In urma cu citiva ani, in productiile Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, am descoperit o soprana frumoasa, cu o voce superba, voluptuoasa, incarcata de o vibratie interioara si o pasiune cuceritoare, calitati ce confereau interpretarii sale „ceva“ aparte. Si am intuit inca de atunci potentialul artistic si inteligenta care urmau sa-i asigure Laurei Tatulescu o cariera spectaculoasa, fapt confirmat incredibil de repede.
Pentru ca, imediat dupa absolvirea Universitatii, a fost invitata sa cinte la ORF Viena, intr-un concert de lied romanesc, alaturi de solistii nostri a caror activitate se desfasoara in strainatate, printre care s-a aflat si Leontina Vaduva. Impactul a fost atit de puternic incit directorul Staatsoper, Ioan Holender, i-a oferit un angajament la celebrul teatru vienez, incepind din luna noiembrie 2005, deci chiar in timpul stagiunii, fapt fara precedent – cel putin in seria tinerilor nostri deveniti solisti la Viena in ultimul deceniu. Astfel, soprana de doar 25 de ani a debutat pe acea scena rivnita de orice interpret, cintind in Elixirul dragostei, apoi in Nunta lui Figaro si Don Carlos, in Liliacul (in care partener de dans i-a fost celebrul Leo Nucci), sustinind rolul Bastienne din opera mozartiana alternativ cu o alta minunata soprana – Ileana Tonca, iar programul stagiunii viitoare anunta ca va debuta in citeva roluri importante precum Suzana din Nunta lui Figaro sau Nanetta din Falstaff, pregatind totodata Musetta din Boema, Ilya din Idomeneo, Zerlina din Don Giovanni. Toate acestea sint semne ca, in doar citeva luni, cintind alaturi de „monstri sacri“: Thomas Hampson, Ferucio Furlanetto sau Dolora Zajici si Daniela Dessi, dar si de tineri stralucitori ai momentului precum Rolando Villazon, sub baghete la fel de prestigioase, tinara soprana a reusit sa se impuna printre artistii apreciati deopotriva de specialisti, de colegi si de public.
Nu intimplator a primit primul premiu oferit de dna Merkel, in valoare de 10.000 de euro, iar pe 28 mai, cu ocazia prezentarii ce a precedat premiera operei Moses si Aron de Schönberg, sustinuta de temutul Karl Lobl pe scena Staatsoper, Laura Tatulescu a fost aleasa ca unica solista. Melomanii o apreciaza deja in mod deosebit, asteptind-o la iesirea artistilor pentru autografe, oprind-o pe strada pentru a se fotografia alaturi de ea. Chiar prima cronica vieneza referitoare la aparitia sa in spectacol sublinia calitatile vocal-scenice deosebite ale celei mai tinere soliste a Operei, iar pe forum multi au apreciat, incintati, ca va fi o Suzana ideala.
Ascensiunea ei s-a concretizat nu doar in spectacolele teatrului, ci si in invitatii de a evolua in concerte, chiar si la renumita sala Musikverein, unde va sustine, in curind, un recital de lied. De altfel, se spera ca inregistrarile incluzind miniaturi vocale enesciene, realizate la ORF de artisti ai Staatsoper, printre care Ileana Tonca, Sorin Coliban, dar si Laura Tatulescu, vor fi inregistrate, in sfirsit, pe un CD.
Dar pina atunci tinara soprana va face parte din distributia operei Nunta lui Figaro, prezentata de Staatsoper in turneu la Budapesta, in 16 septembrie, fiind astfel primul sau turneu alaturi de ansamblul unde a fost primita cu admiratie si unde este, evident, fericita sa cinte in compania celor mai mari artisti ai lumii. Ne-ar placea sa o aplaudam cit de curind in concert sau in spectacol, „acasa“, dar programul sau extrem de incarcat nu ii prea lasa timp de „respiro“ in timpul stagiunii. Ramine sa ne bucuram de succesele sale, de faptul ca a facut un salt calitativ deosebit in plan tehnic si expresiv, comparativ cu reprezentatia cu Faust sustinuta de studenti pe scena Operei bucurestene in urma cu doi ani. De altfel, ma consider privilegiata ca am ascultat-o in luna mai in Bastien si Bastienne, si sa ii dorim ca, alaturi de Ileana Tonca, Cosmin Ifrim, Sorin Coliban, Alexandru Moisiuc, Simina Ivan, Dan Dumitrescu, sa fie ovationata asemenea celor mai apreciati solisti ai scenei vieneze. Si nu numai.

