OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In una din ultimele seri din stagiune, Filarmonica din Iasi a programat un concert menit sa prezinte publicului un program divers si interesant, dar mai ales sa aduca pe podium doi excelenti tineri solisti – clarinetistul Mihai Ailenei (sef de partida al orchestrei) si pianista Alexandra Costin. Aceasta din urma a debutat pe aceasta scena, abordind cu mult curaj o partitura dificila si spectaculoasa – Concertul nr.4 de Beethoven (cu care anterior obtinuse un succes deosebit si la Bacau, in compania Filarmonicii dirijate de Ovidiu Balan). De aceasta data, la pupitru s-a aflat Alexandru Lascae, violonist care a revenit de citiva ani la Iasi, in calitate de dirijor, dupa multi ani in care a fost concert-maestru secund la Filarmonica din Haga – Olanda.

In Introducere si tema cu variatiuni pentru clarinet si orchestra de Rossini am admirat tehnica impecabila a solistului, sunetul limpede si cald, muzicalitatea si coloristica bogata care il recomanda printre cei mai buni clarinetisti ai tinerei generatii, aspecte confirmate si in bisul acordat la insistenta publicului. Absolvent al Universitatii de Muzica din Iasi, Mihai Ailenei s-a perfectionat sub indrumarea maestrului Aurelian Octav Popa, dar si cu profesori de la Conservatorul din Paris sau la cursuri de maiestrie din Germania, Italia si Bulgaria, acumulind elemente de tehnica si interpretare ce se regasesc din plin in expresivitatea si eleganta sa stilistica.

Concertul beethovenian a fost abordat de Alexandra Costin intr-o maniera inedita, conceptia personala punindu-si amprenta asupra cintului sau echilibrat, perfect logic, incadrat intr-o constructie clara, de factura clasica, tuseul rotund si tehnica performanta reliefindu-se in paginile de virtuozitate (carora le-a conferit anvergura, fara a „brusca“ nici o clipa claviatura), dar si in secventele lirice, evitind dezlantuirile monumentale de factura romantica sau efuziunile cu tenta sentimentala pe care le intilnim la multi alti pianisti. O anumita sobrietate bine venita, dar si o dezinvoltura cu totul speciala a „jocului“ pe claviatura, forta interioara, sensibilitatea si acuratetea extrema a discursului muzical au impus aceasta versiune interpretativa in topul celor ascultate in ultimele stagiuni. Fluenta si comunicativitatea cintului sau, expresia si autoritatea cu care s-a impus in relatia cu orchestra, au atras aprecierea unanima a melomanilor si specialistilor aflati in numar mare in sala, o superba miniatura de Brahms rasplatind aplauzele indelungi si ovatiile binemeritate.

Cu discretie si seriozitate, Alexandra Costin se impune astfel, dupa succesul repurtat anul trecut pe scena salii Radio (in Concertul de Grieg), printre pianistii nostri de mare perspectiva, aflati la primii pasi intr-o cariera ce se contureaza cu pregnanta. Nu intimplator, dupa absolvirea Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti si cursurile de perfectionare de la Baylor University si Academia din Salzburg, va pleca in aceasta luna la Philadelphia pentru un curs de maiestrie, pentru ca din toamna sa revina la Boston (unde a beneficiat de un master-class cu renumitul profesor Anthony di Boneventura), pentru a-si pregati timp de cinci ani doctoratul, la cea mai prestigioasa universitate americana care i-a acordat o bursa in acest scop.
Programul serii s-a incheiat cu Suita nr.3, Sateasca de Enescu, realizata de Filarmonica ieseana in „tuse“ pastelate, cu planuri sonore contrastante si suprafete incarcate de nostalgia tinuturilor moldave evocate de compozitor, pline de un farmec pe care muzicienii nascuti in acea zona il „simt“ si il redau poate cel mai aproape de ceea ce a dorit sa evoce Enescu. Cu o sonoritate densa, omogena si cu o maleabilitate ce denota profesionalismul instrumentistilor, Filarmonica ieseana a confirmat si in acea seara faptul ca este una dintre cele mai bune orchestre din tara.

Daca in opusurile concertante Alexandru Lascae a dorit sa imprime un tempo mai lent, nu totdeauna in concordanta cu cerintele solistilor (determinind uneori senzatia ca acestia incercau sa „traga“ dupa ei orchestra – aspect remarcat in special in partitura beethoveniana), in lucrarea simfonica a rezolvat cu precizie aspectele de ordin interpretativ, conducind cu o gestica eficienta, desi destul de redusa ca diversitate.
Citeva zile mai tirziu, sub cupola Ateneului, Filarmonica bucuresteana a sustinut ultimele concerte din stagiune, prezentind, sub bagheta dirijorului si directorului Cristian Mandeal, monumentala lucrare Regele David de Honegger, marcind astfel o jumatate de veac de la disparitia compozitorului. Nedrept de rar cintata, partitura a fost realizata impresionant, publicul (surprinzator de redus pentru un asemenea eveniment) urmarind cu respiratia taiata desfasurarea ampla a momentelor orchestrale si corale (pregatirea corului – Iosif Ion Prunner) conturate exceptional in aceasta viziune dirijorala, care a subliniat tensiunea teribila continuta in textul muzical-literar prin anvergura adesea terifianta a sectiunilor dramatice, alternind cu momente de liniste si reculegere intr-un contrast de mare efect.

Solistii – soprana Irina Iordachescu, mezzosoprana Geanina Munteanu, tenorul Calin Bratescu – au fost de asemenea „la inaltime“, sustinind cu finete interventiile solistice si ansamblurile echilibrate, atmosfera fiind intregita de rostirea actorilor Alexandru Repan si Ilinca Goia (amplificarea excesiva determinind insa, adesea, imposibilitatea spectatorilor de a intelege clar textul in limba franceza). Orchestra si corul au evoluat la cote valorice de exceptie, intreg edificiul sonor devenind astfel compact, permanent „conectat“ la intensitatea trairilor cuprinse in partitura, raspunzind cu promptitudine cerintelor dirijorului Cristian Mandeal care, cu gestica sa binecunoscuta, a reusit, si de aceasta data, sa prezinte o lucrare aproape strivitoare prin dimensiunile dramatismului reliefat in tonuri accentuate. Un succes de proportii, un adevarat eveniment care, pe linga aplauzele entuziaste, a determinat si dorinta de a reasculta lucrarea cit de curind, alaturi de alte partituri de gen scrise de compozitorul elvetian, precum oratoriul Ioana d’Arc.