OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Continuind sa alergam de la o sala la alta, am ascultat Camerata Lysy – ansamblu bun, cu doi solisti romani (excelent violist Bogdan Banu, interesant violonistul Vlad Stanculeasa, cistigator al Premiului III, acordat in concurs de catre juriul prezidat de… profesorul sau, Alberto Lysy, fapt fara precedent si destul de curios…). Octuorul de Enescu a fost cintat minunat, insa restul programului s-a apropiat de divertisment. Filarmonica „Arturo Toscanini“, dirijata de Lawrence Foster, a propus uvertura la opera Forta destinului de Verdi (omagiu marelui Toscanini, la 50 de ani de la disparitie)), apoi in concertul de Ravel am aplaudat si o foarte tinara pianista – Lise de la Salle –, cuceritoare prin tuseu, fluenta, eleganta si verva, pentru ca, in final, orchestra, alaturi de Corul Filarmonicii bucurestene (pregatit de Iosif Ion Prunner) sa ofere o versiune monumentala a Simfoniei III de Enescu, intr-o constructie plina de nerv, dinamism, culoare si anvergura.

Culmea este ca, a doua zi, acelasi ansamblu a sunat cu totul altfel sub bagheta unei celebritati – Emmanuel Krivine –, parcurgind opusuri de Korsakov si Brahms cu o platitudine incredibila.
La 11 septembrie, Ioan Holender a dorit sa sustina un dialog cu personalitati precum Ana Blandiana, Emil Hurezeanu, Horia-Roman Patapievici, Ion Caramitru, Dan Dediu, raportat la evenimentele tragice petrecute in SUA in 2001. Opiniile exprimate au alternat cu un poem recitat de Valeria Seciu si muzica buna interpretata de pianistul Horia Mihail, violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Razvan Suma, dar si de superba soprana de la Staatsoper Viena, Laura Tatulescu.

Daca la Ateneu, Trio Lipatti din Berlin a propus un atractiv program de secol XX, la Opera Nationala, o sala din nou arhiplina a urmarit Traviata verdiana, in care soprana Natalia Ushakova a fost o provinciala cu voce banala, cu carente tehnice majore si un joc de casa de cultura, alaturi de un tenor cunoscut – Roberto Aronica (glas robust, sigur, cu acute etalate si cind nu era nevoie, dar schematic in miscare si expresie) – si de baritonul Vladimir Stoyanov (timbru si frazare frumoase, dar „ratacit“ pe scena) si de solistii, corul, baletul si orchestra ONB care, cu Adrian Morar la pupitru, au evoluat corect. in paralel, la Sala Palatului, Filarmonica „George Enescu“ a cintat cu placere sub bagheta lui Michel Plasson, solist fiind pianistul Nelson Freire, pe care apoi l-am regasit, la Ateneu, in compania incredibilei Martha Argerich, in recitalul la doua piane care a electrizat prin perfectiunea si prospetimea cintului, in pagini de Mozart, Schubert, Rachmaninov, Sostakovici si Ravel. in seara urmatoare, pianista a fost ovationata in Concertul nr. 1 de Beethoven, interpretat sub bagheta lui Charles Dutoit (de ce o fi dirijor renumit?), in compania Orchestrei Nationale din Rusia care a fost anosta, dar a doua zi, cu Cristian Mandeal la pupitru, a demonstrat ca este, de fapt, un ansamblu redutabil, exceptional in Suita Carmen de Bizet-Scedrin, colaborind cu spectaculoasa pianista Polina Lescenko in Concertul nr. 1 de Liszt.

La Ateneu am avut surpriza sa descoperim un exceptional dirijor – Paul Goodwin – care, la pupitrul „Virtuozilor din Bucuresti“, a creat momente de o expresivitate, plasticitate si finete apreciate la superlativ; multi l-au preferat pe Abdel-Rahman El Bacha, pianist cu tuseu cald si o velocitate tratata ca performanta in sine. A fost o saptamina a pianistilor „de top“, aplaudind si recitalul lui Murray Perahia, pe care l-am preferat insa in Brahms si Chopin sau in cele 4 bisuri. Si Orchestra de camera Radio a sunat cuceritor, desi cu un dirijor „cuminte“, Christopher Warren Green, si o violoncelista aspra, Han Na Chang, foarte bun fiind insa Cristian Costache la trombon.

Simfonia VIII de Mahler a alaturat orchestra si corul de copii ale Filarmonicii din Dresda, Corul National al Spaniei (pregatit de Mireia Barrera), solisti romani si straini si un dirijor reputat – Raphael Fruhbeck de Burgos –, rezultatul fiind… teutonic (in special in prima parte), agresiv, mai temperat in partea secunda, interventiile solistice evidentiind glasurile bune, dar si carentele tehnice grave. Exceptie au facut Carmen Oprisanu si Raquel Lojendio, soprana spaniola care a revenit pe scena si in concertul urmator, aflat la polul opus, aceleasi ansambluri sunind superb, sensibil, in tonuri estompate sau stralucitoare, fie in Rapsodia de Rachmaninov (solist a fost pianistul Dan Grigore, aplaudat de o sala pentru prima oara plina), fie in opera Vida breve de De Falla, aducind parfumul muzicii spaniole (si in flamenco, cu Pedro Sanz) si al dansului (Muria Pomares).

in noptile de weekend am ramas in aceeasi ambianta, pentru ca formidabila formatie Hesperion XXI, condusa de „vrajitorul“ Jordi Savall si La Capella Reial de Catalunya, au adus sonurile vechi in talmaciri uluitoare, soprana Montserrat Figueras fiind doar simpatica. Duminica seara, sonurile baroce au revenit prin excelentul ansamblu din München, dirijat de Gerd Schaller, solista fiind Gabriela Popescu.
Diminetile enesciene au readus bucuria unor talmaciri de valoare, realizate de Georgeta Stoleriu, Verona Maier, Cristina Anghelescu, Viniciu Moroianu, Laura Buruiana, Andrei Vieru, Florin I. Galati, Horia Mihail, iar coregrafia moderna a gasit in OuiBaDa al apreciatului Gigi Caciuleanu o reprezentare inspirata, inventiva, sustinuta de tineri superbi. E prea mult, greu de „acoperit“, dar… mergem mai departe!