OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De trei decenii, scenografiile semnate de arh. Catalin Ionescu-Arbore atrag prin modernitate, rezolvari indraznete, originale si in pas cu orientarile artistice din lume. Devenind director al Operei Nationale Bucuresti, acesta a dorit inlaturarea spiritului destul de prafuit si rutinier ce domnea de multa vreme acolo, propunind (si) o innoire repertoriala remarcabila.

A adus pe afis, pentru prima oara, titluri celebre precum operele Simon Boccanegra de Verdi sau Manon Lescaut de Puccini si baletul Corsarul de Adam. Acesta din urma e atractiv si prin atmosfera orientala adusa de scenografia Adrianei Urmuzescu, dar si prin faptul ca regizorul si coregraful Vasili Medvedev a dovedit ca, intr-un timp scurt, se poate omogeniza ansamblul. Solistii Corina Dumitrescu, Ovidiu Matei Iancu, Gigel Ungureanu, Vlad Toader, Gabriela Popovici au dansat cu reala placere si implicare, sustinuti de orchestra dirijata de Ciprian Teodorascu.

in ciclul de opere in concert s-a detasat, ca noutate absoluta, Cenusareasa de Rossini, iar montarea unor lucrari „de traditie“ in viziuni extrem de controversate – Nunta lui Figaro, Trubadurul si Lucia di Lammermoor (preluata de la Opera timisoreana, Catalin I. Arbore realizind o versiune scenica si chiar ideatica surprinzatoare, poate deconcertanta, dar interesanta, frumoasa si eleganta, beneficiind de glasuri de calitate si interpreti pe masura – Mihaela Stanciu, Robert Nagy, Ionut Pascu, Pompeiu Harasteanu, Sidonia Nica, Teodor Ilincai –, cu Adrian Morar la pupitru) – a nascut discutii aprinse, ceea ce nu s-a mai intimplat de multi ani. Si cel mai rau lucru este sa nu se vorbeasca despre „ceva“ sau „cineva“…

Pe de alta parte, a „reinviat“ Studioul experimental, ca entitate de sine statatoare a ONB, propunind coproductia cu Opereta Pyram si Tisbe si doua partituri romanesti: Logodna de Nicolae Brindus si Lectia de Serban Marcu. in primul caz e vorba de o opera-pantomima dupa Strigoii de Eminescu, imbinind muzica inregistrata cu cea live, avindu-l ca dirijor pe Vlad Conta. Solisti, in scurte interventii, sint Madeleine Pascu, Valentin Racoveanu, Ion Dimieru, cu dansul contemporan in coregrafia Adinei Cezar, rolurile principale apartinind Alinei Iacov, lui Silviu Tanase si lui Istvan Teglas. Recitarea lui Constantin Florescu a alternat cu cea inregistrata, proiectia fiind variata. Pe scurt, o incursiune intr-o lume stranie, intunecata, contorsionata, regizoarea Anca Daniela Mihut si scenografa Luminita Mustata raminind in sfera macabra si in Lectia de Serban Marcu, dupa piesa omonima de Eugen Ionescu (intr-o banala camera, cu discreta subliniere a elementelor-cheie ale dramei, cu personaje conturate credibil de Marta Sandu, acelasi Ion Dimieru si Adriana Alexandru, excelenta in rolul servitoarei, V. Conta dirijind de aceasta data o partitura consistenta).

Oaspeti de marca au fost aplaudati cu incintare, dintre care debutul mezzosopranei Ruxandra Donose pe scena bucuresteana, in spectacole cu Carmen de Bizet, apoi in Cenusareasa (punindu-si in valoare expresivitatea inteligenta, jocul nuantat chiar si in concert). Iar eminentul nostru bariton Eduard Tumagian a aparut in roluri care i-au adus celebritatea in lume, in Nabucco si Simon Boccanegra de Verdi, dar si in Tosca de Puccini si Samson si Dalila de Saint-Saëns, in care maestrul a cintat pentru prima oara pe scena unde si-a inceput cariera in anii ’60, relevind inca o data glasul deosebit si talentul interpretativ, creionarea personajelor prin accente, reliefari ale cuvintului, insinuari si izbucniri de mare artist.

Iar daca in opera pucciniana i-au fost parteneri superba soprana braziliana Eliane Coelho (al carei glas senzual a obtinut ovatii, culminind in Vissi d’arte) si tenorul Juremir Vieira, cu Adrian Morar la pupitru, finalul stagiunii a adus, in opera de Saint-Saëns, si surpriza aparitiei unui tenor de renume – Serghei Larin –, un Samson cu glas impresionant, care, din pacate, a cintat exceptional doar la repetitie, pentru ca in concert, din cauza unei viroze, a reusit sa sustina doar actul I (cu mici probleme pe care sincer le-as fi trecut cu vederea in asemenea conditii). A fost inlocuit de Marius Budoiu, tenor clujean care, de altfel, a rezolvat partitura cu siguranta, abordind dificilul rol cu mult succes si in seara urmatoare. Daca mezzosoprana Gabriela Popescu (din Germania), in ciuda unei voci calitative, a deceptionat in Dalila, a doua zi, Ecaterina Sutu, intr-o forma exceptionala, a ridicat sala in picioare. Pacat ca, dintr-o anume incertitudine, nu a fost programata in prima distributie. in rest, solisti onesti, corul minunat (pregatit de Stelian Olariu) si orchestra densa, omogena, dar fara o paleta coloristica prea diversa (nici chiar in exoticele dansuri) au evoluat sub conducerea dirijorului Iurie Florea.

Chiar daca destule aspecte au fost privite cu reticenta sau nemultumire, nu se poate contesta faptul ca ONB a „reinviat“, ca sala a fost plina si ca teatrul doreste sa redevina, cu adevarat, prima scena lirica a tarii. Dar asteptarile si pretentiile sint enorme, pentru ca ceea ce poate fi privit cu indulgenta la teatrele mici din tara (care se straduiesc sa se ridice la un nivel competitiv si tocmai de aceea merita incurajate) nu poate fi acceptat la Bucuresti, unde exigenta este teribila. Poate si pentru ca, pe vremuri, si artistii, si spectacolele puteau fi comparate cu cele de la Viena, Paris sau Londra…