OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bucureşteană prin origine – născută la 5 iulie 1930 –, cu studii muzicale la Conservatorul de Muzică de pe Ştirbei Vodă, a fost o viaţă întreagă ataşată de marile valori ale muzicii. Naţionale sau universale. Avînd o mare dexteritate şi o nuanţată disponibilitate în mînuirea cuvintelor, presa, radioul şi televiziunea i-au fost un al doilea cămin. Dar şi cameră de studiu; frecventînd cu asiduitate sălile de concert, a fost în permanenţă în contact direct cu muzica şi subtilităţile ei. Componistice sau interpretative. Intelectual rafinat şi muzicolog de vastă cultură, nu doar muzicală, s-a afirmat polivalent pe parcursul unei întregi cariere împlinite fără mari seisme sau poticneli. Sub semnul unei seninătăţi asumate lăuntric, a scris nuanţat, echilibrat şi ferm atît cronică muzicală, cît şi temeinice studii. A „comis“ articole de gazetă, făcînd jurnalism cultural de bună ţinută, dar şi erudite lucrări de sinteză. De-ar fi doar să amintim Romantismul în muzică sau Vîrstele Euterpei, ambele apărute la Editura Muzicală cu decenii în urmă şi poposind acum pe biroul nostru pentru a contura imaginea prezenţei unei absenţe. Ce rămîne în fond după criticii muzicali, atunci cînd nu-şi adună în volum cronicile – momente aşezate în cuvinte din marele flux al timpului muzical? O meserie ingrată, asumată cu demnitate de cea care a fost Ada Brumaru.

 

O meserie rară, care începe la noi cu Nicolae Filimon, faimosul autor al Ciocoilor vechi şi noi, dar şi un interpret de flaut şi un sagace cronicar muzical. Şi tot aşa, trecînd prin fulguraţiile lui Emanoil Ciomac şi ale regretaţilor J.V. Pandelescu, Alfred Hoffman şi Iosif Sava, ajungem la contemporanii noştri cărora pînă mai ieri li se alătura şi Ada Brumaru. Emisiunile ei la radio sau TV rămîn antologice, aşa cum, în vremuri supuse imperativelor ideologice, Ada Brumaru a încercat şi a reuşit întru totul să impună o anume ţinută şi rigoare strict artistică. Fără să cedeze conjuncturalului, fără să facă marile compromisuri la care s-au dedat atîţia intelectuali români de marcă. O viaţă trăită frumos sub semnul frumosului. Nu ar fi un lucru de lepădat. Cei care au cunoscut-o au apreciat în mod deosebit o anume ştiinţă a unei bune-cuviinţe pe zi ce trece mai rare. Regretăm că nu am reuşit anul trecut, cu prilejul ultimului Festival Enescu să realizăm un interviu cu Ada Brumaru. Nu a lipsit mult, dar aşa a fost să fie, să nu mai aibă loc. Nu vrem să facem un panegiric din aceste cîteva rînduri şi gînduri adresate unei intelectuale pe care am preţuit-o foarte mult, dar ar merita să adăugăm că munca şi activitatea ei au fost apreciate cum se cuvine. A primit numeroase distincţii şi premii, naţionale şi internaţionale. Nu puţine prestigioase instituţii muzicale au avut-o ca membră în diferite jurii. Prin anii ’80, dacă nu greşim, a susţinut la Radio France Musique emisiuni lunare dedicate muzicii româneşti. Dintre alte manifestări ce au marcat cariera Adei Brumaru de real entertainer muzical-cultural ar merita neapărat menţionată şi emisiunea „Muzica în lume“.

 

Ce ne racorda la marile evenimente care se consumau acolo unde multora dintre noi ne era imposibil să ajungem. Sînt lucruri mai greu de înţeles de cei care nu au trăit acele timpuri, cînd Iosif Sava reuşea şi el, cu faimoasele „Invitaţii ale Euterpei“, duminică de duminică, să atragă interesul a sute de mii, dacă nu mai mult, de ascultători. Numeroase conferinţe şi scenarii radiofonice rămîn în portofoliul creator al Adei Brumaru, ba chiar şi filme – cele dedicate lui Enescu, splendide. Realmente a fost o prezenţă vie şi caldă în a anima viaţa muzicală a ultimilor 50 de ani. Poate că ar fi urmat şi o carieră pedagogică dacă răsucelile propriei biografii nu ar fi făcut-o să rămînă legată de publicistică, radio şi televiziune. Nu este momentul să facem scenarii şi să avansăm ipoteze despre viaţa celor de lîngă noi. Şi chiar dacă în ultima vreme Ada Brumaru se retrăsese într-o solitudine orgolioasă, rămînea în continuare preţuită şi admirată nu doar de colegii de breaslă, dar şi de numeroşii ei admiratori melomani. La Festivalul Enescu am fi reîntîlnit-o negreşit. Nu a fost să fie. Păcat că astfel de personalităţi de prim rang ale culturii române ies din scena vieţii cu o nemeritată discreţie. Dispariţia Adei Brumaru închide încă o pagină de istorie a vieţii muzicale româneşti. Cuvintele nu pot acoperi în întregime chiar tot ce gîndim şi simţim. Poate de aceea s-a născut şi muzica, să completeze ceea ce limbajul nu a fost capabil să exprime.

 

Muzica.