OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ultima saptamina de festival a debutat sub semnul muzicii de secol XX, fie in recitalul „violonistei de gheata“ Victoria Mullova, in compania pianistei Katia Labeque, fie in concertul Filarmonicii din Rotterdam, dirijata de Valery Gergiev, locurile goale din sala dovedind ca apetitul publicului nostru pentru Messiaen sau Mahler ramine scazut.

Desi, paradoxal, a doua zi sala a fost arhiplina, chiar daca acelasi excelent ansamblu si maestrul rus au propus pagini scrise in 1905 (Suita nr. 2 de Enescu, realizata cu inteligenta si certa dorinta de intelegere) sau 1915 (Concertul de Sibelius, cu minunatul violonist Leonidas Kavakos, sensibil, rafinat, virtuoz), dar si un „potpuriu“ wagnerian nefericit „insailat“.
Ateneul a gazduit programul Orchestrei din Basel, onesta in Simfonia de camera de Enescu, acompaniind apoi, cu ciudatul dirijor Giovanni Antonini la pupitru, un Concert mozartian pentru doua piane cu „surorile Labeque“ (un filigran sonor mult prea dens, pastos si incisiv), abordind si simfonia beethoveniana cu intensitati extreme, ingrosari si tempo „alergat“.

Ansamblu l „Intercontemporain“, condus de Susana Malkki, a dovedit ca are interpreti de valoare si preferinte repertoriale stranii, dar in urmatoarele zile am aplaudat excelentul ansamblu „Romanian Brass“, condus de Adrian Petrescu, si superbe recitaluri de lied oferite de rafinatul tenor Michael Schade, de pianistul Justus Zeyen (adevarata lectie de cint in stil, inteligent si expresiv) si de soprana Camilla Tilling, alaturi de pianistul Paul Rivinius.
Ceva aparte a fost Missa de Bernstein, un amalgam de sonuri si ritmuri de jazz, cint protestant si musical (amintind de Lloyd Webber), amplificate ca pe Broadway (la dorinta dirijorului Wayne Marshall), textul fiind o pledoarie pentru viata si credinta de tip american; iar Orchestra Nationala, Corul mixt, Corul de copii Radio si Corul Filarmonicii au dovedit ca pot sustine la cote performante si asemenea lucrari, exceptionali fiind si doi dintre solisti – John Cashmore si Oliver Aigner.

in seara urmatoare, 4.500 de spectatori au ovationat evolutia renumitei Orchestre Simfonice londoneze care, cu Horia Andreescu la pupitru, a sunat impresionant, acompaniind impecabil performanta solistica a violonistului Joshua Bell (intr-un Ceaikovski „mai altfel“, uluind prin ineditul si perfectiunea cintului logic si sensibil, intr-un tempo naucitor), care a oferit ca bis un „decupaj“ din coloana sonora a filmului Vioara rosie (incununat cu un Oscar); orchestra a incintat si in Simfonia fantastica de Belioz, a raspuns impecabil cerintelor dirijorale, entuziasmul publicului fiind rasplatit cu Rapsodia I de Enescu, incredibil de frumos cintata. Dar a doua zi, evolutia orchestrei a devenit banala si anosta cu Sir Colin Davis la pupitru, iar vestitul Evgheni Kissin a fost o mare dezamagire, agresarea claviaturii nefiind un echivalent al anvergurii sau fortei (desi… a rupt o coarda a pianului), dar publicul a fost in delir.
Finalul a revenit faimoasei Filarmonici din München care, cu Ion Marin la pupitru, a realizat excelent Mathis der Maler de Hindemith, culorile disparind insa in Simfonia V de Prokofiev, parcursa fara aplomb, relief, percutanta ritmica si umor, ceea ce s-a resimtit apoi si in simfonia enesciana sau in Carmina burana de Orff (solisti Simina Ivan – cea mai aproape de spiritul partiturii, Cosmin Ifrim, Stefan Ignat).

„Noptile“ de muzica baroca de la Ateneu au atras irezistibil, pentru ca artistii din Freiburg au fost superbi in muzica germana sau franceza, condusi impecabil de violonistul Gottfried von der Goltz, cu solisti vocali minunati – Gothold Schwarz, Sophie Daneman, Leif Aruhn Solen.
Spectacolele Operei din Timisoara au convins bucurestenii ca aprecierile mele elogioase (la premiere) erau perfect fondate. Tosca de Puccini a placut enorm prin montarea clasica, dar cu elemente de noutate… inteligenta, prin sonoritatea splendida a orchestrei, prin precizia corului si a solistilor din elita teatrului, prin maniera ferma si supla in care a dirijat David Crescenzi; iar oaspetii straini au fost Nadia Michael (soprana cu glas amplu, „grave“ generoase, acut strident si vibrato larg), Francisco Casanova (tenor a carui voce calitativa a compensat partial „improvizatiile“ si imaginea scenica neacceptata de public) si Franz Grugheber care a fost, in ciuda virstei, un adevarat baron Scarpia impozant, dur si charismatic. Iar Povestea soldatului de Stravinski, spectacol tensionat, impecabil jucat si cintat a fost elogiata acum si pe scena TNB unde, ulterior, avea sa evolueze fascinanta Companie de balet Béjart.

Opera Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru, cu o distributie numeroasa, si Orchestra Concerto a UNMB, dirijata de Ludovic Bacs, in regia marcata de Cristian Mihailescu, s-a derulat la Opereta – lucrare interesanta, dificila, realizata cu acuratete si efort deosebit. Despre seara romaneasca propusa de Opera Nationala (reluarea operei O noapte furtunoasa de Paul Constantinescu si noua montare a baletului la piata de Mihail Jora) prefer sa scriu altadata…
Abundenta de nume si ansambluri mari („confirmind“ celebritatea sau dezamagind), surprize placute, „meloterapie“ cu muzica veche, spectacole cu oaspeti de nivel (foarte) variabil, un concurs cu cistigatori de valoare, cu descalificarea unui premiu de compozitie si cu speranta (re)includerii sectiunii canto in 2009, asa cum a sugerat ministrul Culturii. Respiram adinc si… ne pregatim de noua stagiune care va debuta curind.