo Miyajima s-a
aflat la pupitru pentru a colabora cu pianistul Sung-Tack Oh în
Concertul op. 11 de Chopin, realizat cu acurateţe, poate cu o anume
timiditate specifică vîrstei, subliniind mai curînd
secvenţele lirice.
„Muzicieni de azi, muzicieni de
mîine“
Directorul Liceului „Dinu Lipatti“,
profesorul Florian Nemeş, a subliniat în cuvîntul său
de salut că intenţia festivalului este aceea de a exprima „o
viziune modernă a globalizării prin cultură şi prin artă ca
ideal educativ de tip superior“, ceea ce se pare că a izbutit.
Importantă a fost şi implicarea posturilor Radio România
Cultural şi Radio România Muzical, care au transmis în
direct concertul final, în timp ce TVR Cultural a preluat
majoritatea programelor, astfel încît melomanii au avut
posibilitatea să (re)vadă maeştrii şi discipolii care, aproape
seară de seară, au atras publicul şi… mai puţin specialiştii
(probabil încă în vacanţă…).
Întîmplarea a făcut ca, nu
peste multă vreme, şi alţi tineri interpreţi să fie în
prim-plan, din nou la Sala Radio, printr-un concert special din
ciclul „Muzicieni de azi, muzicieni de mîine“, marcînd
astfel 15 ani de existenţă a „serialului“ gîndit şi
realizat de redactorul de radio Rodica Sava, care, cu acel prilej,
şi-a lansat volumul Un vis împlinit. Cartea reuneşte
programe, cronici, impresii ale celor care au urmărit, de-a lungul
anilor, amiezele în care, săptămînal (în direct
la Radio România Cultural), au apărut sute de mici sau mari
interpreţi, mulţi dintre ei aplaudaţi şi în concerte cu
Orchestra Naţională sau în Festivalul de la Rîmnicu
Vîlcea, dedicat „tinerelor talente“ (director artistic, de
un deceniu, aceeaşi Rodica Sava). Un exemplu elocvent în acest
sens este pianista Alina Bercu, încă elevă la Braşov şi, în
paralel, studentă (cu dispensă de vîrstă) la Weimar. Aceasta
a fost aplaudată entuziast în Rondo de Mozart, cîntat cu
rafinament, supleţe şi frazare de mare frumuseţe alături de
Orchestra „Sinfonia Bucureşti“ condusă de Florin Totan,
dirijor care a propus, de asemenea, Giga şi Badinerie de Corelli,
după care l-a acompaniat pe violonistul Ştefan Beşan în
Anotimpurile de Vivaldi, dovedind acurateţe tehnică şi
muzicalitate. Concertul, organizat sub egida Rotary Club Atheneum, a
fost deschis de cvartetul Con Anima, alcătuit din elevi ai Liceului
„George Enescu“, care au primit, după interpretarea unor celebre
opusuri de Mozart (Mica serenadă) şi de J. Strauss (Dunărea
albastră), Premiul Rotary Club Atheneum acordat unor tineri cu
adevărat talentaţi. În aplauzele unui public destul de
numeros, Rodica Sava şi-a văzut, astfel, „visul împlinit“.