Pe 6 martie 2009 a avut loc, la Clubul
bucureştean Silver Church, lansarea CD-ului Sex With Onions, primul
album solo al lui Eugen Nuţescu, chitaristul formaţiei Kumm. La
conferinţa de presă, protagonistul a declarat că „nu va
recidiva“, prezentul proiect individual rămînînd
unicul de acest fel. Un proverb spune că, atunci cînd omul
face declaraţii definitive, spiritele se amuză. Numele Oigăn, aşa
cum este scris pe coperta albumului, reprezintă transcrierea
fonetică în limba română a substantivului propriu
german Eugen. Semiporecla – transformată în renume – este
din perioada în care tînărul Nuţescu era elev la Liceul
German din Bucureşti.
Oigăn-Eugen este poliinstrumentist; pe
CD îl auzim cîntînd la chitară acustică&electrică,
bas, clape, acordeon, dar şi în calitate de master
programming. Acest fapt nu l-a împiedicat să invite cîţiva
colegi – şi anume pe vocalistul Marius Moise de la formaţia The
Mood, pe Mihai Iordache la saxofon, pe Csergo Dominic la vibrafon, pe
Forrest de la Zob şi pe Tavi Scurtu la tobe. Albumul are
douăsprezece piese vocal-instrumentale, dintre care două sînt
în limba română, restul fiind în engleză. Genul
abordat este, în mare vorbind, indie&alternative, într-o
analiză mai detaliată trip hop&Bristol Sound, dar nici o
clasificare nu este suficient de completă în acest caz,
datorită multiplelor influenţe şi tendinţe care se manifestă în
compoziţii şi în interpretare. Să spunem că avem de-a face
cu un alternative eclectic.
Cele afirmate anterior recomandă un
album cum nu a mai fost produs la noi în ţară, care trebuie
să fie ascultat cu atenţie, deoarece nu poate fi pus în
relaţie cu ceea ce ştim deja „de la alţii“. Cei care vor avea
curiozitatea să o facă vor descoperi o serie de lucruri
interesante, între care şi sunetul, imprimat de Gigi Catrina
la Next Dog Studio şi excelent masterizat de Cristian Varga în
Mastervargas, la New York.
Mai departe sînt părerile
fiecărui ascultător. Din punctul nostru de vedere, faptul că
Eugen Nuţescu interpretează instrumental aproape totul înseamnă
etalarea unor idei remarcabile, izvorîte din fantezia
necenzurată a lucrului într-o echipă, fie ea una de marcă,
aşa cum este Kumm. Apare pericolul reprezentat de lipsa
referenţialului exterior, dar Oigăn a trecut cu bine peste această
problemă. Nouă din douăsprezece piese sînt reuşite sau
foarte reuşite. Bateriştii invitaţi îşi fac treaba bine şi
frumos. Prezenţa limitată pe album a lui Cserg şi Iordache
înseamnă, în primul caz, o pierdere, în cel de-al
doilea, un cîştig. Per total, albumul este cu mult peste media
evenimentelor discografice de la noi. Vocea, engleza impecabilă,
intonaţia şi capacitatea de frazare demonstrate de Oigăn pe album
depăşesc considerabil ceea ce s-a întîmplat în
ultimii (20-30 de) ani la noi în ţară.
Despre influenţe, am porni de la
faptul că protagonistul are o serioasă cultură muzicală, nu doar
în calitatea sa de profesionist (prin anii ’90, studia jazzul
la Conservatorul din Cluj), ci şi ca ascultător. Nimic din ce este
notabil nu pare a-i fi scăpat. Pe album identificăm armonii Rolling
Stones, Pink Floyd, dar şi Nirvana sau Metric. Vocea aduce pe
alocuri cu cea de la Einstürzende Neubauten şi Sneaker Pimps,
Glideascope sau Chloe Day. Se simte un parfum Velvet Underground şi
o tuşă acid jazz à la Amon Tobin.
Piesele în limba română
sînt, în opinia noastră, sub nivelul celor în
engleză. Se încearcă variante breakbeat cu refrene
antrenante, construite în relaţie cu presupusele gusturi ale
fanilor locali. Fiindcă a venit vorba de publicul-ţintă, acesta
este, în majoritate, unul comun cu cel al formaţiilor Kumm,
Luna Amară sau Byron. Alte formaţii, Travka şi Urma, care (cel
puţin) deocamdată nu mai sînt în activitate, împărţeau
şi ele cam aceiaşi fani. În lipsa unor trupe precum Sneaker
Pimps, Glideascope sau Cibo Matto pe scenele clubbing-ului autohton,
cei din lista „românească“ menţionată nu trebuie decît
să păstreze distanţa relativă faţă de OCS sau EMIL pentru a
ocupa nişa în care evoluează. Avînd în vedere şi
absenţa concurenţei reale, cei amintiţi nu cîntă deloc rău.
Aşteptăm în continuare
confirmarea valorică, pe o scenă internaţională, a uneia dintre
formaţiile noastre. Proiectul „Oigăn“ are bune şanse, în
opinia noastră, cu condiţia să fie cîntat în engleză
şi adaptat la ceea ce se face şi se cere „pe piaţa liberă“ a
muzicii de gen. Revenind la piesele în română, acestea
reflectă fidel modul în care îşi gîndeşte Eugen
Nuţescu piesele pentru publicul din cluburile bucureştene. Este cam
acelaşi şablon ca la Ce şi cum – piesă de pe Moonsweat March,
primul album al trupei Kumm.
Mărturisim faptul că titlul ne-a
intrigat. După ascultarea materialului, putem spune că Sex With
Onions, piesa cu numărul zece, împrumută complet justificat
titlul albumului, care ar putea fi considerat, la prima vedere,
strategic. Nuţescu a găsit tonul potrivit pentru acest cîntec,
la propriu şi la figurat. Tempoul este adecvat, iar compoziţia pare
izvorîtă din versuri, deci nu este vorba despre „o
făcătură“. Considerăm că avem de-a face cu fantezie şi
rafinament la superlativ! Un clip conceptual ar lansa, cu siguranţă,
piesa într-un circuit extranaţional. Trebuie sunat Matthew
Barney (autor al seriei „Creamaster“ sau, pentru cine doreşte,
al clipurilor Björk)…
Important este că muzica lui Eugen
Nuţescu trăieşte prin ea însăşi. Albumul Oigăn este o
plăcută surpriză de care, cu siguranţă, se va auzi (şi) în
viitor.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters