O sumedenie de concerte şi spectacole, evenimente şi
manifestări au alimentat în ultimele zile viaţa muzicală românească. Dincolo de
„Festivalul alegerilor locale“ – ce interesant ar fi fost ca oraşele noastre să
fi fost împînzite cu fotografii ale lui Beethoven şi Enescu, Schubert, Brahms
şi Dinu Lipatti (oare cîţi concetăţeni au imaginea marelui nostru pianist?) –
pe cînd mutrele lui Vasile Blaga, Oprescu şi Cosmin Guşă au fost deja fixate,
precum siglele de la McDonald’s şi Coca-Cola „rece ca gheaţa“… Cîţi dintre noi
nu am fi fost interesaţi să vedem figurile lui Beethoven, Mahler şi Skriabin
puse la intersecţia de la Romană sau la Universitate, jocul acesta poate
continua după imaginaţia fiecăruia. Au avut loc extrem de interesante momente.
La foc continuu. Cel mai important fost Săptămîna Muzicii Contemporane, ce s-a
desfăşurat la Bucureşti, între 23 şi 30 mai, cumva ca pregătire muzicală a alegătorilor
în vederea actului electoral ce a animat suflarea românească, precum freamătă
wagnerienii în preajma Festivalului de la Bayreuth. Săptămîna muzicii
contemporane, deja cu mica ei tradiţie şi succesele ediţiilor precedente, s-a
deschis la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ cu un pompos dorit
spectacol cross media, sub genericul România poveştilor albastre.
Un
sote-ghiveci bine asezonat, pe muzică de Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel,
coregrafia Liliana Iorgulescu, pe un scenariu de Sebastian Vlad Popa şi în
regia Ancăi Bradu. Cum pe afiş erau şi două nume grele de consoarte ale unor
miniştri din cabinetul Tăriceanu, ne abţinem de la orice comentarii, bune sau
rele, tot prost iese, dacă nu sînt exprimate opinii laudative în fortissimo.
Cum nu a fost cazul, ne rezervăm dreptul de a bombăni în particular. Şi am
trecut mai departe, la un realmente emoţionant moment muzical consumat a doua
zi în Aula UCM – adică Palatul Cantacuzino, orişicît…–, sub bine găsitul
generic Vă place Brahms?. Cui nu-i place? Că a citit romanul lui Françoise
Sagan, a văzut emoţionantul film cu Ingrid Bergman şi Anthony Perkins sau chiar
este un admirator convins al marelui romantic german. Aurelian Octav Popa,
inimosul clarinetist român de talie internaţională, a fost secondat de dnele
Verona Maier şi Valentina Sandu Dediu la pian în interpretarea a două sonate de
Johannes Brahms şi a unei excepţionale lucrări a lui Octavian Nemescu. Cu o
în-scenare fericită, cu interpretări admirabile, am avut parte de o reală
lecţie de muzică adevărată, fără prea multe farafastîcuri inutile şi
inadecvate. Nu căutăm cu orice preţ gîlceavă estetico-teoretică, exprimăm doar
o stare de spirit a unui gust mai conservator. Şi atît. Greu să prindem însă,
în doar cîteva propoziţii, multele piese prezentate în acest extrem de divers,
incitant şi bogat, realmente, festival de muzică contemporană.
Am mai reţinut,
în mod deosebit, să nu uităm să menţionăm, dintre lucrările prezentate, o
lucrare de Costin Miereanu, Sonata Hommage à Prokofiev, pentru pian,
excepţională, după gustul nostru. Cu titlu de curiozitate, remarcăm că
majoritatea lucrărilor au avut titluri simandicoase, în diferite limbi, fără să
avem o explicaţie clară pentru aceste opţiuni extramuzicale. Cu trei sonate
pentru vioară şi pian de Johanes Brahms ne-au delectat, fugind de la festival,
Cristina Anghelescu şi Mihai Ungureanu într-un recital-medalion ce a avut loc
în Studioul de concerte „Mihail Jora“. La concurenţă cu un interesant Concert
de muzică bizantină, cu formaţii din Serbia, Rusia, Bulgaria şi România, la
Sala Palatului. Dacă mai pomenim şi de baletul Romeo şi Julieta de la ONB, al
companiei The Israel Ballet, şi de concertul de închidere al Turneului
Stradivarius, avîndu-i ca protagonişti pe vivacele Alexandru Tomescu, pe zi ce
trece mai olimpianul Horia Mihail şi bătrîna vioară, ne putem face o idee
despre multiplele oferte muzicale ale acestor zile.
Revenind şi la alte manifestări ale ultimelor două
săptamîni, să menţionăm un concert de la Sinaia, unde o bună intenţie de comemorare
a lui Anatol Vieru a dus la realizarea unui emoţionant spectacol muzical. În
frumosul colţ de lume numit Salonul de Muzică al Castelului Peleş şi prin
diligenţele unei inimoase directoare numite Rodica Rotărescu. Cu sonate de
Anatol Vieru, Debussy şi Enescu, interpretate de doi tineri şi deja consacraţi
muzicieni, violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Andrei Vieru. Frumos,
elegant şi emoţionant, muzică bună în sine.
La Ateneul Romån, Justus Franz, în postură de pianist şi
dirijor. Un Concert pentru pian de Mozart, în si bemol major, KV 595 şi
maiestuoasa Simfonie a IX-a de Bruckner au dat consistenţă unor seri aerate şi
ploioase de mai. Pe podiumul Filarmonicii „George Enescu“, admiratorii lui
Maxim Vengerov l-au urmărit în calitate de elegant dirijor – cu o simfonie de
Brahms, a treia, şi uvertura la opera Nunta lui Figaro, iar ca solist, în
Concertul pentru vioară de Ceaikovski, a apărut Răzvan Hamza. Hm! Şi atît. La
cît Brahms şi Ceaikovski ni s-a livrat în această stagiune am putea trage concluzia
că o nouă axă Moscova-Bucureşti-Berlin se prefigurează. Dar nimic nu poate fi o
certitudine, în afara marii muzici. Ceea ce nu ar fi de lepădat. Cît de curînd,
melomanii vor fi şi ei acroşaţi de Campionatul European de Fotbal şi Olimpiada
de vară, aşa că stagiunea va continua şi sub alte diverse forme.