OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dorind sa concretizeze ideea de a promova in lume arta si artistii nostri de cota, Institutul Cultural Roman a lansat, sub genericul „Romania de linga tine“, o serie de turnee in centre europene de traditie. Astfel, a propus, zilele trecute, concerte sustinute de Filarmonica bucuresteana in orase care, intimplator sau nu, au capatat pentru noi, in aceasta perioada, o semnificatie cu totul speciala – Luxemburg (in 2007, alaturi de Sibiu, Capitala europeana a culturii), Bruxelles – „inima“ Uniunii Europene, in care ne vom ocupa locul firesc incepind de la 1 ianuarie – si, incununind acest periplu, concertul final s-a desfasurat in celebra sala Concertgebow – Amsterdam.

Iar ideea de a alatura artistilor romani sositi din tara interpreti a caror cariera se desfasoara in strainatate, dar care au continuat sa ramina la fel de… romani, s-a implinit prin invitarea unor solisti al caror nume s-a impus pe meridianele lumii.
Noua sala cu peste 2.000 de locuri a Filarmonicii din Luxemburg (a carei forma amintea cumva de un cuirasat, cu acustica buna si dotari ultramoderne), cea de aprox. 1.200 de locuri de la Bruxelles – fosta sala Radio (acum Flagey Hall) –, precum si superba Concertgebow au devenit spatiul ideal pentru concertele aplaudate entuziast de un public extrem de numeros, in mare parte „platitor de bilete“ (aspect esential pentru o reala intilnire a melomanilor din tarile respective cu muzicienii nostri, pe care i-au descoperit cu incintare), dar si de multi conationali stabiliti pe acele meleaguri, fericiti sa reasculte o orchestra indragita poate din copilarie.

La Luxemburg si Bruxelles, programul a inclus Suita nr. 1 de Enescu, Dansuri simfonice de Rahmaninov si Concertul nr. 2 de Chopin – solista fiind pianista Mihaela Ursuleasa, pe care am regasit-o mai „incarcata“ in plan expresiv, cintind cu reala placere sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, oferind ca bis Toccata de Paul Constantinescu. La Amsterdam, cele doua partituri simfonice au incadrat Concertul nr. 5 de Beethoven, in viziunea interpretativa a renumitului pianist Radu Lupu, colaborind din nou cu Filarmonica de care il leaga neuitatele sale inceputuri artistice, dirijata de… colegul sau de clasa, de multi ani partener de anvergura pe podiumul „de acasa“ sau din lume. Daca sensibilitatea si poezia cintului sau s-au regasit din plin in opusul beethovenian si in bisul de mare rafinament, coloristica bogata, finetea sau stralucirea discursului muzical al orchestrei, raspunzind cu suplete cerintelor dirijorale, au fost apreciate la superlativ si in prima Rapsodie enesciana oferita la finalul celor trei seri pentru a rasplati avalansa aplauzelor si ovatiilor prelungi ale unui public obisnuit sa asculte frecvent vestite ansambluri sub baghete la fel de celebre, realmente cucerit de calitatea muzicienilor romani, de capacitatea lor de comunicare, transmitind ceva din fiorul spiritualitatii noastre, simplu, fara emfaza, firesc, dar foarte… adevarat – o modalitate extrem de eficienta de a prezenta Romania sub aspectul sau real de civilizatie si cultura.

De altfel, printre spectatori s-au aflat personalitati de prim rang, printre care, la Bruxelles, l-am reintinit pe Jonathan Scheele, incintat sa reasculte Filarmonica pe care adesea o aplauda sub cupola Ateneului, declarindu-mi apoi ca a fost „o seara excelenta. E foarte bine sa vedem aici Filarmonica, dar si o pianista formidabila pe care acum o ascult pentru prima oara. Cred ca Romania e inca putin necunoscuta in lume in plan cultural – poate si din cauza rupturii celor 50 de ani de izolare, poate si pentru ca romanii nu au iesit suficient peste hotare si deci e foarte bine ca in afara tara incepe sa fie perceputa si altfel decit prin scandaluri politice sau prin alte aspecte negative. Cred ca este nevoie de o campanie sustinuta si pentru a prezenta si alte aspecte (spre exemplu vinurile romanesti, foarte bune dar… necunoscute). Aici la Bruxelles, acest concert conteaza pentru imaginea Romaniei, inscriindu-se intr-o serie de experiente deosebit de interesante oferite de artisti romani de cota. Ideal ar fi ca, in viitor, si din tara sa fie propuse proiecte culturale, dar si strainatatea sa-i invite“.

Venind parca sa nuanteze aceste afirmatii, dirijorul si directorul Filarmonicii, maestrul Cristian Mandeal, a subliniat faptul ca „demersul a fost cit se poate de izbutit in plan artistic, adaugindu-se celor 30 de turnee organizate in ultimii 15 ani in special prin eforturile conducerii Filarmonicii (in sali de renume precum Victoria Hall – Geneva, Tonhalle – Zürich, Auditorium – Madrid, Alte Oper – Frankfurt sau cele din Japonia si Singapore ori, recent, Megaron – Atena), incununind aceasta activitate intensa peste hotare prin adaugarea altor sali importante in care cintam pentru prima oara. A fost o reusita si pentru ca am prezentat muzica lui Enescu in doua ipostaze putin cunoscute publicului din acest spatiu geografic, valoarea orchestrei reliefindu-se si in repertoriul universal, colaborind excelent cu solistii romani, iar reactia publicului a fost intr-adevar exceptionala, aplaudind in picioare, minute in sir. Cred ca toata lumea a fost multumita, pentru ca imaginea culturii noastre, reprezentata acum de prima institutie muzicala a tarii, a fost bine servita. Este de mentionat in mod expres efortul ICR de a initia si sustine aceste turnee de mare prestigiu, infaptuit cu greu pentru ca a fost organizat in ultimul moment (si, dupa cum se stie, aceste sali sint programate cu ani inainte). S-au straduit in spiritul in care si Filarmonica a facut-o intotdeauna, fara a se bucura insa de nici un sprijin“.