OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mereu surprinzator, trecind dincolo de barierele stilistice si lingvistice, jazzul nu a cazut prada industriei entertainment-ului muzical pentru simplul motiv ca el cere atit din partea artistului, cit si a ascultatorului un apetit pentru schimbare, un anume dinamism, o participare activa in elaborarea prezentului nostru artistic.
Aceasta forma de arta poate deveni si o atitudine fata de viata si acesta este motivul pentru care nu a fost niciodata privita cu ochi buni in societatile totalitare. Jazzul poate exista cu adevarat numai intr-o ambianta de toleranta si respect. Atunci el poate crea un spatiu al coe-xistentei in care alteritatea nu e numai acceptata, ci si sprijinita si pusa in valoare.

Lucrind in subteran ani indelungati, supusi cenzurii de toate felurile, siliti sa ramina in interiorul granitelor sau uneori incapatinindu-se pur si simplu sa nu-si paraseasca tara, muzicienii de jazz din estul Europei au reusit in cele din urma sa-si mentina vie arta lor.
Chiar si azi, dupa ce granitele s-au deschis (partial si nu pentru cei fara bani), jazzmanii din Romania, Bulgaria si Iugoslavia lupta din greu pentru a sparge izolarea datorata lipsei infrastructurii, informatiei si mijloacelor financiare.
Cu toate ca nu duce lipsa de talente, ambitie si interes din partea publicului, scena de jazz est-europeana are acum o nevoie acuta de materiale educative, instrumentar, discuri, logistica si, cel mai mult, are nevoie de oameni care sa creada si sa investeasca in ea macar pretul unui bilet de intrare la concert.
Am scris acest text (ramas nepublicat) impreuna cu prietenul meu Maurice de Martin, in anul 1998, la redeschiderea stagiunii clubului Laptaria Enache. In acea vreme planuiam infiintarea grupului Interzone care isi propunea dinamitarea zidurilor dintre est si vest in domeniul muzicii improvizate si a jazz-ului.

Desi am realizat cu Interzone multe proiecte implicind zeci de muzicieni, desi s-au produs de atunci schimbari semnificative in domeniul economico-politic, textul scris acum 8 ani isi pastreaza in mod dureros actualitatea. Pentru muzicienii de jazz, dar nu numai pentru ei, ci si pentru toti acei artisti care nu au avut contact direct cu industria entertainment-ului si nici tangente cu sfera politicului (poeti, pictori, compozitori) timpul s-a oprit cumva in loc, situatia a ramas aceeasi ca la finele deceniului trecut.
Un lucru insa, din pacate, nu mai e la fel: nu cred ca as mai avea entuziasmul si energia sa mai infiintez inca un Interzone. Sau daca, totusi, vreodata voi fi pus in situatia de a mai lucra la un proiect de lunga durata, acesta cu siguranta nu se va mai numi Interzone, ci mai degraba Freezone. Aceasta pentru ca am inteles ca depasirea barierelor politice si economice este mai usoara decit iesirea din labirintul creat in jurul nostru de inertia si lenea spirituala a semenilor nostri sau chiar de propria noastra slabiciune.