OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Marti 20 ianuarie a fost inaugurat oficial Institutul Cultural Roman, in cadrul special al Galei Premiilor Institutului (succedind premiile acordate pina acum de Fundatia Culturala Romana), desfasurata la Ateneu, in prezenta unor invitati de marca – presedintele Ion Iliescu, Regele Mihai si familia regala, prim-ministrul Adrian Nastase, Patriarhul Teoctist, ministrul Culturii, acad. Razvan Theodorescu, ambasadori acreditati la Bucuresti. In sala am intilnit doar citiva politicieni, dar numerosi artisti, muzicieni, oameni de stiinta care, dupa ce au urmarit discursurile rostite de catre acad.

Augustin Buzura si de presedintele Ion Iliescu, au aplaudat personalitatile premiate si, in incheiere, au ascultat cu placere recitalul oferit de violonistul Sherban Lupu si de pianista Ilinca Dumitrescu (premiata in acea seara pentru promovarea muzicii noastre in lume), incluzind Sonata a III-a „in caracter popular romanesc“ si suita Impresii din copilarie de George Enescu, indelung aplaudate pentru rafinamentul si virtuozitatea cu care au fost interpretate de catre cei doi muzicieni care, de multi ani, s-au dedicat cunoasterii profunde a creatiei marelui compozitor, aducind in prim-plan si piesele sale mai putin cunoscute. Bisul oferit a constituit o dubla surpriza, pentru ca Sherban Lupu, acompaniat la pian de... Andrei Lukenstein, proaspat premiat pentru performantele sale in domeniul fizicii??, a interpretat, in prima auditie, Melodie romaneasca de Sarasate, partitura pe care violonistul a descoperit-o recent intr-un anticariat din Praga.
De altfel, aceasta miniatura (pe care renumitul compozitor si violonist spaniol a scris-o in urma vizitei sale in Romania, la invitatia reginei Carmen Sylva) a fost inclusa si pe dublul-CD editat la Casa Radio, sub titlul Arta lautarilor, izvor al violonisticii moderne, insotit de un volum in paginile caruia Sherban Lupu, in dialog cu folcloristul Ion Moanta, detaliaza cadrul istoric si influenta pe care muzica lautareasca a avut-o asupra unor creatori de renume din Ungaria, Rusia, Cehia, Polonia si, bineinteles, Romania.

Lansarea cartii, care are atasate cele doua discuri pe copertile interioare, beneficiind de o prezentare grafica eleganta datorata Editurii Info-Team, a avut loc la Sala Radio, in prezenta unui public numeros; protagonistul a oferit citeva date despre „istoria“ lucrarii, care s-a nascut in urma cu doar citeva luni, inregistrarile fiind selectate de el insusi din seria celor realizate in perioada 1981-2003. Partenerul sau de dialog, precum si Sebastian Sarca, directorul editurii, au subliniat importanta si cota de noutate a acestui audiobook ce completeaza Colectia „Lada de zestre“, iar dr. Grigore Constantinescu a punctat dubla calitate de interpret si profesor a violonistului Sherban Lupu (a carui activitate se desfasoara, de peste doua decenii, atit la Universitatea Illinois-SUA, cit si pe scene de concert din SUA si Europa), care se regaseste din plin in cele 40 de pagini (traduse in limba engleza de Irina Constantinescu) si in calitatea cu totul speciala a talmacirilor conferite pe disc pieselor semnate de Brahms, Ernst, Glinka, Stravinski, Musorgski, Wieniawski, Szymanowsky, Suk, Janacek, Bartok, Sarasate, Ravel, George Enescu, Grigoras Dinicu, Ion Voicu.

A doua zi, am urmarit la Opera Nationala un spectacol cu Barbierul din Sevilla de Rossini, interesant prin distributia alcatuita din solisti tineri, rolul titular fiind sustinut de Dorin Mara, bariton care in urma cu citiva ani s-a lansat intr-o cariera internationala promitatoare. Cei care l-au ascultat inca din perioada in care evolua ca solist pe scena bucuresteana au remarcat acum o amploare sporita a glasului sau cald, calitativ, dar si o atenuare a maleabilitatii; jocul sau dezinvolt a fost poate usor marcat de faptul ca, nu demult, regia realizata cu decenii in urma de catre George Teodorescu a fost adaptata de Cristina Cottescu, schimbarile „operate“ fiind destul de numeroase. De altfel, nici decorul nu mai aminteste cu nimic de ambianta imaginata cindva cu multa fantezie si eleganta, pastrindu-se acum doar cadrul unic pe care, atit pentru „strada“ din actul I, cit si pentru interiorul actelor urmatoare, sint amplasate „jaluzele“ divers colorate. Tenorul Calin Bratescu (recent angajat la ONB) a fost un Almaviva simpatic, rezolvind inteligent „capcanele“ partiturii, mezzosoprana Oana Ulieru a cucerit prin glasul calitativ, bine timbrat in registrul mediu, prin conceptia scenica a personajului (pe care, de altfel, l-a interpretat in urma cu doar citeva saptamini si la Venetia).

Un Basilio impozant, cu glas de tunet (Horia Snadu), un Bartolo foarte diferit de traditia rolului (Stefan Schuller), o sprintara Berta (Liliana Dumitrache), Fiorello (Ion Dimieru) si sergentul (Daniel Filipescu) au dat culoare spectacolului, care a suferit insa din cauza desincronizarilor (aproape) permanente intre scena si orchestra, dirijorul Ciprian Teodorascu dorind cu incapatinare sa impuna un tempo extrem de lent, foarte departe de spiritul si verva rossiniana, generind totodata serioase probleme de respiratie pentru solisti, dar si un dezechilibru jenant al ansamblurilor vocale, in ciuda eforturilor si a bunavointei celor aflati pe scena. Un public destul de „firav“ a aplaudat insa reprezentatia, „completata“ si cu vociferari ale copiilor veniti probabil „cu scoala“ si dornici mai curind de joaca, mai ales ca se aflau la balcon.

Ultimele zile de ianuarie au adus bucuria reascultarii unor tineri solisti care, cu fiecare noua aparitie pe podium, confirma din plin buna impresie creata inca de la debut, precum si acumularile calitative produse in ultima vreme. Astfel, spre exemplu, la Sala Radio s-a desfasurat un nou concert din ciclul Muzicieni de azi, muzicieni de miine, realizat si prezentat de catre Rodica Sava, redactor-sef adjunct al Redactiei Muzicale, marcind un deceniu de la lansarea seriei de concerte si recitaluri care, sub acest generic, reprezinta o adevarata „rampa de lansare“ pentru elevii si studentii care au astfel posibilitatea sa evolueze pe o scena „adevarata“, dar si in fata microfonului, in transmisiune directa pe posturile nationale radio, mii (sau poate milioane) de melomani intilnind, pe calea undelor, talente de reala valoare pe care apoi, in mare parte, le regasesc in stagiunile de concert din Capitala si din tara.

O dovada in acest sens a fost si concertul Orchestrei de Camera Radio care, dirijata de Cristian Brancusi, a propus trei momente extrem de interesante – Concertino pentru clarinet si orchestra de Weber, solist fiind Dorinel Puia, care, la doar 13 ani, a entuziasmat publicul si specialistii prin calitatea exceptionala a sunetului, prin tehnica impecabila si frazarea condusa cu eleganta si dezinvoltura, cu o stralucire rar intilnita chiar si la solistii consacrati; provenit dintr-un sat din zona Sibiului, indrumat de prof. Calin Calugaru la Liceul de Arte din Tg. Mures, micul virtuoz a impresionat inca de la prima sa aparitie, uimind acum intreaga sala care l-a aplaudat frenetic si dupa Studiul oferit ca bis.

In Concertul nr. 1 de Max Bruch, violonistul Cristian Fatu, cunoscut publicului inca de la virsta de 11 ani, cistigator al unor premii nationale si internationale, in prezent student al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti – clasa prof. Gabriel Croitoru –, a convins inca o data ca stapineste o tehnica sigura, abordind partituri de anvergura, cu siguranta si cu acuratete, poate mai putin expresiv si temperamental decit ne-am fi asteptat, peocuparea sa primordiala fiind, evident, parcurgerea clara, logica si riguroasa a discursului solistic, evitind (voit sau nu) implicarea afectiva; de altfel, acest aspect a fost confirmat si in bis-ul acordat, in care acel „foc de artificii“ din piesa Dupa nunta de Ion Voicu a fost doar o enuntare corecta a textului muzical (incarcat, de fapt, de un umor si de o bogatie coloristica de mare efect).

In incheiere, un Concert pentru harpa de Boieldieu, prea putin cunoscut la noi, a fost prezentat de catre Paula Popa, absolventa a Colegiului Regal de Muzica din Londra (unde, in prezent, isi sustine masteratul), o tinara indragostita de sonoritatea harpei, cintind cu reala placere si sensibilitate partituri dificile, depasind cu inteligenta capcanele multiple ale scriiturii (adesea extrem de solicitanta), atrasa permanent de creatii in care gustul sau se poate exprima liber; bis-ul oferit a fost, de asemenea, concludent in acest sens, aplauze si flori rasplatind efortul si bucuria sa de a cinta, pentru prima oara, in compania Orchestrei de Camera Radio care, sub bagheta ferma a dirijorului Cristian Brancusi, a asigurat celor trei solisti ai serii un acompaniament eficient si bine dozat, sustinind cu discretie si suplete evolutia tinerilor, care, cu siguranta, au avut mari emotii, dar si satisfactii pe masura, la finalul unui concert de real interes.
Simbata seara, Sala Studio a Ateneului a gazduit un excelent recital prezentat de catre soprana Anda Popescu, solista a Operei din Brasov, cunoscuta deja publicului pentru rafinata interpretare conferita miniaturilor vocale carora le insufla un plus de traire interioara, de ardenta expresiva ce creaza o atmosfera aparte, transmitind auditorului stari si sentimente de mare profunzime, realizate cu o (aparenta) simplitate si mai ales cu sinceritate si pasiune.

Ea a deprins de la profesoara sa, soprana Georgeta Stoleriu (ea insasi o maestra a cintului cameral sau vocal-simfonic), nu doar o tehnica bine pusa la punct, ci si o cunoastere deosebita a stilului, a specificului fiecarui compozitor abordat, o frazare eleganta, o dictie clara si acel „secret“ al rostirii cuvintului invesmintat in sunete muzicale, reliefind sensurile ascunse in partitura cu o pregnanta aparte. Programul interpretat in compania excelentei pianiste Verona Maier (muziciana unanim apreciata pentru finetea si stiinta cu care „dialogheaza“ pe claviatura cu partenerul de scena) a cuprins cele Sapte cintece de Enescu, pe versuri de Clement Marot, ciclul La Maja dolorosa de Granados, cinci piese de Ceaikovski si ciclul Margele de Felicia Donceanu pe versuri de Tudor Arghezi, talmacite intr-o maniera cuceritoare, trecind de la lirism si visare la secvente incarcate de dramatism, tristete si resemnare, de la cochetarie amuzata la izbucniri luminoase, glasul sau cald, cu un timbru special, dublat de sensibilitate si temperament, punind in valoare frumusetea paginilor abordate, cele doua interprete fiind indelung aplaudate de un public numeros. De ce, din nou, cronicarii au „stralucit“ prin absenta ramine greu de inteles…