OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stagiunea a început „în forţă“ mai peste tot în ţară, semn că „ni se pregăteşte ceva“ deosebit de plăcut pentru multe luni de aici înainte, cel puţin în plan muzical. Spre exemplu, Opera din Timişoara a reluat Faust de Gounod într-o distribuţie de clasă internaţională, oferind astfel un spectacol omogen, alert, dramatic şi sensibil totodată, de o calitate muzicală adesea impresionantă. Invitată de onoare, soprana Leontina Văduva – pentru prima oară pe acea scenă – a creat personajul Margareta cu o căldură şi o dăruire emblematice pentru interpretările sale, expresivitatea vocal-scenică, implicarea totală în drama eroinei cucerind ovaţiile publicului care invadase sala. În rolul titular masculin a evoluat tenorul Robert Nagy, într-o formă „de zile mari“, făcînd o adevărată demonstraţie de virtuozitate vocală şi de inteligenţă scenică, impresionant în realizarea „bătrînului“ Faust, prin contrast cu tînărul charismatic, temperamental şi mereu schimbător, stîrnind, de asemenea, entuziasmul spectatorilor; iar în Mefisto, basul Pompei Hărăşteanu a adus un glas incredibil de „proaspăt“, condus cu o fermitate şi o supleţe greu de imaginat la… 73 de ani, cu accente insinuante sau caustice de efect. Dar distribuţia a alăturat experienţei unor asemenea artişti şi debutul absolut al unui bariton care, la doar 28 de ani, a uimit prin frumuseţea timbrală, prin siguranţa, amploarea şi lejeritatea cîntului, frazarea elegantă şi egalitatea de registre.

 

Avînd şi avantajul unei prezenţe scenice de invidiat, ideală pentru rolul Valentin, Bogdan Zahariea a fost o revelaţie a serii, cu un superb potenţial pus în valoare într-o companie selectă, o oportunitate creată de directorul Corneliu Murgu, care merită (încă o dată) toate felicitările şi pentru maniera în care intuieşte talentul şi valoarea de certă perspectivă, dar şi pentru nivelul impecabil al reprezentaţiei. Nicoleta Colceiar a fost sensibilă în Siebel, iar în micul rol Martha am aplaudat o tînără mezzosoprană extrem de interesantă, Gabriela Varvari care a etalat o voce generoasă, cu frazare „în stil“ şi o apariţie scenică pe măsură, în timp ce baritonul Cristian Rudic a conturat un Brander agreabil. Corul (pregătit cu minuţie de Laura Mare) a sunat dens, bine sudat şi incisiv (excelent „corul soldaţilor“), baletul a onorat cu graţie celebra secvenţă Noaptea Valpurgiei, iar orchestra, ca de obicei, a sunat minunat, cu o coloristică şi o fluenţă care, de multă vreme, o situează în topul ansamblurilor de gen din ţară. La pupitru, energic, entuziast şi… neliniştit, dirijorul francez Jérôme Pillement a impus un tempo viu, asigurînd strălucirea momentelor de anvergură, susţinînd însă cu discreţie paginile lirice, rezolvînd prompt uşoarele decalaje ale corului printr-o gestică amplă şi eficientă. Şi se cuvine subliniat efortul cu totul deosebit al întregului ansamblu care, în paralel, pregăteşte fie premiera baletului Ondine, fie noua montare a operetei Liliacul, pe lîngă „concertul tenorilor“ din 5 noiembrie şi, evident, producţiile din stagiunea curentă.

 

Chiar a doua zi, Teatrul Liric din Craiova a invitat la reprezentaţia cu Tosca, onorînd Anul „Puccini“ printr-o nouă versiune regizorală datorată austriacului Tamàs Ferkay, rezolvînd în general cu acurateţe aspectele scenice în decorurile sugestive şi costumele viu colorate semnate de Răzvan Drăgănescu. Dar spectacolul, inclus în ediţia a X-a a Festivalului „Elena Teodorini“, a prilejuit şi debutul sopranei Anda Pop (de la Opera din Braşov) în rolul titular, aducînd încărcătura glasului său vibrant, trăirea ardentă dar fără excese, confirmînd disponibilitatea pentru repertoriul puccinian. După interpretarea rolului Mimi din Boema, la Braşov, şi după cîştigarea Premiului al II-lea la Concursul „Madame Butterfly“ – personaj întrupat la Craiova, pentru prima oară în spectacol –, Anda Pop a fost unanim apreciată apoi şi de presa germană, cu ocazia turneului efectuat în vară, alături de ansamblul din Bănie.

 

În Mario Cavaradossi l-am reascultat pe tenorul Stelian Negoescu, într-o formă extrem de fastă, vocea sa calitativă, metalică, acutul sigur şi penetrant asigurîndu-i succesul deplin (bisînd, de altfel, aria din actul IV). Departe de anvergura personajului Scarpia, baritonul bulgar Ivan Konsulov a parcurs rolul corect, dar fără relief, în timp ce basul Sorin Drăniceanu şi-a etalat din nou, în Angelotti, amploarea glasului, iar Alexandru Kopeczi a susţinut rolul Sacristanului plat, fără urmă de umor. În schimb, tenorul Ion Sandu Filip a fost convingător în Spoletta, asemeni tinerilor colegi care au apărut în roluri de plan secund – Ioan Cherata (Sciarrone), Dragoş Drăniceanu (Temnicerul), Andreea Leonte (Păstorul). Corul (pregătit de Pavel Şopov) a cîntat bine, iar orchestra a fost masivă, a rezolvat cu precizie dificila partitură, dirijorul ieşean Leonard Dumitriu a coordonat cu rigoare relaţia fosă-scenă, rezultînd astfel o reprezentaţie unitară, echilibrată, în care s-a simţit implicarea efectivă a fiecărui interpret. Festivalul gîndit de directorul Florin Zamfir aduce o diversitate benefică, alăturînd premierei şi o gală de operă, o „fiesta spaniolă“, trupe străine (La serva padrona de Pergolesi – producţie italiană sau Simon Boccanegra de Verdi cu artişti bulgari), dar şi Spitalul amorului – cu mezzosoprana Oana Andra (de la ONB) şi pianistul Alexandru Petrovici. O ofertă care asigură săli pline şi aplauze binemeritate.