OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Wilhelm FURTWÄNGLER
Muzica si iubire
Traducere de Corina Jiva Andreescu,
Editura Niculescu, Bucuresti, 2005, 287 p.

Dupa aproape doua decenii, Corina Jiva Andreescu, iubitoare de muzica buna, dar mai ales familiarizata cu arta dirijorala si cu lumea artistica atit de speciala din tara si din strainatate (prin faptul ca, fiind sotia dirijorului Horia Andreescu, a avut prilejul sa cunoasca direct mari maestrii, sa-i urmareasca lucrind cu orchestrele), a revenit asupra traducerii numeroaselor pagini publicate in Germania cu si despre legendarul Wilhelm Furtwängler, selectind de aceasta data din citeva volumeaparute la Weimar de-a lungul unei jumatati de veac, pentru a le reuni sub titlul Wilhelm Furtwängler – muzica si iubire. Aparut intr-o prezentare grafica eleganta, cu o coperta sugestiva in tonuri sepia (evocind poate epoca anilor ’40-’50), volumul ofera cititorului dialoguri extrem de interesante cu maestrul care, cu o simplitate elevata, cu o caldura din care transpare dragostea sa profunda pentru muzica, lanseaza afirmatii a caror modernitate este adesea uimitoare, referindu-se, cu profunzime, la aspecte deosebit de interesante, deopotriva pentru melomani, cit si pentru specialisti.

Sincer, foarte personal, fara a fi inchistat in dogme sau principii ce conduc spre un traditionalism anchilozat, FURTWÄNGLER se intreaba „de ce «stil clasic» va fi trebuind sa insemne neaparat plictiseala? Nu este adevarat ca gradul de senzualitate si pasiune pe care il reclama Ceaikovski si Verdi este mai mare decit cel cerut de Beethoven. Nu este adevarat ca Bach ar avea ceva mai putin «suflet» ca Puccini. Doar ca la unul sufletul se afla mai la suprafata, iar la celalalt, mai in strafunduri“. De asemenea, el considera ca „in general, astazi ele (partiturile «clasice», n.n.) se cinta mai prost decit acum 50 de ani, de pilda, pentru ca tendinta de concentrare asupra detaliului conduce la neglijarea «intregului», si atunci detaliul va purta numai amprenta intelectului dezlantuit, dobindind acea perfectiune rece care se resimte a fi de ordin mecanic si incepe sa se adreseze doar ascultatorului cu disponibilitati tehnicist-intelectuale, si nu celui cu disponibilitati afective naturale.“

Maestrul considera, pe buna dreptate, ca dirijorul trebuie sa reuseasca sa transmita publicului o anume stare, o anume traire, cuprinsa in partitura interpretata, pentru ca, altfel, demersul artistic devine fara sens. Poate tocmai de aceea e de parere ca lucrarile cele mai valoroase ale literaturii universale se cer abordate, in concert, „pe dinafara“, pentru a conferi libertate dirijorului sa se investeasca afectiv si emotional in talmacirea acelui opus, care capata astfel ceva din propria sa personalitate. Concluzionind, „criteriul hotaritor in cazul re-productivului s…t este foarte simplu: poate el sa cinte astfel incit, atit pentru el, cit si pentru ceilalti, muzica pe care o face sa fie cu adevarat prilej de bucurie? Restul nu conteaza“.
Volumul dezvaluie ginduri despre „stil“ si marile creatii de Beethoven, Mozart, Bach, Bruckner, Wagner, Brahms, Strauss, dar si despre abordarea muzicii preclasice cu instrumente de epoca, in dorinta de a recompune sonoritatile din vremea lui Bach sau Handel (idee atit de mult discutata si astazi), apoi despre Goethe, despre arta interpretativa ca o „chestiune de destin al muzicii“, despre „criza“ generata de ruptura dintre artist si public (aspect care, de asemenea, se regaseste adesea in ultimele decenii), despre relatia dintre „sunet si cuvint“ etc. Totul exprimat cu o claritate ideatica extrema, cu un firesc pe care numai un artist adevarat care si-a cristalizat in timp conceptia interpretativa il poate dobindi.

- Stiluri si epoci diverse intelese prin prisma acelor vremi
Un capitol consistent este cel al „notatiilor“ ce releva din nou cultura si capacitatea de a „prelucra“ informatiile, de a se raporta la stiluri si epoci diverse intelese prin prisma acelor vremi, afirmind, spre exemplu, ca „sensul artei este continua trecere de la individual la general, anume de fiecare data si in oricare situatie individuala. s…t Ce zarva s-a facut in jurul opozitiei dintre gotic si antic in loc a se intelege ca amindoua sint acelasi lucru, dar sub auspicii diferite. s…t Noi am fost rupti cu cultura vie, senzuala“.

Incepind din 1924, frinturile de texte se opresc asupra inregistrarilor, asupra orchestrei moderne, in acel an de rascruce 1933 scriind despre „geniul si poporul; individul si masa“ – elemente ce marcau puternic Germania interbelica, exploatate malefic de hitlerism, apoi despre originalitate, despre „psihologia unei metropole“, un loc aparte fiind rezervat citatelor ce devin adevarate „pilule“ filozofice referitoare la muzica si muzicieni, la arta in general – un fel de cugetari care, de asemenea, ramin deosebit de actuale – „maretia tine de suflet“, „nu puterea este raul, ci abuzul de putere“, „polemica, de orice fel ar fi ea, este in ultima instanta neproductiva si te face neproductiv“.
Citeva eseuri preced capitolul in care sotia maestrului, Elisabeth Furtwängler, marcheaza repere ale devenirii artistice a compozitorului si dirijorului, oprindu-se asupra preferintelor sale „de suflet“: spre exemplu, Beethoven a avut in viata sa „o maxima importanta“. Ea scrie apoi despre apropierea treptata de Wagner, referindu-se deopotriva la discografia extrem de bogata a dirijorului, desi, paradoxal, „in general s…t discurile nu l-au interesat prea mult“. Apoi descoperim ca, desi citea enorm, maestrul „raporta totul la cei trei astri ai sai: Homer – Shakespeare – Goethe“.

- Un volum captivant – intr-o traducere excelenta
Volumul se incheie cu fragmente din scrisorile pe care muzicianul le-a adresat sotiei sale: „iubita mea, ieri mi-am zis ca, desi exista suficiente motive sa sfirsesc odata, nu m-as putea sinucide pentru ca te am pe tine si te iubesc“.
Un volum captivant – intr-o traducere excelenta – a carui densitate ideatica, spontaneitate a exprimarii, imbinare a elementelor muzicale cu cele filozofice si umane il fac accesibil oricarui cititor. Limbajul viu, fluenta discursului, redactarea eleganta confera un plus de atractivitate paginilor care se citesc „pe nerasuflate“, departe de cartile docte, redactate intr-o exprimare voit academica si elitista.