Pe 12 iunie 2009 a avut loc, la Sala
Palatului, concertul formaţiei Kraftwerk. Este vorba despre (încă)
o formaţie legendară pe care am avut ocazia de a o vedea în
ultimii ani în România. Numele Kraftwerk (însemnînd
în germană „centrală electrică“) este sinonim cu însăşi
muzica electronică. Apărută în 1970, formaţia a intrat în
conştiinţa publicului mondial printr-o serie de discuri cum ar fi:
Autobahn, Radio-Aktivität, Trans-Europa Express, Die Mensch
Maschine sau Computerwelt. Folosirea în exclusivitate a
device-urilor electronice, crearea unui brand şi consecvenţa sînt
doar cîteva dintre caracteristicile Kraftwerk.
Întoarcerea interpreţilor pe
scenă
Publicul din Bucureşti a avut ocazia
de a-i vedea şi asculta pe: Ralf Hutter (din 1970) – voce, clape,
sintetizatoare, producător (lider); Fritz Hilpert (din 1987) –
percuţii, sintetizatoare, inginer de sunet; Henning Schmitz (din
1992) – sunetele de bas, sintetizatoare, clape; Stefan Pfaffe (din
2008) – operator video. Componenţa s-a modificat masiv în
cele patru decenii de existenţă, dar spiritul muzicii a rămas
acelaşi. La Sala Palatului s-au auzit piese mai vechi şi mai noi,
la aceleaşi cote de profesionalism. Publicul a recunoscut şi a
aplaudat piese precum Das Modell, Musique Non Stop, Radioaktivität.
Spectacolul de atitudine, imagine şi sunet a fost total. Trebuie să
spunem că muzica propusă de Kraftwerk a precedat (şi a determinat)
techno-ul, house-ul, noise-ul şi subgenurile acestora.
Importanţa suportului vizual în
decodarea unei piese muzicale (expresia facială a interpretului,
gesturile sale fizice, atunci cînd produce un sunet) poate fi
demonstrată prin exemplul Şcolii de Muzică Electronică din Köln,
din anii ’50. Lipsa interpreţilor pe scenă, şi deci absenţa
totală a elementelor vizuale, a fost percepută ca o problemă
flagrantă de comunicare. Piese electronice precum Studie I de
Karlheinz Stockhausen erau frecvent descrise ca lipsite de viaţă,
rigide şi nemuzicale. Întoarcerea interpreţilor pe scenă, în
aşa-numitele live electronic music, a contrabalansat această
problemă. Lucrarea Kontakte de Karlheinz Stockhausen a făcut
vizibile efectele muzicale ale tehonologiei electro-acustice. Acum se
putea vedea din nou omul făcînd muzică.
Această abordare nu a rezolvat
întotdeauna problema, în privinţa satisfacţiei
generale. Publicul de astăzi nu înţelege cu adevărat ceea ce
fac operatorii echipamentului electronic prin intermediul butoanelor
şi al discurilor pe care le apasă şi le întorc. Spre
deosebire de cîntatul clasic la instrumente, aproape nimic nu
este transmis prin intermediul gesturilor fizice în cazul
muzicii electronice. Muzica este diferită de la concert la concert,
dar spectacolul oferit de protagonişti este la fel de static.
Problema a devenit şi mai acută în cazul performerilor
asistaţi de computer din ultimii ani, care sînt adesea rigizi
şi stau la laptopurile lor, fără vreun semn recognoscibil de
emoţie. Ascultătorii aşteaptă în mod evident de la muzică
mai mult decît sunete ordonate.
O soluţie pentru această problemă de
comunicare este ca performance-ul să aibă loc într-un nou tip
de aşezare spaţială, care să permită sustragerea atenţiei
vizuale de la ce se întîmplă la modul literal pe scenă.
Alte soluţii sînt vizualizarea contextului muzical prin
instalaţii sau imagini arătate în paralel cu muzica şi al
căror conţinut poate fi şi independent de muzică. Kraftwerk a
optat cu succes pentru această soluţie. O altă variantă este
interactivitatea cu publicul. Aceste soluţii sînt bazate pe
intermedialitate.
Totuşi, includerea mediilor vizuale în
practica muzicală nu numai că se hrăneşte din lipsa stimulilor
vizuali oferiţi prin prestaţia muzicii electronice, dar este mai
degrabă o încercare estetică legată de disoluţia
criteriilor de evaluare asociate cu concertul. Majoritatea celor care
vin la spectacole muzicale urmăresc cu intensitate protagoniştii.
Aşa-numitele instalaţii de concert integrează frecvent elemente
multimedia în care nu numai device-urile, dar şi membrii
audienţei sînt distribuiţi pe display-ul monitoarelor, iar
muzicienii sînt aşezaţi în centru.
Ideea spectacolului total
Forţa corpului şi a producerii fizice
a sunetului, care este adesea accentuată prin folosirea media, pare
aproape antitetică faţă de performance-ul „fără corp“ al
muzicii electronice şi al concertelor de laptop.
Ideea spectacolului total continuă să
aibă efect şi astăzi. Ceea ce a fost evident încă de la
început în muzica pop&rock a necesitat reinventarea
expresă în contextul industriei muzicale actuale: Jimi
Hendrix, Jim Morisson sau The Who; heavy metal-ul, hip hop-ul sau
house-ul n-ar fi fost acelaşi lucru fără „prestaţia fizică“
a muzicienilor.
Vizualizarea accentuează calităţile
producţiei muzicale, extrăgînd astfel elemente deja existente
în compoziţie şi în interpretarea instrumentală şi
punîndu-le într-o formă concretă, cu ajutorul
mijoacelor media-tehnice.
Cu greu ne putem imagina cluburi sau
muzee de artă contemporană fără monitoare video. În anii
’90, un nou format audiovizual a apărut în lumea
clubbing-ului, atunci cînd DJ-ii şi VJ-ii au început să
acţioneze împreună. Conexiunea între imagine şi sunet
este însă rareori bazată pe o legătură tehnică între
respectivele instrumente sau pe concepte pregătite în detaliu,
şi mai des pe convenţii sau improvizaţie. Conexiunile între
muzică şi imagine sînt, în principal, de atmosferă şi
rareori fiecare nivel are de-a face cu un conţinut specific sau cu
unele structuri narative.
Analogiile între imagine şi sunet
Atunci cînd imaginea şi sunetul
sînt puse în relaţie, apare următoarea întrebare:
conform cărui proces sau cărei caracteristici structurale trebuie
să se facă transpoziţia de la un nivel senzorial la altul? Ce
înseamnă pentru muzică faptul că imaginea este albastră,
pală sau în mişcare? Ce înseamnă pentru imagine cînd
timbrul muzical este jos sau cînd structura muzicală este
complicată armonic ori dominată melodic de intervale mărite?
Problema rezultă din faptul că, pe de o parte, atunci cînd se
procesează imaginea şi sunetul, la nivel cognitiv ele au un efect
reciproc inseparabil: de exemplu, este uneori dificil să spunem dacă
imaginea sau mai degrabă sunetul dintr-un film ne-au determinat o
stare.
Cel mai important rol al procesului de
receptare audiovizuală este jucat de structura temporală. Ritmul
este o caracteristică ce poate fi percepută atît în
muzică, cît şi în imagine. Fie ca alocare a imaginii,
mişcare a figurilor sau ca ritm de editare a unui film; fie ca puls
muzical sau ca formă melodic-ritmică; structura temporală poate fi
mereu trăită psihologic sau fizic. Sincronizarea auditivului cu
nivelurile vizuale este un mijloc important în crearea unei
experienţe integrate. Munca DJ/VJ-ilor începe din acest punct.
Dimensiunea la care ritmul este destinat să corespundă cu imaginea
şi sunetul reprezintă o decizie artistică individuală. Imaginea
şi sunetul pot fi aduse împreună, pot fi sincronizate ori
defazate în întregime.
Analogiile între imagine şi
sunet sînt, totuşi, bazate pe experienţe perceptive paralele
din viaţa de zi cu zi: din motive fizice, numai corpuri mari sînt
capabile să radieze frecvenţe pe medii lungi, de aceea asociem
volumul mare şi puterea cu tonurile joase. În contrast,
datorită senzitivităţii auditive acute a urechii umane la tonuri
înalte, ele sînt folosite cel mai bine ca semnale de
alarmă. Aceasta duce la utilizarea lor în filme pe post de
semnal horror, care are acelaşi efect în toate culturile.
Legăturile între vizual şi
auditiv pot fi create în mai multe feluri. Posibilităţile pe
care le avem la dispoziţie par a fi folosirea analogiilor sau a
sinesteziei (angrenarea totală a sistemului neuronal în actul
receptării). Imaginii întunecate i se pot ataşa tonuri joase;
culorile strălucitoare ori deformate pot fi acompaniate cu sunete
ascuţite, stridente; un staccato poate puncta mişcarea elementelor
grafice etc. Cealaltă posibilitate este gîndirea simultană a
sunetelor şi imaginilor, cu accentul pe forţa de expresie a
tandemului.
Kraftwerk ne-au arătat la Bucureşti
tot ce putea fi de văzut şi de auzit în domeniul muzicii
electronice.
–––––––––––
* Referinţă la titlul piesei
legendare, Musique Non Stop – Kraftwerk.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters