OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Poate nu am fi scris aceste rinduri repezite, sub impulsul unei porniri irepresibil-intempestive, daca „Anul Mozart“ anuntat – probabil – prin Mediafax si preluat/multiplicat repejor de diferite redactii nu ar fi stirnit, deja, comentarii. Departe de noi de a avea pretentia monopolizarii gusturilor si preferintelor. Muzicale sau de orice natura. Culinara, literara, artistica. Departe de noi intentia de a avea apanajul exclusiv al gusturilor infailibile. Departe de noi dorinta de a impune ce iubim, iubirii altora. Am formulat aceste inocente prezumtii de nevinovatie pentru a raspunde unei plictisit-ironice, pline de emfaza, provocari, aparute chiar in aceste zile de inceput ale „anului Mozart“ in cotidianul care il gazduieste si pe cel cu „de ce iubim femeile“.

Chiar unei asemenea dulci creatii a lui Dumnezeu raspund in neant aceste consideratii despre Mozart. Caci domnita cu pricina strimba din nas la „dulceagul Mozart“. Si marturiseste ca-i prefera lui Mozart pe mai virilul si mai asprul... Prokofiev. (?!?) Wow, mai sa fie, ne-am soptit, si am citit toata balada publicistica dedicata lui Mozart, printre formulari cu „naspa“ si „cool“, ca tot e „trendy“ pentru un Mozart plonjat in actualitate.
Pentru nimic in lume (Editura EST, 2005) nu mai avem nimic de adaugat in limba in care Cioran explica savant iubirii sale autumnale cum vine cu „Mi-e dor de tine“ si ce exprima cuvintul „Dor“ = Sehnsucht stemmt aus „dolor“, iar „die Musik und die Poesie“ sint penetrante pentru orice cititor european. Cioran iubeste cu pasiune, cind deja si-a epuizat melancoliile, s-ar putea presupune, daca realitatea de dincolo de irealitatea imediata nu ne-ar contrazice, in dragostea sa patimasa pentru muzica.

Tensiunile si pasiunile sale intelectuale sint supuse unei lente relativizari prin si in lumea sunetelor care l-au insotit mereu. Si nu l-au dezamagit niciodata. Cioran, stim si nu stim bine cine a fost, este Cioran. Dintr-o fastuos-misterioasa si greu accesibila absenta, devine o activa prezenta in vietile noastre. Nu prin vointa lui, ci datorita rasucelilor istoriei. Pe care el insusi a tot boicotat-o pina s-a lasat pulverizat de ea: timpul transforma TOTUL in nimicnicie: ce-i mai poate supravietui? Si tot Cioran ne da raspunsul: muzica. Si tot Cioran ne trimite la cine trebuie, lasindu-ne, e adevarat, sa alegem intre Bach, Beethoven, Brahms, Mozart si Wagner. Muzica „nemteasca“, precum purtau haine „nemtesti“ rudele si prietenii sai romani din Transilvania lui natala. Nu tu Sostakovici, nici Rahmaninov, de Kabalevski sau Prokofiev nici vorba. Nu comentam optiunile lui Cioran, si nici pe cele ale duduii din Bucuresti, care nu a apucat sa corespondeze despre Mozart cu Cioran, precum profesoara de filozofie din Germania cu numele de Friedgard Schulte-Thoma.

Iubita beethoveniana a unui spirit mozartian liber si aparent jucaus, contradictoriu si elegiac wagnerian, acolo unde apasarea luciditatii se impreuneaza cu efervescenta sensibilitatii. „Anul Mozart“, care o sa faca ravagii tot anul, precum un nou model de automobil sau de papuci de casa (fara talpa, sa zicem, cum asa? chiar asa! nu ar fi bine sa inregistram inovativa idee?) s-ar putea dovedi un bun prilej, pentru cei care il apreciaza sau nu pe Mozart, sa nu-si bata joc de Mozart! Si in acest proiect de aparare a lui Mozart l-am putea lua ca aliat pe uricios-melomanul Cioran, care, poate tot datorita lui Mozart, a trait o mare pasiune pentru care merita chiar si sa traiesti. Ce sentimente mai puternice pot naste decit cele imposibile sau de neimpartasit? Ce trairi agonice si impliniri erotice mai adinci pot provoca sentimentele, atunci cind doar muzica le poate deslusi si investiga in profunzime ? Mozart e prezent la tot pasul in viata, dar si in cartile lui Cioran. Acum zece ani, Vlad Zografi scotea la Humanitas un volum Cioran si muzica, alcatuit de Aurel Cioran, fratele ardelean al parizianului Emil Cioran. Frate pe care l-am cunoscut si noi in Sibiul ce va deveni curind capitala culturala europeana, in atelierul pictorului Mircea Stanescu. Cel care ne-a dus la casa lui Cioran din Rasinari si care, prin ceata amintirilor ne-a ajutat sa deslusim conturul unei lumi care nu mai este. Si totusi. Si totusi romanul epistolar dintre Cioran si Frau Thoma se conjuga in acest „An Mozart“ de minune.

Ce zice E.M.Cioran despre W.A.Mozart?
Notam selectiv si cu emotie, la putine zile dupa ce la Ateneul bucurestean s-a si consumat un prim concert Mozart, din 2006. Cu Simfoniile Nr. 37 in la major si minunata (dar ce poate fi ne-minunat la Mozart?) in sol minor Nr.40 in interpretarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“ sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii a fost japonezul Takashi Shimizu in Concertul pentru vioara Nr.5 in la major. Orice ar face asiaticii, si Seiji Ozawa devine exceptie, se simte in sensibilitatea lor mirosul de „sushi“ mai mult decit sanatoasele arome ale vinului austriac. Este o anume dulceata acrisoara a muzicii germane, ce cu greu se poate explica, si care da un „Sensucht“, un farmec aparte si de inegalat. Cu toate ca japonezii sint considerati nemtii Asiei (asa cum coreenii ar fi echivalentul italienilor, se pronunta specialistii) ramine ceva nedeslusit si imperceptibil aproape in interpretarile, oricit de fericite ar fi, ale maestrilor-muzicieni din Extremul Orient.

Cu nota lor specifica, extraordinara de multe ori. Dar nu calitatea (buna, altminteri) a concertului bucurestean ne intereseaza aici si acum, ci relatia ferice dintre Cioran si Mozart. O iubire de-o viata si-o patima discret amagitoare. Fara iluzii si fara sincope. Noteaza Cioran:
„Recomand muzica lui Mozart ca remediu impotriva disperarii, caci in evolutiile ei nu poti simti altceva decit o luminoasa poezie a existentei. Ea este echivalentul sonor al azurului. Numai astfel de transpozitii mai pot face sesizabila calitatea intima a unei opere. [...] Mozart este un Botticelli cu mai multa melancolie. Primavera cu o roua, care ar putea fi lacrimi [...] In puritatea aeriana a acestei muzici, care atinge uneori o sublima gravitate melancolica, nu o data te simti usor, transparent si ingeresc. [...] Mozart ma face sa regret eroarea lui Adam.

(Asta o scrie cu mult inainte de a se lasa prins in vraja donquijotesca cu Dulcineea lui din «Frigmania», cum aprecia G. Calinescu tinuturile germanice ale lui Mozart, Bach si Beethoven, n. m. F.B.) Omul nu poate fi esential decit in nefericire. Care Mozart ne atrage numai ca exceptie? Oare numai de la Mozart am invatat adincimea seninatatilor? De cite ori ascult aceasta muzica, imi cresc aripi de inger. Nu vreau sa mor, fiindca nu pot concepe ca odata imi vor fi definitiv straine aceste armonii. Muzica oficiala a paradisului“. Iata o sigla sub care pot fi puse marile festivitati de anul acesta de la Salzburg. Sau de la Bucuresti. Si din intreaga lume.