Daca pe 19 martie ne-am amintit de genialul pianist Dinu Lipatti, citeva zile mai tirziu in prim-plan s-a aflat soprana Elena Teodorini, de la nasterea careia s-au implinit 150 de ani – un ideal prilej pentru Teatrul Liric din Craiova (ce poarta numele ilustrei interprete, plecata din Banie pentru a cuceri scenele lumii) sa ofere un spectacol de gala prin care si-a onorat deopotriva fostii si actualii artisti prin diplome de onoare.
Coincidenta face ca tot in urma cu 150 de ani sa fi avut loc primele reprezentatii lirice realizate la Craiova, chiar de catre trupa Teodorini, astfel incit directorul Florian Zamfir a dorit ca 25 martie sa devina Ziua Teatrului Liric. intr-o asemenea atmosfera cu totul speciala, era firesc sa aplaudam toti solistii si intreg ansamblul, in secvente realizate cu acuratete, adesea chiar la nivel performant, dar mai ales cu pasiune si talent, cu o implicare impresionanta in demersul interpretativ.
Prima parte a serii a propus pagini din opere (Nunta lui Figaro, Carmen, Turandot, Romeo si Julieta, Faust, Evgheni Oneghin, Rusalka), remarcindu-se prin calitatile vocale si expresive tenorul Stelian Negoescu si basul Sorin Draniceanu – binecunoscuti in intreaga tara –, apoi tenorul Marian Somesan – intr-un progres remarcabil –, sopranele Magda Gruia si Doina Sarsan, alaturi de mezzosoprana Georgeta Fangli-Dobre, colaborind cu orchestra dirijata de tinarul Marius Hristescu, dar si de experimentatii Modest Cichirdan si Emil Maxim – ani la rind directori ai teatrului. Aparitia la pupitru a actualului manager, Florian Zamfir, constituind nu doar o discreta marcare a „stafetei“ generatiilor, ci si o „punte“ catre partea a doua a programului, orchestra trecind de pe scena in fosa pentru a sustine evolutii de efect in pagini din Vinzatorul de pasari, La Calul balan, Boccacio, Voievodul tiganilor, Liliacul, Bal la Savoy, My Fair Lady, Lasati-ma sa cint.
Pe linga cei deja mentionati, au cintat Daniel Cornescu, Teodor Ispas, Carmen Roibu, Alexandru Petre, Ioan Cherata, Dragos Draniceanu, Diana Tugui, Mihaela Popa, Georgeta Grigore, Gabriel Marcu, baletul aducind un plus de farmec in momente din Contesa Maritza, in Marsul Radetzky sau in celebrul Can-can din Orfeu in Infern – solisti Ionela Trusca, Violeta Ticu, Nicolae Popa, Claudiu Trifu, Erna Marin, Floriana Ion –, in timp ce tenorul Ion Filip a optat pentru indragita cantoneta O sle mio. Finalul a adus deja traditionalul Brindisi din opera Traviata, caruia tinerii Diana Tugui si Marian Somesan, in compania corului si orchestrei, sub bagheta ferma, precisa si temperamentala a lui Florian Zamfir, au reusit sa-i confere stralucirea necesara. in treacat fie spus, fiind o seara aparte, sala a fost rezervata exclusiv invitatilor, dar parte dintre acestia nu au venit; de altfel, nici prefectul, primarul sau alte oficialitati (care, trebuie subliniat, asigura financiar toate solicitarile teatrului, ceea ce este laudabil) nefiind probabil interesati sa vada… pentru ce investesc in acest inimos ansamblu. Singurul mereu prezent in loja este consilierul S. Marinescu, extrem de implicat in sustinerea vietii culturale a urbei. in schimb, a asistat la eveniment, cu multa placere, Consulul Frantei la Craiova, oras unde… „se intimpla ceva“!
Dar in acele zile, la Teatrul Odeon din Bucuresti, a avut loc un alt eveniment: Radio Romania Cultural a acordat premii unor oameni de cultura, printre care s-au numarat, firesc, si muzicieni de anvergura internationala, binecunoscutul violonist Sherban Lupu, a carui cariera se desfasoara, de peste un sfert de veac, in SUA (profesor la Universitatea Urbana – Illinois) si in Europa, fiind rasplatit acum „pentru promovarea muzicii lui George Enescu in concerte, recitaluri si proiecte si pentru finalizarea unui volum despre tehnica interpretativa enesciana“, iar excelentul Romanian Piano Trio (violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Razvan Suma si pianistul Horia Mihail) a primit Premiul de excelenta In memoriam Iosif Sava, „pentru promovarea muzicii clasice, in special in rindul tinerilor, prin turneul de mare succes desfasurat in 2006 in marile orase ale tarii in numele lui Robert Schumann, turneu care va avea o continuare in 2007“, ansamblul interpretind, de-a lungul spectacolului (pentru ca a fost un adevarat spectacol), opusuri de Schumann si Haydn, dar si piese de Piazzola sau Enescu.
O „pata de culoare“... coregrafica a adus secventa decupata din Un tango más (din repertoriul teatrului gazda), interpretata cu eleganta si expresivitatea unanim recunoscuta de catre Razvan Mazilu (si in ipostaza de coregraf) si superba sa partenera Monica Petrica, solista a Operei Nationale Bucuresti, invitati speciali ai Galei.
Impecabil gindita si „pusa in pagina“ de catre directorul Radio Romania Cultural, muzicologul Oltea Serban-Piriu, si de colaboratorii sai (exceptind prestatia jenanta a actorului Florin Zamfirescu, prezentator... cu lectia neinvatata), cea de-a doua editie a Premiilor RRC a fost o certa reusita; iar daca anul trecut, la editia inaugurala, Observator cultural a cistigat Premiul pentru cea mai buna revista culturala, acum a fost din nou nominalizat la aceeasi categorie, alaturi de Time Out Bucuresti, Cultura si Vatra, intr-un cadru ce a purtat amprenta bunului gust, firesc pentru un post de... Radio Cultural.

