OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„No matter what the fuck happens, we continue to play because it’s what we do“. Asta a spus marele chitarist John Abercrombie, în timpul concertului susţinut sîmbătă seara la Festivalul de Jazz de la Gărâna, cînd dna Elena Udrea, însoţită de ,,animalele“ sale de companie, a îndrăznit să ne viziteze, coborînd cu uşurinţă din lumea manelelor în care se învîrteşte într-una dintre puţinele ce i-au rămas inaccesibile… lumea jazzului. Nu orice jazz, cu siguranţă, ci un „jazz“ politic, îmbrăcat în haine de gală, în lumina reflectoarelor şi a bliţurilor, sfidînd orice regulă elementară de bun-simţ, parfumat şi cocoţat la una dintre mesele rezervate nu oricui, ci tocmai cunoscătorului într-ale genului, domnului Emil Boc…!

Şi atunci ne întrebăm: ce a rămas nepîngărit la noi? Există vreun loc în care o comunitate de oameni mînată de aceleaşi gînduri şi crezuri să se poată bucura în linişte de valorile pe care le reprezintă şi în care crede?

Cu toate astea, după cum afirma Abercrombie la sfîrşitul concertului, dezgustat din cauza a ceea ce s-a întîmplat şi mîndru în acelaşi timp de ceea ce sîntem, noi credem că da.

Fiindcă sîntem, nu oriunde, nu oricînd, ci toţi, acolo. Nu contează ei. Contăm noi. Nu contează ce cred ei, ci ceea ce credem noi şi vrem. Iar noi vrem să cîntăm şi să ascultăm muzică. Nu oriunde, ci doar acolo unde am vrut să fim. La Gărâna. Ascunşi între munţi. Păziţi de liniştea unui cimitir aflat lîngă noi, care te înduioşează, nu te sperie. Printre mirosuri de fripturi, mititei, gulaş şi clătite încinse. Alături de oameni calzi, de copii şi căţei.

Aşezată într-o vale, înconjurată de munţi, Poiana Lupului a fost, pe durata a trei zile, casa tuturor celor care s-au întîlnit – pentru a cîta oară?! – mînaţi fiind de acelaşi gînd: muzica de jazz.

Serile următoare au stat sub semnul altor nume mari, precum John Abercrombie, Trigon şi mai ales Nils Petter Molvaer. După prestaţia absolut decentă a trupei Platonic Band (Nicu Patoi – chitară, Răzvan Lupu – tobe, Adrian Ciuplea – bas, Berti Barbera – voce, percuţie) şi a trupei noastre Bega Blues Band&Friends, seara a doua a Festivalului a însemnat întîlnirea cu marele chitarist american John Abercrombie. Chitarist de mare fineţe, profunzime şi eleganţă, cu o carieră formidabilă, compozitor, cu un stil total diferit de cel năucitor, intens, provocator de vertij al lui Rypdal, Abercrombie se apropie, prin improvizaţie, mai mult de stilul jazzului clasic, accentuînd o anume melancolie specifică motivelor şi temelor alese. După mai bine de 40 de ani de la debutul său în jazz, Abercrombie are aceeaşi vivacitate şi aceeaşi claritate a interpretării, cu un simţ melodic pronunţat şi eclatant. Pentru cei care au visat atîţia ani la muzica sa, seara a fost deosebită.

Nils Petter Molvaer, cap de afiş al acestei ediţii, pentru a doua oară în România (prima oară, în 2007, la Timişoara Jazz Festival), îşi lansează noul album, Hamada. Considerat, încă de la debutul din 1997, cu albumul Khmer, un trompetist-revelaţie, inovator, îmbinînd stiluri muzicale diverse, în com-poziţii originale, Nils Petter Molvaer este un muzician interesant, care impune un stil extrem de incitant intelectual.

Molvaer a încununat o seară în care muzicieni din Austria – Ulrich Drechsler –, din Moldova – Trigon, alături de timişoreanul nostru Misi Farkas, au încîntat numerosul public prezent şi în ultima seară la Festival. Seri deosebite, încununate de muzică bună.