Pe 22 octombrie 2009, a avut loc la Clubul Ţăranului Român lansarea noului album al formaţiei Kumm, intitulat Far From Telescopes. Produs sub licenţă proprie, acesta a fost înregistrat în studioul „Viţa de Vie“ şi masterizat la New York, în studioul Mastervargas. Este vorba despre al cincilea LP al trupei, care a împlinit anul acesta doisprezece ani de activitate, perioadă în care a susţinut concerte în România, Bulgaria, Cehia, Elveţia, Germania, Israel, Italia, Republica Moldova, Turcia şi Ungaria. CD-ul conţine douăsprezece piese de studio, una pentru fiecare an de activitate – s-ar putea spune –, printre care şi cîteva înregistrări brute, realizate într-o bucătărie. Aceste filmări vor fi puse în circulaţie peste aproximativ o lună, prin intermediul „televiziunii internaţionale YouTube“. Piesele, cîntate în engleză, propun subiecte (extramuzicale) „urban-metafizice“, să spunem. Temele muzicale sînt simple, cursive, fredonabile, fiind pe alocuri complicate prin structurile armonice care le susţin. Apar elemente sonore experimentale, cu rol dacă nu de culoare, cel puţin de parfum.
Din discuţia cu Cristina Lupu, PR-ul formaţiei Kumm, am reţinut că, în condiţiile crizei actuale, formaţia se orientează în viitorul mediu spre concerte de club şi spre ieşirea în străinătate. Eugen Nuţescu, chitarist şi compozitor al trupei, a invocat şi el neajunsurile materiale legate de producţia muzicală din România. Totuşi, vede în Far From Telescopes un album foarte reuşit, cel mai apropiat de intenţiile şi de sunetul dorit de ei. Fără a comenta noul material lansat, acesta este, din toate punctele de vedere, mai accesibil decît penultimul, în condiţiile în care semnatarul identifică în Different Parties evenimentul de vîrf al formaţiei (pînă în prezent), iar în primul, Moonsweat March, momentul de maximă inspiraţie. Publicul fidel va rezona cu siguranţă şi la Far From Telescopes. Rămîne de văzut cum va reacţiona piaţa muzicală.
„Veţi descoperi pe album înregistrări ce redau într-un fel atmosfera unei cîntări între prieteni – la un chef sau la un foc. Ele se află acolo, pe de o parte, pentru că sîntem convinşi că un cîntec bun există şi fără prea mult make up ori prea multă tehnologie, iar pe de altă parte, acest experiment ne va apropia mai mult de cei care ne ascultă. Pe album avem şi trei invitaţi – vă lăsăm să-i descoperiţi“, a declarat Nuţescu, care a continuat spunînd ca Far from Telescopes este un album mai în forţă, „unde chiar şi cîntecele triste fac cu ochiul din cînd în cînd. Am încercat să reducem la minimum orchestraţia, pe înregistrare cîntă doar o trupă de indie“.
Cum fotbalul prinde pe orice meridian şi la toate nivelurile, coperta reproduce o secvenţă dintr-un meci jucat de protagonişti pe plaja de la Vama Veche, în vara acestui an, înainte de începerea sesiunii de înregistrări. Imaginea a fost capturată cu un zoom mare şi sub un unghi plonjant, care nu permite identificarea nimănui, nici chiar a jocului. Aceasta, în ideea că telescopul apropie şi îndepărtează, în acelaşi timp...

