Închiderea stagiunii 2007-2008 nu
a făcut nici pe departe să cadă cortina peste manifestările
cultural-artistice-muzicale – cele muzicale interesîndu-ne în
cel mai înalt grad – de pe la noi sau de aiurea. Concertele
si spectacolele de variate feluri continuă într-un ritm
ameţitor şi aproape ne obligă să regîndim noţiunea de
„relåche“ – cînd un muzeu sau o sală de teatru are
„închis“ la intrare, iar sala de concert nu mai prezintă
nici un program pe panoul de afişaj de la casa de bilete. Adică o
mică pauză, mai mult sau mai puţin relaxantă, pentru toată
lumea, necesară şi sub aspect administrativ, dar şi într-o
mare măsură sub aspect metafizic. O bucată de hîrtie care
anunţă redeschiderea viitoarei stagiuni la începutul lui
octombrie. A venit vacanţa, dar a venit ea oare cu adevărat? Să
aducă cu sine o „pauză de respiraţie“, absolut necesară, să
ne inducă o anume reajustare a „ritmului şi armoniei“ actului
cultural al artelor/muzicii la ritmul nostru lăuntric. Percepţia
muzicii are un dram de inefabil, fără contur fizic, dar de o anume
consistenţă, căreia doar fiecare dintre noi îi poate da o
valoare în sine. Faptul că nu încercăm să lăsăm
muzica-artele-gestul cultural (de la lectura preţios savantă şi o
punere în scenă pretenţioasă de Purcărete sau Andrei Şerban
şi pînă la cititul unor cărţi aşa-zis de vacanţă şi la
comedioarele de divertisment) să „respire“, ar trebui să ne dea
de gîndit.
Ce se întîmplă?
„Alimentaţie sănătoasă“
pentru suflet
A ajuns şi muzica un simplu ingredient
al vieţii de zi cu zi, aşa cum se dovedesc sarea, zahărul şi
grăsimile, asupra cărora ni se atrage zilnic atenţia să nu fie
consumate în exces? Sîntem obsedaţi de diete şi
antioxidanţi, de fel de fel de noi alimente ecologice, dar nu sîntem
pregătiţi suficient să elaborăm o „alimentaţie sănătoasă“
şi pentru partea mai puţin vizibilă a organismului nostru? Ce
facem cu mintea şi sufletul, cu sensibilitatea şi frămîntările
noastre, dacă nu reuşim să le armonizăm cu ofertele
cultural-artistice, muzicale, ce vin peste noi fără nici un fel de
bună rînduială? Ce vrem să scoatem în evidenţă prin
aceste divagaţii în jurul muzicii? Că aşa cum nu ştim –
sau învăţăm din greu şi cu opinteli – să ne alimentăm
organismul, nu neapărat ştiinţific, ci cît mai echilibrat,
tot aşa am pierdut măsura şi pentru percepţia reală şi profundă
a marii muzici. Care e mare sau mică în funcţie şi de
orizontul nostru de aşteptare cultural. Avem ştiinţă şi aflăm
fel de fel de detalii despre te miri ce festivaluri şi „stagiuni
de vară“, şcoli şi workshop-uri, cursuri de măiestrie şi
perfecţionare, dar despre linişte şi absolut parcă nimeni nu mai
vrea să audă nimic. Excesul domină şi aici, prestigiul şi
popularitatea, cererea şi oferta pieţei, nu în ultimul rînd
banii decid noi forme de promovare a muzicii. E bine, e rău, poate
şi una şi alta, deopotrivă. Nume grele sînt în aceste
zile la Salzburg, unde opera şi jazzul se intersectează cu muzica
simfonică în oraşul cîndva al lui Mozart. Bayreuth-ul
adună şi el mii şi mii de simpatizanţi şi fani wagnerieni, aşa
cum un concert cu Deep Durple sau Elton John poate scoate din minţi
alte zeci de mii de oameni. Întrebare: mai ştim oare să avem
acces la muzică sau muzica a devenit şi ea un simplu ingredient al
vieţii noastre de zi cu zi? Ne e de folos muzica într-un joc
secund al ielelor sau e doar un suport sonor, cînd gătim
chopinian în bucătărie sau călcăm mormanul de rufe pe
ritmuri beethoveniene? Multe interogaţii, răspunde fiecare după
cum se simte în largul lui.
Şi totuşi… Lipsa de măsură şi
alterarea unei anume armonii, dezechilibrul între ritmul
lăuntric şi cel alert de lîngă noi pot duce la deteriorarea
unei bune relaţionări între noi şi muzică. Resimţim, iar,
absenţa programelor muzicale din grila de programe ale
televiziunilor şi posturilor de radio. Doar Radio România
Cultural mişcă pe alocuri, ne sînt propuse transmisii în
direct chichirisite sau comentarii, mai mult sau mai puţin aplicate,
despre marea muzică. Se apelează la „eseişti“ şi jurnalişti
cu ştaif, în loc să se facă loc unor muzicologi de marcă –
avem chiar foarte buni şi cu verb ales –, care să comenteze,
sugereze, explice, detalieze ce se mai întîmplă cu marea
muzică. Cea dintotdeauna şi de lîngă noi.
Vara abia a început, dar toamna
vine repede. Ar fi trebuit să ne relaxăm puţin ca să revenim
odihniţi şi cu dragoste de muzică în sălile de concert, în
viitoarea stagiune. Mai ales că, în 2009, vom avea iar
Festival Enescu şi vom trăi din nou la intensitatea şi sub
incidenţa unui exces de manifestări muzicale. Poate nu ar fi rău
să reevaluăm ritmul şi armonia unor programe muzicale, tocmai
pentru a le degusta pe deplin. Iar bucuriile să fie pe măsură.
Unde bucurie nu este, nimic nu este. O
minunată carte pentru amatorii de operă şi pentru noii admiratori
ai lui Costel Busuioc, Big Luciano. Adevărata poveste a lui
Pavarotti (Editura Humanitas, 2008) de Alberto Mattioli, ar fi o
frumoasă lectură pentru cei care chiar sînt în relåche
şi vor cu adevărat să se bucure de muzică în toamna ce
vine.