OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

...Şi o face sistematic, cu deosebită atenţie şi permanentă preocupare. Pe afişele Operei şi-au făcut treptat loc titluri ca Motanul încălţat şi Albă ca zăpada şi cei şapte pitici de Cornel Trăilescu, Petrică şi lupul şi Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev, Frumoasa din pădurea adormită şi Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski, Fata mării de Carmen Petra-Basacopol... Să nu uităm să amintim că, înfiinţată în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, şcoala de balet pentru copii Studio M Ballet funcţionează de atunci, fără întrerupere, în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, şi că spectacolul Magazinul de păpuşi se joacă de fiecare dată cu casa închisă. Cîndva, pe aceleaşi afişe mai figurau şi Povestea micului Pan de Laurenţiu Profeta, şi Micul coşar de Benjamin Britten. Dintr-o discuţie cu Cătălin Ionescu Arbore, directorul ONB, am aflat că se intenţionează recuperarea lor. Opera a iniţiat chiar şi un concurs la care au fost invitaţi să participe compozitorii români atraşi de creaţia pentru cei mici. Din păcate, rezultatele nu sînt pe măsura aşteptărilor. Aflăm, în schimb, că un compozitor englez a scris de bunăvoie şi nesilit de nimeni o operă după Povestea porcului a românului Petre Ispirescu, pe care ONB doreşte să o prezinte şi la Bucureşti. Pînă atunci însă, o nouă premieră din repertoriul clasic pentru copii, opera Hänsel şi Gretel de Engelbert Humperdinck.

 

În ţările de limbă germană, partitura lui Humperdinck (1854-1921) a devenit, imediat după premiera din 23 decembrie 1893 de la Weimar (spectacol dirijat de marele Richard Strauss!), un… şlagăr. Popularitatea ei este imensă şi am asistat la un spectacol în care copiii din sală cîntau împreună cu personajele de pe scenă. La primele note din cele mai îndrăgite arii şi cuplete, se auzea un urlet de satisfacţie şi corul se alcătuia ad-hoc, unind sute de voci de copii, nepoţi, părinţi şi bunici. Şi asta se întîmplă de peste un secol! Desigur, Hänsel şi Gretel, opera scrisă după cunoscuta şi îndrăgita poveste a Fraţilor Grimm a făcut înconjurul lumii. Dacă ieşim însă din reperele culturii germane, lucrarea nu se mai dovedeşte atît de simplă şi de accesibilă muzical celor mici. Căutînd linii melodice simple şi copilăreşti, germanul Humperdinck s-a inspirat din cîntecele populare din zona Westfaliei, pe care le-a tratat, nici mai mult, nici mai puţin, decît în manieră… wagneriană. Ascultătorul avizat este tentat în fiecare clipă să-şi ridice pălăria şi să salute un Wotan, o Brunhildă sau un Maestru cîntăreţ (toţi, de altfel, la rîndul lor, personaje de poveste). Germanul o face cu deosebită bucurie şi satisfacţie, străinul însă percepe doar orchestra masivă, armonia densă, fluidul sonor care se deapănă în culori cînd vii şi strălucitoare, cînd estompate şi misterioase. Căci, în ciuda modelului său ilustru şi copleşitor, Humperdinck a reuşit să păstreze în partitura lui mult din prospeţimea, inefabilul şi delicateţea poveştii.

 

În aceeaşi conferinţă de presă, regizoarea Anca Tăbăcaru Hogea a insistat asupra detaliului „joc“ : cîntăreţii se joacă, corul de copii se joacă, pe scenă toată lumea se joacă. Cu totul de acord cu intenţia, mai puţin cu pusul ei în practică. În spectacol există multe şi lungi momente în care jocul (nu îndeajuns de bine organizat) şi spontaneitatea (nu îndeajuns de bine exersată) declanşează senzaţii de trenare, de static, de… gol, un gol pe care proiecţiile pe fundal sau alte artificii exterioare nu îl pot umple. Intenţiile, repet, sînt bune; ele însă trebuie duse pînă la capăt, în detaliu şi în profunzimea mesajului. Imaginaţia copiilor este fără de graniţe. Este foarte greu, poate imposibil pentru un adult, să poată pătrunde în acest univers în permanentă şi imprevizibilă mişcare. Se poate însă apropia, reuşită ce presupune eforturi imense, dar care aduce şi rezultate pe măsură. Regizorul şi interpreţii săi au pornit pe drumul cel bun, dar capătul acestui drum este încă departe. La capătul lui a ajuns scenografa Adriana Urmuzescu, ale cărei decoruri sînt cu adevărat minunate. Nu le pot descrie, trebuie să mergeţi să le vedeţi ! Aşa cum numai văzut poate fi apreciat şi aplaudat efectul extraordinar al momentului de acrobaţie/zbor din scena îngerilor, coregrafia Ama Butoiescu. Există în spectacol două momente consistente de balet: scena licuricilor şi cea a îngerilor. În ambele, ideile coregrafei Simona Şomăcescu au fost bune şi de efect. Din nou însă, intenţiile nu sînt valorificate şi nu sînt finalizate pînă la ultimele consecinţe de expresivitate artistică. Păcat, dar… totul poate fi remediat numai şi numai în folosul comun al artiştilor şi spectatorilor.

 

Sîntem siguri că artiştii bucureşteni, cîntăreţi obişnuiţi cu marile partituri din repertoriul liric, au muncit mult pentru a deveni Hänsel, Gretel, zîne şi vrăjitoare credibile. Toţi interpretează rolurile cu bucurie, cu dăruire, cu convingere. Rezervele încep atunci cînd vorbim despre partea vocală, care, din păcate, nu se poate debarasa de manierismele şi emisia tipic operistice. Cît despre dicţie… aici există probleme deosebit de grave. Iar afişarea textului scris în dublaj cu scena nu este de mare folos. Şuşotelile bunicilor şi ale părinţilor care citesc copiilor replicile de neînţeles ale personajele nu fac decît să perturbe spectacolul şi să diminueze bucuria. Despre traducerea textului german nu pot spune decît că am senzaţia unei maniere desuete de secol XIX, în care concesiile pentru obţinerea unor rime forţate şi deseori chiar inestetice nu se justifică sub nici o formă. Copiii secolului al XXI-lea au totuşi dreptul la o literatură de cea mai bună calitate.