De 11 ani, Sinaia găzduieşte un
festival aparte care, sub genericul „Enescu şi muzica lumii“,
alătură muzicieni de cotă din ţară şi din lume, invitaţi de
directorul artistic, violoncelistul Marin Cazacu, să evolueze
împreună în seri camerale de mare frumuseţe. Crescînd
de la o ediţie la alta, beneficiind şi de prezenţa unor interpreţi
români stabiliţi în străinătate (precum Silvia
Marcovici, Liviu Prunaru, Mihaela Martin), apreciată constant de un
public extrem de numeros, manifestarea şi-a diversificat „oferta“,
propunînd şi concerte în aer liber, dar mai ales, în
ultimii ani, o nouă orchestră creată de acelaşi entuziast şi
profesionist fondator şi coordonator. Acesta, selectînd din
toată ţara tineri cu vîrste între 14-25 de ani, a
alcătuit, în 2008, Orchestra Română de Tineret, care
sună impresionant sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Lucrînd
cu ei, maestrul face o adevărată şcoală, prin care îi
formează ca instrumentişti capabili să înţeleagă
partitura, să o interpreteze în cel mai real sens al
cuvîntului, să se integreze într-un ansamblu, rezultatul
fiind o mare familie care… cîntă incredibil de frumos.
Aşteptaţi şi de această dată cu
nerăbdare, orchestra şi maestrul său au susţinut (la Buşteni, la
Ateneul Român şi la Sinaia) un program dificil (Strauss,
Wagner, Ceaikovski), realizat cu fluenţă, precizie, bogăţie de
culori expresive, dar mai ales cu o prospeţime şi o implicare pe
care, din păcate, nu le găsim la alte orchestre „cu nume“.
Reuşita acestui demers l-a determinat pe Marin Cazacu să
construiască, la această ediţie, un alt ansamblu asemănător, dar
cameral, alcătuit din adolescenţi pînă în 19 ani,
descoperind, la rîndul lor, tainele colaborării într-o
orchestră sub conducerea unui alt maestru – Horia Andreescu, care
a avut ştiinţa şi răbdarea necesară, dar şi umorul obligatoriu
pentru a-i atrage. Ei au interpretat, în primul lor concert,
Simfonia copiilor de Leopold Mozart, încîntătoare ca
atmosferă şi vervă (completată cu jucării, coifuri colorate,
păsărele de ceramică umplute cu apă) şi în special cu un
sunet incredibil de bun, cu omogenitate, consistenţă şi farmec,
aşa cum au fost, de altfel, şi simfoniile de Mozart şi Beethoven,
entuziast aplaudate. Melomanii şi muzicienii au fost uimiţi şi
încîntaţi că nişte copii (fie ei şi talentaţi) pot
cînta la un asemenea nivel sub îndrumarea unui dirijor
care s-a amuzat alături de ei, dar… a făcut minuni.
Ca şi „orchestra mare“, Orchestra
Sinfonietta Junior poate fi prezentată pe orice scenă ca etalon al
pregătirii, seriozităţii şi dăruirii celor din tînăra
generaţie (care refuză – încă – să recunoască faptul
că… după absolvire nu are nici o şansă în ţară…). Au
fost, cu siguranţă, punctele de vîrf ale festivalului, dar
Marin Cazacu – deopotrivă excelent pedagog – a dorit să-i pună
în valoare pe tinerii instrumentişti şi în alte seri,
aşa încît au evoluat, în Parcul Ghica, şi în
seara inaugurală a „Generaţiei mileniului III“, în ORT
Brass Ensemble („de la clasic la divertisment“) şi în
programul Cvartetului Gaudeamus (colaborînd cu instrumentişti
valoroşi şi cu tenorul Daniel Magdal, de asemenea în piese
lejere). În eleganta sală a Cazinoului, ei au evoluat într-un
cvartet de suflători care au cîntat (într-o lucrare
mozartiană) alături de pianistul Andrei Licareţ (ascultat şi ca
solist în opusuri de Beethoven şi Chopin, abordate cu
delicateţe şi o elaborare aparte), în ansamblul de 10
violoncele, colaborînd chiar cu profesorul şi mentorul lor (în
pagini de Villa Lobos şi Piazzolla, superb conturate) sau în
grupul de solişti ai Orchestrei Române de Tineret, în
compania pianistei Verona Maier (creaţii enesciene). Sub semnul
tinereţii şi al performanţei s-au aflat şi serile Cvartetului
Renaissance (Schubert, Beethoven, Th. Grigoriu). De altfel, şi deja
cunoscutul Romanian Piano Trio se poate încadra (încă)
printre tineri, oferind versiuni deosebite (Dvorak, Breton) sau mai
puţin închegate (Haydn), dar mult gustate de public. Desigur,
în festival s-au regăsit şi interpreţi maturi, cu
experienţă, de categorii variabile. Camerata Barocco a evoluat la
Biserica Catolică în lucrări de epocă bine realizate,
soprana Bianca Manoleanu şi pianistul Remus Manoleanu au abordat
lieduri în parte mai puţin cunoscute (la Cazinou) sau
miniaturi de factură religioasă (la Biserica Ortodoxă din
Predeal), alături de clarinetista elveţiană Elisabeth Ganter,
pianiştii Valentin şi Roxana Gheorghiu optînd şi de această
dată pentru partituri la 4 mîini (Schubert, Chopin,
Rachmaninov, Brahms, Dvorak, maestrul transpunînd şi prima
Rapsodie enesciană). Un moment deosebit a fost reîntîlnirea
cu interpreţi români sosiţi din Elveţia (Bogdan
Zvorişteanu), Spania (Cristian Ifrim şi soţia sa, Maruxa
Llorente), Germania (Marius Nichiteanu), cu foşti colegi precum
pianista Steluţa Radu şi acelaşi neobosit Marin Cazacu (în
cvintete de Schumann şi Schubert), reuşind să se relaţioneze şi
să „simtă“ intenţiile expresive în ciuda unui număr mic
de repetiţii, tocmai pentru că valoarea şi plăcerea de a „face
muzică“ îşi spun cuvîntul. O „pată de culoare“ a
fost rapsodul Ion Creţeanu în folclor arhaic românesc
din Muntenia (Centrul Cultural „Carmen Sylva“).
Privită în ansamblu, ediţia a
XI-a a Festivalului de la Sinaia, care prin tradiţie se încheie
de ziua lui Enescu (19 august), a fost o reuşită de anvergură şi
mai ales o şansă extraordinară pentru tinerii instrumentişti, un
dar şi pentru spectatorii care invadau sălile; şi aceasta în
condiţiile în care Ministerul Culturii a desfiinţat Centrul
European de Cultură Sinaia (care susţinea substanţial
manifestarea), iar la solicitarea lui Marin Cazacu de a se implica
într-un fel în demersul său generos nici măcar nu a
răspuns, ca şi Ministerul Învăţămîntului, de altfel,
deşi, în fond, a fost un act de educaţie, de studiu
performant adresat tinerilor „din subordine“. Entuziasmul său,
pasiunea şi convingerea că trebuie făcut ceva pentru a promova
noua generaţie şi că iubitorii muzicii merită mereu tot ce e mai
bun într-un festival derulat sub semnul lui Enescu l-au ajutat
ca, prin Fundaţia sa, „Prietenii muzicii – Serafim Antropov“,
şi cu implicarea Primăriei Sinaia, evident şi cu sponsori care
(spre deosebire de oficiali) au înţeles importanţa şi
valoarea festivalului să realizeze, în cele 11 zile, momente
de referinţă, pe care le vom păstra multă vreme în amintire
(preluate în parte de Radio România Cultural şi TVR
Cultural).
Mă întreb ce va mai „inventa“
Marin Cazacu pentru ediţia 2011?
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters