OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Recent, Palatul Cantacuzino (elegant edificiu, situat pe Calea Victoriei, cunoscut ani la rind sub denumirea „casa Enescu“ – desi maestrul a locuit doar in cladirea din spatele impozantei constructii –, care a fost donat apoi de catre sotia sa, Maruca Cantacuzino, devenind lacasul Uniunii Compozitorilor si, firesc, al Muzeului Enescu) a fost inclus pe lista Patrimoniului Cultural European. Evenimentul a fost marcat printr-o succesiune de manifestari cu multiple semnificatii, urmarite de un public select, extrem de numeros. in deschidere, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, si Ambasadorul Donato Chiarini, reprezentant al Comisiei Europene la Bucuresti, au rostit alocutiuni prin care au subliniat importanta recunoasterii „casei cu lei“ ca monument de interes european, alaturi de Ateneul Roman, complexul Brancusi de la Tg. Jiu si Cetatea Histria. Actualul presedinte al Uniunii, muzicologul Octavian Lazar Cosma, s-a referit la istoria Palatului, la perioada in care Enescu si sotia sa au locuit in acel spatiu, la destinul celor doua institutii pe care le gazduieste, legate fundamental de numele si personalitatea Maestrului.

in „depozitul“ Palatului se afla, intre altele, si celebra sa vioara Guarneri, recent restaurata, despre care, cu putin timp in urma, ministrul Culturii afirma ca va fi incredintata pentru o perioada limitata unui solist de real talent, desemnat printr-un concurs ce se va organiza, probabil, ca si pentru mult discutatul Stradivarius-Elder-Voicu, in cadrul Festivalului Enescu din aceasta toamna. Muzicologul Laura Manolache, director al Muzeului, a citat un fragment din interviul in care insusi muzicianul considera ca vioara „n-are poate o putere covirsitoare, in schimb, are o mladiere extraordinara, care are darul sa ma incalzeasca – scoate vioara mea vibratiuni cari corespund de minune starilor mele sufletesti“. Deloc intimplator, dupa aceea, excelentul violonist Gabriel Croitoru, cintind pe minunatul instrument, a sustinut un micro-recital, convingind din plin asistenta nu doar de faptul ca aprecierea lui Enescu ramine si astazi perfect valabila, ci si ca este cu adevarat un maestru al arcusului.

Asa cum l-a considerat, de altfel, si Yehudi Menuhin cind, in 12 septembrie 1998, in prezenta ministrului Culturii de atunci, Ion Caramitru, si a lui Madalin Voicu, a declarat ca artistul este un demn continuator al artei interpretative enesciene si, deci, ca merita sa i se incredinteze vioara Stradivarius, care insa… nu i s-a dat nici pina astazi.
Propunind un program echilibrat si reprezentativ, ce a inclus secventa „Lautarul“ din suita Impresii din copilarie de Enescu, apoi o piesa de virtuozitate de Kreisler si o elegie de Massenet (la pian – Viorica Boerescu), Gabriel Croitoru a incintat asistenta, dovedind inca o data – daca mai era nevoie – ca este cel mai valoros violonist pe care il avem la ora actuala, fapt sustinut elocvent si de invitarea sa constanta pe scene de prima marime din Spania, Franta sau Germania. Ceea ce nu se poate spune despre confratii sai, mult mai solicitati, insa… in tara. Anterior, ministrul Culturii anuntase pe micul ecran ca nu mai poate onora decizia concursului din 1998 pentru ca au trecut 9 ani, specificind, de asemenea, ca limita de virsta a candidatilor la viitoarea competitie este 40 de ani (Gabriel Croitoru, avind 41, a contestat hotarirea in justitie).

Faptul ca a fost chiar el ales sa cinte in acea seara pe vioara Guarneri, pentru a pune in valoare calitatea instrumentului, poate fi „tradus“ fie ca o simbolica reparatie morala, fie ca un preambul la potentiala oferire a viorii (pe care, oricum, interpretul o prefera pentru sunetul cald si invaluitor, dar si pentru starea mult mai buna in care a fost „conservata“) in locul acelui Stradivarius. Demna de remarcat este si prezentarea atestatului de autenticitate semnat de luthierul parizian C. Silvestre, in 1896.
A urmat vernisarea expozitiei care, sub titlul Manuscrisele lui George Enescu – reflectare a evolutiei gindirii sale componistice, alatura schite sau pagini din partituri finite scrise in diverse perioade de creatie, de la piesele „de scoala“ la opusuri fundamentale precum opera Oedip, simfoniile, sonatele, liedurile pe versuri de Clement Marot, dar si de Carmen Sylva (fiind expuse si texte semnate de regina-poeta, cu autograf) sau Octuorul, alaturi de fotografii ale Maestrului, realizate chiar in acei ani.

Despre toate acestea, despre temele propuse pe fiecare panou (reflectind primele lucrari din anii de studiu la Viena si Paris, modul in care se regaseste folclorul romanesc in lucrarile sale, stilul „neoclasic avant la lettre“, „puterea sa melodica“, „vocatia monumentalitatii“, relatia poezie-muzica, genul de sonata sau muzica de camera, sustinerea afirmatiei compozitorului care se considera „in esenta un polifonist“), a vorbit muzicolog Clemansa Firca, deopotriva consultant si coordonator al expozitiei realizate cu profesionalism de muzeografii Constantin Dragoi, Cristina Andrei, Aurelian Popovici, Silvia Costin si conservatorii Nella Modrea si Rodica Dantes.
In finalul serii, ministrul Culturii si ambasadorul Comisiei Europene au dezvelit placa pe care, din acel 9 mai, nu intimplator de Ziua Europei, este gravata inscriptia ce atesta Palatul Cantacuzino ca monument din patrimoniul batrinului continent.