OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu siguranta, este vremea festivalurilor, suprapunerea lor punindu-i la grea incercare pe cei care ar dori sa urmareasca mai toate evenimentele propuse la Timisoara, Galati si, in curind, la Constanta. Dar in paralel, Teatrul Liric din Craiova a programat cea de-a IV-a editie a Saptaminii muzicii italiene care, si de aceasta data, a adus noutati si momente menite sa raspunda gusturilor si asteptarilor unui public divers, incluzind creatia camerala (prin recitalul de flaut si filarmonica sustinut de italienii Tito Ciccarese si Gianni Fassetta, cu opusuri de Albinoni, Paganini-Frosini, Carpi, Pessina sau Piazzola), vocal-simfonica (Massimo Testa, invitat de asemenea din Peninsula, dirijind, in aceeasi ambianta a Bisericii romano-catolice, pagini de Rossini si J. Strauss, dar si prima auditie a partiturii La vera storia di Santa Filomena di Mugnano de Alfonso Vitale, colaborind cu corul si orchestra teatrului, precum si cu solistii Svetlana Sicenkova din Bulgaria, Adrian Zamfir, Marian Somesan, Ion Sandu Filip, Bogdan Olaru), pentru ca, apoi, pe scena teatrului sa evolueze Corul de camera „Preludiu“, condus de Voicu Enachescu. Acesta a interpretat piese binecunoscute din repertoriul sau curent, de la preclasici sau romantici la compozitori romani de altadata.

Iar in seara finala, parte dintre solistii amintiti s-au regasit in spectacolul cu opera Madame Butterfly de Puccini, una dintre cele mai reusite productii ale teatrului, aplaudata de altfel si in Elvetia, in cadrul turneului in tara regizorului Pierre-Alexandre Jaufferet. El a semnat, in urma cu doi ani, si scenografia montarii, gindita intr-o maniera originala, cu o „casa“ din panouri care se inchide ca o „inchisoare“ pentru micuta gheisa, cu uriase evantaie de mare efect, costume sugestive si un personaj macabru care, inca de la primele acorduri orchestrale, „bintuie“ in preajma indragostitei japoneze, apropiindu-se tot mai mult, pentru ca, spre final, sa-i dubleze miscarile, semn ca sfirsitul ei se apropie, ca si cum destinul ii este „trasat“ de neagra masca diabolica.

Si in acea seara am aplaudat o distributie internationala, un plus de interes fiind dat de faptul ca interpreta rolului principal a fost chiar o soprana nipona – Kieko Kamegawa –, stabilita insa de multi ani in Italia, care a etalat un glas calitativ si amplu, o expresivitate adesea impresionanta in simplitatea ei, citeva gesturi si atitudini ce aduc specificitatea obiceiurilor din Tara Soarelui Rasare, realizind astfel un rol cu mare impact si deci de mare succes. De altfel, si mezzosoprana bulgara Ivanka Ninova (pe care am ascultat-o si la premiera) a fost convingatoare in Suzuki, vocea sa grava, generoasa, muzicalitatea si implicarea emotionala dovedind, de asemenea, ca si la virsta maturitatii se poate cinta frumos si sensibil. Si de aceasta data, personajul Pinkerton a fost sustinut de tenorul Marian Somesan, care a evoluat cu siguranta, progresul sau in ce priveste penetranta vocala si rezolvarea unor probleme de ordin tehnic fiind evident. Un conte italian indragostit de muzica – Antonio Sarnelli de Sylva – a revenit pe scena pentru a debuta in Sharples, rol rezolvat cu acuratete si entuziasm, tenorul brasovean Alexandru Petrescu a fost, din nou, un Goro sugestiv, care si-a relevat talentul sau scenic cu totul aparte.

Actorul Gabriel Marciu a conturat un Yamadori „modern“, dar cu prestanta, basul Sorin Draniceanu a fost, ca de obicei, un Bonzo impunator, Ioan Gherata si Andreea Leonte sau micul Ioan Toma au completat o „echipa“ bine sudata, echilibrata atit sub aspect muzical, cit si interpretativ, alaturi de corul omogen, cu o sonoritate fie densa, fie transparenta (maestru de cor Pavel Sopov) si de orchestra care a construit momente de reala consistenta simfonica. Paleta coloristica a fost creionata, sub bagheta dirijorului italian Leonardo Quadrini, in tonuri menite sa sublinieze si sa completeze atmosfera deosebit de „incarcata“ a reprezentatiei, urmarita cu respiratia taiata de un public numeros, in mare parte tinar. Aplauze entuziaste au rasplatit efortul intregului ansamblu, la finalul unui mini-festival deosebit de apreciat, conceput cu profesionalism si entuziasm de catre directorul Florin George Zamfir, mereu implicat si plin de idei menite sa revigoreze activitatea Teatrului, care, in ultimii ani, a devenit un pol important in viata culturala din Banie.