OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Încercînd o retrospectivă (parţială) a vieţii muzicale din 2009, oricine constată că, la Bucureşti, anul a stat sub semnul schimbărilor în funcţii, al reparaţiilor şi destul de puţin al evenimentului, acest ultim aspect regăsindu-se cu adevărat doar în Festivalul Enescu, poate cea mai bună ediţie din ultimele decenii, apreciată ca atare nu doar prin ansamblurile şi numele mari incluse pe afiş, parte aflate pentru prima oară la noi, ci mai ales prin calitatea interpretărilor care, de această dată, au confirmat în mare parte aşteptările publicului care a invadat sălile chiar şi în miez de noapte.

S-a remarcat prezenţa muzicii baroce în versiuni superbe, multitudinea spectacolelor de operă şi balet (cu oaspeţi discutabili, dar de notorietate), montarea de la Toulouse cu Oedip-ul enescian deschizînd festivalul, pentru prima oară la Opera Naţională, compozitorul Peter Ruzicka dirijîndu-şi, în premieră, opera Celan, apoi mirajul celebrelor orchestre – în top cele din Amsterdam şi München, cu fascinantul Marris Jansons la pupitru –, solişti şi dirijori de faimă, programe variate în care (şi) opusurile de Enescu au fost generos reprezentate. Şi se pare că ediţia 2011 va fi cel puţin la fel de fastuoasă, deja conturată de ARTEXIM şi de directorul festivalului, acelaşi Ioan Holender.

Amalgam de premiere la ONB

Studioul experimental (după demisia dirijorului Tiberiu Soare, funcţia de director fiind preluată de Anda Tăbăcaru) a propus, în foaier, cu pian, simpatica operă La Canterina de Haydn (omagiat astfel la bicentenar), în regia clujeanului Traian Savinescu, şi baletul pentru copii Fata mării, iar în concert, operele Parisina d’Este şi Gemma di Vergy de Donizetti, reluîndu-se Fiica regimentului de acelaşi compozitor, excelent interpretată. Dar ONB se va închide la sfîrşit de aprilie pentru reparaţii, scena turnantă fiind foarte necesară, anunţîndu-se că... se vor dărîma şi zidurile din spate pentru extinderi bizare; sper să nu se întîmple, pentru că este clădire de patrimoniu, pentru că publicul chiar vrea să vadă spectacole, iar interpreţii... chiar vor să apară pe acea scenă.

Tensiuni la Filarmonică

Şi dacă la ONB controlul (devenit public) cerut de Ministerul Culturii a concluzionat că s-au încălcat cam toate legile posibile, dar… nu s-a întîmplat nimic, în schimb, la Filarmonică, tensiunile acumulate au adus o răsturnare total neaşteptată, directorul şi dirijorul Cristian Mandeal fiind somat de orchestră să îşi dea demisia, rămînînd însă interimar; păcat că 19 ani de directorat şi peste 2 decenii performante la pupitrul ansamblului se încheie aşa; în decembrie, maestrul Mandeal a urcat pe podiumul Ateneului pentru a dirija prima Orchestră de tineret de la noi, creată de Marin Cazacu la Festivalul Enescu de la Sinaia, excepţionalii instrumentişti avînd între 14-25 de ani!

Întîmplarea face ca şi la formaţiile Radio conducerea să fie preluată, ca interimar, de către Oltea Şerban-Pârâu, deopotrivă director al Radio România Cultural, colaborînd însă cu Nicolae Costin, iar concertele din vară s-au derulat la Ateneu sau la Auditorium, pentru că şi sala Radio a intrat în reparaţii capitale, redeschisă în octombrie cu un nou „look“, urmînd să se monteze şi orga, de asemenea reparată după decenii. Programele propuse în 2009 au fost parcă mai „cuminţi“, incluzînd lucrări ale creatorilor comemoraţi – Händel (interesant oratoriul Judas Macabeus), Haydn (Creaţiunea) sau Mendelssohn –, alături de festivalul de chitară (cam prea amplu), renunţînd însă la proiectul de mare succes al operelor în concert, după versiunea discutabilă cu Herodiada de Massenet, publicul regăsind artişti bine-cunoscuţi în seri destul de variate, dar fără „vîrfuri“ memorabile, toamna aducîndu-l în exces pe violonistul Alexandru Tomescu (chiar şi în concertul susţinut de ONR la Roma sau în cel organizat de ICR la Veneţia – pentru prima oară în colaborare cu orchestra vestitului Teatru „La Fenice“), alături de pianistul Horia Mihail.

Alte repere concertistice

Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a redeschis sala Studioului de operă, refăcută, asemenea holului, într-o notă de eleganţă modernă, cu dotare tehnică per-formantă şi acustică mult îmbunătăţită, rectorul Dan Dediu dorind ca sala să devină, în timp, un reper important… între Ateneu şi sala Radio.

Şi Muzeul Enescu a atras prin concerte camerale sau prin expoziţii referitoare la Enescu şi la colaboratorii săi, la relaţia sa cu familia regală sau cu principesa Elena Bibescu (al cărei portret a fost achiziţionat în urma unei licitaţii pariziene), inaugurînd pianul Steinway (intrat în custodia Muzeului) prin superba interpretare a Sonatei nr. 3 de Enescu de către Gabriel Croitoru – cîntînd pe vioara lui Enescu, un Guarneri „Catedrala“ –, alături de pianistul Valentin Gheorghiu; o altă expoziţie interesantă, vernisată în 2 decembrie, l-a omagiat pe celebrul pianist Dinu Lipatti.

Din fericire, criza nu s-a (prea) făcut simţită nici în activitatea curentă, nici în buzunarele melomanilor, dovadă fiind afluenţa constantă a publicului la manifestări care… chiar au meritat – multe în festivaluri, cam puţine în stagiunile curente. Rău este că 2010 începe la fel de… cuminte.