MUZICA. Salbă de evenimente

Autor: Anca FLOREA | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

După un început de mare clasă cu Faust de Gounod, într-o distribuţie de elită, Opera din Timişoara a invitat melomanii la alte manifestări la fel de interesante, reluînd Elixirul dragostei de Donizetti sau My Fair Lady de Loewe. Traviata verdiană a oferit surpriza debutului – în rolul titular – al tinerei soprane spaniole Sabine Puertolas; încă de la primele fraze, s-au făcut remarcate glasul condus cu eleganţă şi cu o căldură aparte, precum şi implicarea profundă în trăirile eroinei. Dar întreg spectacolul a stat sub semnul emoţiei artistice, al echilibrului şi al omogenităţii interpretative: tenorul Călin Brătescu – la rîndul său, într-un progres continuu – a etalat glasul calitativ, frazarea inteligentă, dar şi o mişcare dezinvoltă şi credibilă, iar baritonul Dan Patacă a susţinut rolul lui Germont cu sobrietate, întreaga distribuţie reuşind să fie la înălţimea evenimentului. La fel şi corul (pregătit de Laura Mare) şi orchestra, care au sunat din nou superb sub bagheta fermă a experimentatului Victor Dumănescu, dirijor care, chiar a doua zi, a revenit la pupitru, colaborînd cu 12 solişti foarte tineri – cei mai buni „cursanţi“ cu care tenorul Corneliu Murgu a lucrat în vară, în cadrul „Zilelor muzicale de la Piatra Neamţ“, ofrindu-le acum ocazia să urce pe o scenă adevărată. Un demers, cred, unic la noi, venit din partea unui director-artist generos şi dornic să ajute noua generaţie de solişti.

S-au remarcat sopranele Ioana Mitu (glas limpede, expresivitate, strălucire), Cristina Sîrb (vervă, coloratură perlată, registru mediu, bine timbrat), Mihaela Marcu (sensibilă, timbru frumos, interpretare pe măsură), basul Alexei Botnarciuc (voce profundă, impresionant, cu deosebire în repertoriul rus), mezzosoprana Diana Ardelean (sensibilă, „în stil“), baritonul Bogdan Zahariea (glas splendid, amplu, acut spectaculos, sinceritate, rigoare a cîntului). Deopotrivă, merită toată aprecierea Natanel Uifălean (bas-bariton extrem de promiţător), Ana Dimitriu Gheorghe (soprană cu un potenţial vocal remarcabil), Rodica Vică (interesantă soprană lirico-lejeră), Florin Estefan (acum bariton, deja cu experienţa scenei), Lăcrămioara Cristescu (delicată soprană lirică) sau mezzosoprana Cristina Fusa (glas cu reale perspective). Orchestra i-a acompaniat cu flexibilitate, trecînd de la creaţia italiană la cea rusă, cehă sau franceză, multe dintre partituri fiind învăţate special, fără ca cineva să se plîngă de efort.

Aceleaşi calităţi s-au regăsit apoi la „Gala tenorilor“, derulată într-o atmosferă electrizantă, sub semnul aniversării ilustrului tenor Corneliu Murgu, aflat la trei decenii de carieră internaţională spectaculoasă (fiind, cu siguranţă, solistul cel mai bine „cotat“ din ţară). Acesta a fost omagiat de teatrul pe care, timp de peste 8 ani, îl conduce, de asemenea, pe coordonatele performanţei. Probabil pentru prima oară la noi („şuşele“ cu străini de aiurea nu merită luate în seamă), şase tenori din generaţii diverse – Cristian Bălăşescu, Alfredo Pascu, Robert Nagy, Cătălin Mustaţă, Călin Brătescu, Marius Vlad Budoiu, Patrizio Ha (sud-coreean stabilit lîngă Timişoara) – au oferit publicului, cîntînd parcă mai frumos decît oricînd, cu glasuri generoase, conduse în general cu îngrijire, arii celebre din repertoriul universal, alături de corul şi orchestra Operei, sub conducerea aceluiaşi dăruit dirijor. În final, Corneliu Murgu a interpretat incredibil de frumos finalul din Othello (personaj cu care, spre exemplu, a inaugurat, în 1990, Opera Bastille-Paris), cîntînd, deloc întîmplător, şi canţoneta Non ti scordar di me, adresată (şi) melomanilor care, ovaţionînd în picioare, „inundînd“ sala pînă la nivelul tavanului, cu siguranţă nu-l vor uita, dorindu-şi să-l reasculte cît de curînd. Împreună cu ceilalţi tenori, el a oferit şi alte canţonete la fel de „gustate“, printre flori, cereri insistente de „bis“; întreg ansamblul i-a cîntat „Mulţi ani trăiască!“, împlinind astfel seara dedicată unui maestru care preferă „să tacă şi să facă“, fără să se laude cu sutele de spectacole susţinute la Scala, Metropolitan, Covent Garden, Staatsoper Viena, în Japonia şi în Australia, în mai toată Europa şi în America, în compania „marilor“ lumii.

Confirmînd valoarea realizărilor manageriale ale lui Corneliu Murgu, noua montare a operetei Liliacul de J. Strauss a văzut lumina rampei duminică seara, în regia şi scenografia italianului Mario de Carlo; eleganţa rafinată a imaginii (amintind de Klimt) şi eficienţa inteligentă a decorului au fost apreciate la superlativ, la fel ca şi interpretarea fiecărui personaj de către artiştii teatrului. Sopranele Narcisa Brumar (o Adele ideală) şi Mihaela Marcu (greu de crezut că impecabila sa Rosalinda a fost… primul său rol), mezzosoprana Gabriela Varvari (excelentă în Orlowsky), tenorul Cristian Bălăşescu (parcă „făcut“ pentru rolul lui Alfred), baritonii Cristian Rudic (fermecător Eisenstein), Dan Patacă (transformat din Germont în agreabilul Falke), Marius Iuliu Mare (un irezistibil Frosch), basul Octavian Vlaicu (un şarmant Frank), dar şi Diana Ardelean, Mircea Dan Petcu, Sabin Plăcintă, precum şi corul şi baletul (o „pată de culoare“ cu dansuri indiene, ruse, chineze, spaniole şi nelipsitul cancan, în coregrafia semnată de Carmen Cojocaru), care au evoluat alături de orchestra strălucitoare, din nou cu Victor Dumănescu la pupitru, s-au întrecut în a-şi pune în valoare calitatea, spre încîntarea publicului fidel.

Recomanda articolul prin:

OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

MUZICA. Salbă de evenimente

Autor: Anca FLOREA | Categoria: Arte | 0 comentarii