OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La inceput de stagiune, Opera din Timisoara a oferit premiera cu Madama Butterfly de Puccini, superba realizare ce se alatura astfel titlurilor din repertoriul curent (Turandot, Tosca, Boema), fiind probabil, in tara, teatrul care ruleaza, efectiv, cele mai multe creatii imaginate de autor, poate si pentru ca directorul Corneliu Murgu este unul dintre marii tenori puccinieni ai ultimelor decenii, dar, cu siguranta, pentru ca sint partituri cu un puternic impact la public.

Productia m-a fascinat pentru ca montarea clasica, decorul (unic) traditional, dar plin de farmec, si costumele de o frumusete si o varietate captivanta (toate purtind semnatura italianului Mario de Carlo) aduc ceva din atmosfera japoneza, fiecare detaliu subliniaza delicatetea, gratia, specificitatea nipona. Chimonourile autentice, viu colorate, vesmintul nuptial (voalul alb prins in celebrele ace de par, cazind peste chimonoul rosu imbracat peste alte citeva albe – „inlaturate“ succesiv de catre Pinkerton in duetul de dragoste), apoi rochia occidentala purtata de Butterfly in actele II-III sau cea a „sotiei americane“ Kate (amintind de Marylin Monroe) cuceritor intrupata de Narcisa Brumar, jocul umbrelutelor si al evantaielor (inlocuind si… paravanele), incaltamintea inalta (greu de purtat de cei neobisnuiti cu pasul mic si rapid), steagul american si papusa-Lincoln devenite elemente (si argumente) importante in dialogul cu Sharples sau chiar zmeul-steag inaltat de copil, iar in final pinza rosie ce cade asupra tinerei care, din nou in culoarea dragostei insingerate, se sinucide, totul se incadreaza firesc in mica lume a casutei din panouri, unde se deruleaza drama nefericitei gheise. Surprinzator este inceputul spectacolului, aducind pe scena citeva „femei usoare“ abordate de marinari americani, desi Butterfly nu face parte nicidecum din acea categorie, iar unirea „caselor de rendez-vous“ intr-un „camin al familiei Pinkerton“ ar putea sugera plasarea intregii „farse conjugale“ intr-un asemenea spatiu, desi, in fond, nu este vorba decit despre… eficienta decorului.

Am aplaudat-o pe soprana clujeana Carmen Gurban in toate operele mentionate, dar este cert ca acest personaj ii este cel mai apropiat temperamental si artistic. Ea a reusit sa impresioneze pina la lacrimi atit prin joc si expresivitate, cit si vocal. Si-a condus impecabil vocea, frazarea si a transmis trairile eroinei cu o naturalete ce a captat o sala devenita neincapatoare. Parteneri, in rolul Pinkerton, i-au fost, la premiera, tenorul chilian (stabilit in Italia) Giancarlo Monsalve (fiind de apreciat si de aceasta data materialul sau vocal generos si datele naturale, aparitia scenica agreabila, dorinta de perfectionare), apoi Andriy Perfilov din Ucraina (propus de impresar, din pacate deficitar din toate punctele de vedere, desi voce ar avea…). Rolul Consulului a fost sustinut de catre Dan Pataca (bariton cu un timbru placut, cu experienta scenica, dar… mult prea discret ca sonoritate), respectiv Ionut Pascu (invitat de la ONB, confruntindu-se cu probleme vocale tot mai grave, frumusetea glasului estompindu-se rapid, dificultatilor in acut adaugindu-li-se acum si o tenta „batrineasca“, mata, la doar… 30 de ani).

in Suzuki am revazut-o pe Liliana Ciuca (mezzosoprana al carei debut in acelasi rol l-am urmarit, intimplator, cu citiva ani in urma, la Staatsoper din Viena), regasind si acum calitatea glasului sau, umbrita insa de platitudinea expresiva, scenic fiind departe de o… devotata servitoare. Tenorul Cristian Balasescu a realizat, in Goro, un personaj foarte plastic, etalind (si) un timbru metalic, in timp ce Bonzo, decupat parca din teatrul Kabuki, a fost spectaculos in special in versiunea basului Alexandru Moisiuc, dar mai incert in cea a tinarului Marius Gosa. Si din nou am apreciat distribuirea solistilor de baza ai teatrului in roluri de prim-plan, dar si episodice, asigurind astfel nivelul performant al spectacolului, elocventa in acest sens a fost aparitia lui Dan Pataca in Sharples, ulterior in Comisarul imperial (sustinut in prima seara de catre Cristian Rudic) alaturi de Marius Iuliu Mare (Ofiterul starii civile). Cosmin Borlovan a fost un Yamadori corect, dar cam timid pentru un print.

Corul (pregatit de Laura Mare) si orchestra (concert-maestrii Ovidiu Rusu si Corina Murgu) au sunat, ca de obicei, minunat, oferind o paleta de nuante si o suplete de mare clasa in special sub bagheta italianului David Crescenzi (care „simte“ spiritul puccinian, tumultuos si sensibil, imprimind o tensiune emotionala aparte), Gheorghe Stanciu (de la Constanta) a optat apoi pentru un tempo mult mai lent, diluind astfel fluenta si incarcatura dramatica
Un elegant program de sala (redactat de Felicia Tonea, secretar muzical), ovatiile spectatorilor (printre care s-au aflat si numerosi straini – 35 sositi special din Austria) au implinit noua productie cu Madama Butterfly la Opera din Timisoara, ansamblul a plecat apoi intr-un turneu de o luna in Olanda, unde prezinta acest titlu alaturi de Boema, reprezentatii care, prin montare si interpretare, se vor bucura de un binemeritat succes si in tara lalelelor (inclusiv la Amsterdam si Rotterdam).