OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lansat stagiunea trecută, proiectul „Opera rara“ a propus, la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul Studioului experimental, o excelentă versiune a operei preclasice Dido şi Aeneas de Purcell. Tineri solişti de calitate au colaborat cu ansamblul coral Accoustic (condus de Daniel Jinga) şi cu orchestra cu instrumente de epocă (fondată de Mihai Ghiga), sub bagheta apreciatului Tiberiu Soare. Au urmat secvenţe din Fiica regimentului de Donizetti şi I Capuleti e I Montecchi de Bellini (pe care le-am comentat la timpul respectiv), pentru ca, în această toamnă, în Foaierul Galben, special amenajat pentru asemenea producţii cu pian, un număr destul de redus de spectatori să urmărească primele două opere scrise de Puccini, prezentate acum în premieră pe ţară. În Le Villi am ascultat glasuri de calitate, dar necizelate, cu serioase probleme tehnice – soprana Madeleine Pascu, tenorul Vlad Miriţă şi baritonul Eugen Secobeanu s-au străduit totuşi să redea ceva din esenţa personajelor, colaborînd cu corul Accoustic şi evoluînd într-o regie imaginată de Anda Tăbăcaru-Hogea, susţinuţi la pian de Luminiţa Berariu. În Edgar ne-au încîntat solişti experimentaţi, de reală valoare – soprana Sorina Munteanu, mezzosoprana Liliana Ciucă (tot mai des invitată la ONB) şi tenorul Robert Nagy (un oaspete rar al teatrului, deşi performanţele sale artistice ar da strălucire spectacolelor curente) au etalat splendide glasuri dublate de ştiinţa interpretării, alături de baritonul Ştefan Ignat. Un adevărat regal care, deşi a beneficiat de colaborarea expresivă a pianistei Mihaela Vâlcea, ar fi meritat să fie pus în valoare pe scena mare, în compania orchestrei (care, desigur, ar fi trebuit să înveţe o nouă partitură…); din păcate, ambele s-au pierdut într-o banală „bifare de acţiune“ pe care nu o merita nici Puccini, nici efortul celor implicaţi.

 

Dar prima montare în adevăratul sens al cuvîntului a fost, recent, Le cantatrici villane de Fioravanti, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea şi cu scenografia semnată de Viorica Petrovici, apelînd la „ecouri“ din commedia del’arte. Partitura apropiată de spiritul rossinian a oferit posibilitatea unei mişcări alerte, cu situaţii simpatice şi personaje pe măsură, într-un decor cu mult verde, multe flori pictate pe panouri care îşi schimbă locul în funcţie de necesităţile acţiunii, cu costume vesele, multicolore. Distribuţia omogenă, alcătuită din tineri cu glasuri calitative, talent scenic şi charismă, a asigurat reuşita spectacolului urmărit, de această dată, de un public numeros.

Astfel, soprana Anna Mirescu (Rosa) şi-a pus în valoare coloratura performantă şi acutul sigur, tenorul Hector Lopez (Cardino) a cucerit din nou prin dezinvoltura cu care îşi conturează rolul sub toate aspectele, mezzosoprana Mihaela Işpan (Agata) a convins că vocea sa bine condusă poate fi dublată de o evoluţie scenică agreabilă, asemenea sopranei Simonida Luţescu (Gianetta), în timp ce Ştefan Schuller (Don Bucefalo), Paul Basacopol (Don Marco), Gheorghe Vlad (Nunziello) sau Claudiu Anghelescu (Soldatul) au împlinit, în maniera deja bine-cunoscută, nota de farsă, de glumă care, sub aspect muzical, ridică multiple probleme. Acompaniaţi la pian de Lidia Butnariu, au cîntat însă frumos şi mai ales au constituit o echipă, ceea ce la ONB e un lucru rar. A fost, deci, un succes pentru care toţi realizatorii merită felicitări.