Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Decembrie   |   Numarul 604   |   MUZICĂ. Enjoy Jazz – Note de festival (I)

MUZICĂ. Enjoy Jazz – Note de festival (I)

Vezi GALERIE FOTO

Autor: Adriana Cârcu | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
MUZICĂ. Enjoy Jazz – Note de festival (I)
În cei 13 ani de existență, Festivalul Enjoy Jazz, care se desfășoară toamnă de toamnă în trei orașe germane – Heidelberg, Mannheim și Ludwigshafen –, a devenit un punct solid de referință în peisajul bine populat al festivalurilor de jazz europene. Ediția acestui an a întrunit din nou, pentru șapte săptămîni, legende ale genului cu talente proaspete într-un maraton muzical de o progresie și o intensitate bine dozate. Erik Truffaz, Sonny Rollins, Wayne Shorter și Pat Metheny marchează punctele cardinale; Nils Petter Molvaer, Sidsel Endresen și Mathias Eick înconjoară fiordurile, iar Nik Bärtsch, Bugge Wesseltoft, Henrik Schwarz și Anoushka Shankar sînt doar cîteva alte stații ale unei călătorii care acoperă un teritoriu vast, ce se întinde de la dubstep la ritual groove și Brit Jazz via jazz electronic și world music. Exprimate în cifre, aceste date se traduc prin mai bine de o sută de concerte, prezentînd 404 muzicieni din 28 de tări, concerte solo (Nils Petter Molvaer dă un concert pentru 25 de spectatori), masterclassuri, seri culinare, lecturi, expoziții de fotografie și chiar și spectacole de balet.
 
Sintagma care definește evenimentul maraton, „Festival International de Jazz și alte asemenea“, lasă să se bănuiască aria largă de interes și deschiderea generoasă spre genuri și muzicieni off stream. Spre deosebire de alte festivaluri europene, această deschidere are loc însă fără mari devieri spre pop sau etnic. O altă caracteristică a festivalului este cultivarea unei anume continuități în selecția invitaților: Nik Bärtsch este prezent la a zecea ediție consecutiv, iar festivalul norvegian de live remix, Punkt, inițiat de Jan Bang și Erik Honoré, la a patra ediție. Jazzul britanic – reprezentat de Robert Mitchell 3io, Troyka, trioVD și Empirical (din păcate nu și de Portico Quartet) – a marcat, cu o prezență deosebit de viguroasă, opțiunea anuală a festivalului de a supune atenției o anumită fațetă stilistică sau chiar geografică a jazzului contemporan. Mai jos sînt decupate doar o parte dintre punctele luminoase ale unui festival caracterizat printr-o bogăție și o diversitate care fac, practic, imposibilă o prezentare exhaustivă.

Erik Truffaz 4tet

La prima gală a festivalului, desfășurată la castelul din Heidelberg, Erik Truffaz vine din spatele unei cortine de catifea ca să-și ofere tributul lui Miles Davis, la mai bine de 40 de ani de la lansarea albumului Bitches Brew și doar la cîteva zile de la comemorarea a 20 de ani de la moartea acestuia. În cămașă albă, el se apleacă asupra instrumentului și cîntă Orange Lady, iar eu nu mă pot împiedica să gîndesc că, așa cum se întîmplă la fiecare interpretare nouă, ești mereu curios să vezi ce e nou și diferit și ce a rămas la fel. Tonurile prăfuite ale trompetei cad în curbele dulci ale piesei, învăluind-o într-un voal de pudră: o Doamnă a traversat secole ca să ni se alăture în pas solemn. Ritmul se accelerează în atacuri explozive și accente rupte, găsindu-și apoi liniștea cu un ultim suspin resemnat.

Cînd începe Bitches Brew, primul gînd – ca întotdeauna – este acela de completă uluială la actualitatea piesei. Bitches Brew este locul unde Truffaz îl întîlnește pe Miles, de parcă s-ar alătura grupului legendar de muzicieni care au rafinat infuzia vrăjită cu decenii în urmă, doar ca să-i dea o nuanță mai ca-tifelată și să adauge o granulație mai fină texturii nisipoase a piesei.

În mod paradoxal, prezența lui Miles se face cel mai bine simțită în contururile rotunjite ale trecerilor de la monologuri contemplative la ritmicitățile omogene ale piesei lui Joe Zawinul, Pharaoh’s Dance. Iar aceasta aduce cu sine o nouă revelație. Asta trebuie să fi fost intenția lui Miles cînd le-a dat muzicienilor doar crîmpeie de teme și cîteva tacturi: esența magică! Un melanj de idei care continuă să clocotească la fel de năvalnic, după ce a fost condimentat cu un suflu de armonie proaspătă. Iată, Truffaz face sampling și la un moment dat, spre sfîrșitul primei părți, cînd își descoperă, ca din întîmplare, trompeta pe o boxă, cîntînd ultimele acorduri, eu realizez că ceea ce este diferit și inedit la acest concert este, din nou, însuși Miles Davis. Erik Truffaz și cvartetul său – Benoit Corboz (claviaturi), Marcello Giuliani (bass), Marc Erbetta (tobe) – au reușit să aducă un omagiu discret Maestrului, relevîndu-ne încă una dintre multiplele sale ipostaze.

Fidel eclectismului care-l caracterizează, Truffaz a oferit, împreună cu vocalista Anna Araon, o parte a doua relaxantă, combinînd blues cu funk într-o manieră tradițională.
 

Robert Mitchell 3io

Prima trupă din seria de concerte Brit Jazz își începe performanța cu o versiune cover a artistului electronic Aphex Twin numită Alberto Balsam. Un armonios dialog bas – tobe (Tom Mason și Richard Spaven) susține tonurile pale ale pianului lui Mitchell, care, minute întregi, persistă suspendate în visare. Cele mai multe titluri prezentate pe recentul album The Embrace combină pasaje de swing cu energice accente abstracte virînd, într-o manieră detașată, spre free jazz –  o primă impresie despre ceea ce s-ar putea numi „upgraded classical jazz“. Cu piesa trupei Third Stream, 4Heroes, trioul dă o interpretare sobră și cerebrală, ce anticipează forța și balansul care, în final, își vor găsi plenar expresia în piesa cover Teardrop a trupei Massive Attack.

Wayne Shorter Quartet

Ca de fiecare dată cînd asist la concertul unui muzician legendar, primul gînd este: ce mai poate fi spus despre un gigant al cărui nume este sinonim cu jazzul însuși și a cărui viață cuprinde segmentul cel mai semnificativ din istoria genului? După modesta mea părere, nimic – sau nimic esențial. Acum mă pot relaxa, mă pot bucura de muzică. Un alt motiv solid este acela că tocmai acest lucru par să-l facă și membrii cvartetului – Danilo Perez, la pian, John Patitucci, la bas, Brian Blade, la tobe –, devenit și el legendar. Să asiști la un concert cu Wayne Shorter e ca și cum ai intra într-un joc ce ține, de mai bine de un deceniu, într-o comuniune de abandon ludic total lipsită de efort.

Cînd Wayne Shorter intră pe scenă, mă gîndesc că acest om sobru la ținută și înfățișare a cîntat chiar originalul Bitches Brew și a făcut parte din Weather Report – acesta e omul care a scris Sanctuary and Nefertiti. Cu economie de gest și mimică, Wayne Shorter stă în fața publicului gata să deschidă pentru noi o nouă cameră a percepției, unde ritmul și sunetul saxofonului se desprind și revin într-un balans complex la aceeași țesătură armonică, relevîndu-i mereu noi profunzimi. Titlurile devin neimportante, pentru că fiecare piesă este reinventată pe măsură ce devine ton. Instrumentele se despart în solouri, se însoțesc în duo sau în trio, pînă cînd tonurile viguroase ale saxofonului le reunesc în acea armonie subtilă, care face însăși esența muzicii.

Troyka

A doua trupă reprezentînd jazzul britanic la festival – Chris Montague la chitară, Joshua Blackmore la tobe, și Kit Downes la orgă – aduce o combinație mai puțin obișnuită de instrumente, într-o mixtură de pop, electro și funk, a căror fuziune dă o sonoritate cu un caracter acut contemporan, caracteristic jocurilor și dispozitivelor electronice. Rezultatul este un amalgam dens, cu contururi aspre și muchii ascuțite, din care liniile clare și tonurile pline ies la suprafață la intervale. Repetarea augmentată, ce alternează cu segmente narative, creează un balans ciclic ce unește discontinuități crude cu pasaje tandre și care, împreună, dau o performanță nervoasă și plină de vervă.

Amina Alaoui

Amina Alaoui a devenit internațional cunoscută prin proiectul de „folclor imaginar“ Siwan, inițiat împreună cu pianistul norvegian Jon Balke. Fidelă dimensiunii multiculturale a muzicii pe care o practică – ce unește elemente arabe, spaniole, portugheze și evreiești –, cîntăreața marocană aduce pe scenă un prestigios grup de muzicieni – Saïfallah Ben Abderrazak, vioară, Sofiane Negra, oud, José Luis Montón, chitară flamenco, Eduardo Miranda, mandolină, Idriss Agnel, percuție, chitară –, care adaugă atmosferei mediteraneene a serii și o tentă braziliană. Tandră și fin nuanțată, vocea Aminei Alaoui devine o prezență ce umple sala cu o briză văratică de pe dealurile Andaluziei sau cu meandrele jucăușe ale unui izvor cristalin ce străbate stîncile. Seara se transformă treptat într-o explorare calmă a unui spațiu muzical ce se întinde de la folclorul arab la flamenco și fado, celebrat în cîntul nostalgic al vechilor balade și al ritmurilor vioaie specifice Marocului.

Bugge Wesseltoft & Henrik Schwarz

Designul de scenă în alb și negru este mai mult decît o aluzie la performanța pe care Bugge Wesseltoft și Henrik Schwarz urmează să o prezinte. Spectacolul, cu titluri de pe noul album Wesseltoft Schwarz Duoi, începe cu piesa Kammermusik în tonuri contemplative, care se metamorfozează treptat într-un cînt deschis, solar, trecînd apoi într-o progresie obsesivă, ce face esența groove-ului. Atingerile minimaliste de clape ale lui Wesseltoft, de parcă ar meșteri la un banc de lucru, în piesa Where is the Edge, amplificate electronic pe laptop de Henrik Schwarz în tonuri amintind de rotația unei mori de apă, se dezvoltă treptat într-un feedback de samplere, urmărit cu amuzament chiar și de către muzicieni. În Dreaming, interacțiunea este, de la bun început, mai compactă, contrapunctul crescînd într-o progresie constantă pentru a culmina într-un groove cu accente bine plasate. Wesseltoft – care, actualmente, lucrează la un proiect împreună cu Erik Truffaz și Ilhan Erșahin – și Schwarz, între altele un reputat producător de house, au adus un show alert de interacțiuni bine echilibrate, între improvizație melodică și minimalism electronic, show care a lăsat publicului impresia persistentă de a fi vizitat laboratorul unor vrăjitori de sunete.



Galerii foto asociate
Enjoy Jazz
Articole in legatura
MUZICĂ. Enjoy Jazz – Note de festival (II)
Etichete:  Festivalul Enjoy Jazz
 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire