Aşteptat cu nerăbdare de melomani,
festivalul în aer liber oferit de Opera din Timişoara în
Parcul Rozelor a adus, la cea de-a IV-a ediţie, noutatea includerii
unui titlu de operă pe lîngă cele tradiţionale de operetă,
astfel încît, în debut, am aplaudat Aida de Verdi
(monumentală creaţie cu semnificaţii „de suflet“ pentru
teatrul inaugurat, în 1947, chiar cu această lucrare).
Festivalul a atras şi prin frumuseţea muzicii şi prin
desfăşurările ample în care balerinii devin, pe rînd,
preoţi-preotese ai zeului Phta sau oşteni victorioşi, dar mai ales
prin evoluţia superbă a corului şi a orchestrei şi prin
distribuţia echilibrată. Soprana Carmen Gurban a susţinut rolul
Aidei cu glas limpede, condus cu siguranţă şi inteligenţă,
mezzosoprana Aura Twarowska a strălucit în Amneris prin
generozitate şi anvergură vocală, dublate de ştiinţa cîntului,
calităţi prin care, deloc întîmplător, se remarcă
pregnant şi la Staatsoper Viena, unde este angajată. Basul
Alexandru Moisiuc a reluat în acea seară constantul său
succes în Ramfis, ideal pentru timbrul său vibrant, cu accente
incisive şi frazare elegantă, în timp ce tînărul bas
Natanel Uifălean a debutat în rolul Regelui – surprinzînd
prin calitatea glasului, prin muzicalitate şi prin prestanţa cu
care a conturat personajul –, alături de tenorul coreean Patrizio
Ha, de baritonul Camil Mara, de Nicoleta Colceiar, precum şi de
Cosmin Borlovan. Aceştia din urmă s-au regăsit, a doua zi, în
opereta Silvia de Kalman, evoluînd în roluri de factură
cu totul diferită, din nou în compania altor solişti de
calitate. În rolul titular, am reascultat-o cu reală plăcere
pe soprana Narcisa Brumar (într-un permanent progres de la o
apariţie la alta, atît în plan vocal, cît şi în
acela interpretativ), care l-a avut ca partener pe tenorul Cristian
Bălăşescu, acesta susţinînd rolul Edwin cu dezinvoltură,
asemenea baritonului Marius Iuliu Mare în Feri, excelent în
personaje „de compoziţie“, solicitînd şi talent scenic,
şi umor, dar şi ştiinţa de a spune proza.
Ar trebui subliniate însă şi
performanţele de acest gen realizate de corişti, care, preluînd
cîteva dintre personaje, au stîrnit ropote de aplauze.
I-am apreciat pe Liliana Mihăilescu, Leonard Ivan, Mihai Prelipcian,
Dan Spanache, Marius Goşa, meritînd totodată să fie citaţi
toţi interpreţii pentru implicarea în „echipă“, precum
şi corul (ca de obicei, pregătit excelent de Laura Mare) şi
orchestra de mare clasă, ansambluri care au revenit de curînd
de la Kupfstein, Austria, unde au prezentat aceeaşi operetă în
6 spectacole, mult gustate de public, reeditînd acum succesul
şi „acasă“. Şi dacă eu aş putea fi „acuzată“ de
subiectivism, impresarul Josef Resch cu siguranţă nu, aşa încît,
dacă mi-a spus că acele seri din Tirol au fost minunate, că a
hotărît, în urma aprecierii unanime, să semneze un
contract pentru încă 5 ani cu directorul general Corneliu
Murgu (pentru anul viitor este propusă Văduva veselă la Kupfstein,
melomanii întrebînd deja cînd pot cumpăra bilete
pentru 2009), acest lucru înseamnă că muzicienii timişoreni
chiar sînt de cotă internaţională. „Am construit o scenă
acoperită, precum şi 2.500 de locuri pentru spectatorii a căror
afluenţă confirmă calitatea interpretării. Orchestra Operei ştie
să cînte operetă în cel mai bun spirit al genului,
poate chiar mai bine decît austriecii… Iar corul este, de
asemenea, performant, integrîndu-se în mişcarea scenică
şi reuşind să pronunţe foarte corect în germană.“ De
altfel, TVR Timişoara a realizat un amplu şi elocvent reportaj în
acest sens, convingîndu-i şi pe cei mai sceptici că,
într-adevăr, ansamblul a fost deosebit de apreciat (şi) în
Austria.
Chiar dacă au deja experienţa unor astfel de spectacole în
aer liber, precum şi un plus de relaxare după concediu, la Parcul
Rozelor a fost totuşi un „tur de forţă“ pentru artiştii
teatrului, dar şi pentru dirijorul clujean Victor Dumănescu,
invitat să conducă şi partiturile amintite, şi opereta Voievodul
ţiganilor de J. Strauss, în care o parte dintre soliştii
serilor anterioare au urcat din nou pe scenă, abordînd roluri
total diferite, dar la fel de ofertante. Astfel, Cristian Bălăşescu
a fost un convingător Barinkay, cu glas plăcut şi acut metalic,
Carmen Gurban a devenit o sensibilă Saffi, Nicoleta Colceiar a făcut
un cuplu simpatic alături de Cosmin Borlovan (deşi, poate că
personajele Arsena şi Ottokar ar trebui să fie mai puţin romantice
şi mai curînd amuzante, pentru contrast), iar Marius Iuliu
Mare a avut o adevărată creaţie în Jupan, stîrnind
ropote de aplauze. Totodată, s-au remarcat şi glasul generos al
tinerei mezzosoprane Gabriela Varvari în Czipra, prestanţa lui
Cristian Rudic în Homonay sau maniera în care au rezolvat
situaţiile comice Nina Zaharescu (Mirabella) şi Mihai Prelipcian
(Carnero).
Pe scena special amenajată în
Parcul Rozelor, departe de stradă, sub copertina montată anul
trecut de Primărie, decorurile au fost adaptate pentru amplasarea şi
schimbarea rapidă şi eficientă; regia s-a raportat, de asemenea,
la specificul evoluţiei în aer liber, sonorizarea a fost, în
general, bine dozată, iar luminile de atmosferă şi, mai ales,
plăcerea cu care s-au implicat şi cei de pe scenă, şi cei din
culise au asigurat spectacole omogene, urmărite de publicul extrem
de numeros care, în ciuda frigului, a „invadat“ parcul,
stînd chiar şi în picioare (pe lîngă cele 3.000
de scaune), pînă în miez de noapte, pentru a se bucura
de farmecul unui festival intrat în tradiţie, pentru care
organizatorii merită toate laudele.