OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Unul dintre cele mai vechi si vestite festivaluri muzicale din lume, Maggio Musicale Fiorentino, a ajuns in acest an la cea de a 68-a editie, propunind, in perioada 30 aprilie-30 iunie, numeroase repere menite sa atraga publicul si confirmind faptul ca organizatorii ramin consecventi „politicii“ de promovare a noului, alaturi de marile valori clasice, in interpretari de reala valoare. Se poate spune, totodata, ca este un „festival Zubin Mehta“, pentru ca celebrul dirijor sustine in cele doua luni nu mai putin de 17 reprezentatii, spectacole si concerte, spre incintarea majoritatii care il considera punctul de atractie al vietii muzicale din Florenta. Sint prezentate noi productii cu opere ca Tosca de Puccini si Boris Godunov de Musorgski, o reluare a montarii cu Don Giovanni de Mozart, concerte dirijate de Riccardo Chailly la pupitrul Orchestrei „Giuseppe Verdi“ din Milano. De asemenea, sint de remarcat Claudio Abbado cu Orchesatra „Mozart“, Semion Bychkov cu Orchestra festivalului sau recitalurile sustinute de Aldo Ciccolini (propunind acelasi program Debussy-Musorgski pe care Tulio Maoggi l-a prezentat in 1962).

). Il mai adaugam si pe Bruno Canino care va cinta, in prima auditie absoluta, in compania lui Antonio Ballista, o piesa de Castaldi, dar si Simfonia IX de Beethoven (in aranjamentul realizat de Liszt). Aceasta din urma va fi dirijata, pe 8 iulie, de Mehta, in varianta originala, in Piazza della Signoria, colaborind, evident, cu corul si orchestra Maggio Musicale.

Festivalul s-a deschis pe 30 aprilie cu premiera operei Tosca, interpreti principali fiind Violeta Urmana, Marcus Haddock, Ruggiero Raimondi, intr-o regie moderna (mai curind modernista) care, in viziunea lui Giorgio Barbiero Corsetti, plaseaza actiunea prin anii ’70, astfel incit costumele (exceptind rochia de seara a primadonei din actele II si III) au croiala acelei perioade. Decorul cabinetului de lucru al baronului Scarpia (din Palatul Farnese!) sugereaza ceva intre inchisoare, camera de interogatoriu si birou ministerial; de altfel, in debutul actului II, Scarpia are un interviu televizat (pe care il revedem pe „micul ecran“ in finalul scenei, realizindu-se astfel o combinatie stranie intre imaginea pe sticla, cadavrul sau prabusit pe canapea si proiectia figurii sale incremenite in moarte (filmata anterior). Pe de alta parte, in momentul ce precede uciderea lui Scarpia, acesta sta „tolanit“ pe acea canapea, iar Tosca se indreapta spre el cu miscari lascive (contrazicind astfel atitudinea anterioara de respingere) si il ucide cu cutitul, apoi, pe ultimele acorduri ale orchestrei, stinge luminile din camera si pleaca. Nici vorba de luminari sau crucifix, asa cum cere compozitorul. Proiectiile sint folosite frecvent, fie pentru a invalui scena intr-o „ploaie“ de trandafiri rosii (in timpul duetelor Tosca-Mario), fie pentru a sugera gindurile lui Cavaradossi (in cele doua arii) prin expresia si gesturile Floriei Tosca ce apare pe fundal.

- La premiera operei Tosca, vedetele au fost, incontestabil, Anda Louise Bogza si Zubin Mehta
In aceasta montare extrem de discutabila, soprana Anda Louise Bogza a intrupat personajul Tosca (de altfel, publicul bucurestean a aplaudat-o entuziast in stagiunea trecuta), debutind astfel cu mult succes la Maggio Musicale, cucerind prin calitatea si incarcatura vibranta a glasului, prin frumusetea timbrala si ardenta cu care a conturat rolul sub aspect vocal. Scenic vorbind, regia nu i-a oferit decit o miscare destul de haotica si aleatorie, incert conturata, dar aplauzele au confirmat reusita in fata unui public extrem de pretentios si conservator.
La rindul sau, Mehta a avut parte de aprecieri superlative, maestrul fiind incintat de colaborarea cu soprana noastra. Din pacate, tenorul Carlo Ventre nu a prea convins in rolul Mario Cavaradossi, glasul sau placut nefiind deosebit de penetrant, cu probleme serioase in acut (ceea ce a determinat, la inceputul actului II, anuntarea faptului ca este bolnav, dar ca va incerca sa sutina rolul pina la sfirsitul spectacolului). La rindul sau, baritonul Andrej Dobber a fost lipsit de anvergura ceruta de rolul Scarpia, citeva sunete razlete lasindu-ne sa credem ca a fost, cindva, un solist interesant, iar ca expresivitate, sincer vorbind, am asteptat mult mai mult.

In general, distributia spectacolului a fost (doar) onorabila, iar reprezentatia nu a avut nervul si dramatismul asteptat, desi la pupitru s-a aflat temperamentalul Mehta (imprimind uneori schimbari de tempo surprinzatoare). Privit in ansamblu, vedetele serii au fost, incontestabil, Anda Louise Bogza si Zubin Mehta. Restul au fost „solisti de serviciu“.
In seara urmatoare, in aceeasi ambianta a Teatrului Comunale, directorul principal al Maggio Musicale – Zubin Mehta – a urcat de podium pentru a dirija un concert de muzica italiana ce a inclus Simfonia de Luciano Berio, alaturi de cele Patru lucrari sacre de Verdi. Prima lucrare s-a dorit a fi un omagiu adus compozitorului care, in 1970, a dirijat-o in prima auditie la Florenta, colaborind cu renumita formatie vocala Swingle Singers, aflata acum din nou in compania excelentei orchestre Maggio Musicale (al carei concert-maestru este clujeanul Ladislau Horvath).

Cei opt componenti ai ansamblului au reusit adevarate performante interpretative, cu efecte vocale, replici scurte, intretaiate, rostiri de text intr-un tempo alert, perfect integrate in derularea simfonica foarte complexa si solicitanta, rezolvata insa cu o precizie uluitoare sub bagheta ferma a maestrului. Aplauzele destul de sarace l-au determinat pe Mehta sa se intoarca spre public, multumind ironic pentru faptul ca in sala sint atit de putini spectatori, ridicind partitura si cerind astfel ca autorul si creatia sa sa fie rasplatiti cu aplauze adevarate. A anuntat apoi ca Swingle Singers va oferi publicului o Fuga de Bach in stilul interpretativ binecunoscut, la care s-a mai adaugat o miniatura de Brahms, spre incintarea celor prezenti care, in sfirsit, s-au simtit recompensati pentru „rabdarea“ cu care au ascultat Simfonia (semn ca nici italienii nu gusta muzica moderna!).
In partea a doua, cele patru opusuri verdiene au fost interpretate cu sensibilitate si precizie, corul sunind amplu si generos (partida sopranelor fiind insa destul de neomogena si uneori stridenta), cu momente de anvergura sustinute si de orchestra. Totusi, s-a simtit ca spectatorii asteptau altceva, fiind poate dezamagiti ca muzica lui Verdi a fost, de aceasta data, total diferita de marile sale creatii arhicunoscute.

- Don Giovanni sub bagheta lui Mehta, o interpretare plina de verva si dinamism
Incredibil, perfect odihnit si zimbitor, Mehta a revenit in fosa (la cochetul Teatro della Pergola) pentru a dirija a treia zi consecutiv, trecind astfel cu dezinvoltura de la scriitura pucciniana la cea vocal-simfonica si apoi la o partitura de Mozart – opera Don Giovanni –, reluare a productiei din 1990. Regizata de Jonathan Miller, ea ramine la fel de proaspata, moderna in cel mai bun sens al cuvintului, plina de verva si dinamism, beneficiind acum de o distributie exceptionala, omogena, alcatuita in mare parte din tineri solisti de reala valoare. In decorul cenusiu, monocolor, alcatuit din panouri imense care se misca „la fata de cortina“, construind spatii diverse, fara nici un element de mobilier, personajele, imbracate in costume de epoca (scenografia Bob Israel), evolueaza cu un firesc incredibil, intr-o relatie simpla, fluenta si inteligent construita.

In rolul titular, tinarul Erwin Schrott a fost un veritabil Don Juan, frumos, charismatic, bun actor, dar mai ales cu un glas superb, amplu, condus in cel mai fin stil mozartian, rezolvind recitativele intr-o maniera impecabila, atacind cele mai dificile arii cu o usurinta si o stralucire impresionante. Desi nu cu aceeasi calitate vocala, baritonul Natalo de Crolis a creat un Leporello simpatic, jucat cu mare arta, muzical si plin de farmec, intr-un rol gindit cumva intre simplitate taraneasca, siretenie si ironie. O surpriza deosebita a fost si tenorul Giuseppe Filianotti, care a reusit sa faca din palidul Don Ottavio un personaj de prim-plan, cintind cu un glas ferm, cald si puternic, mult apreciat de sala arhiplina care a aplaudat la scena deschisa cele doua arii ale personajului. Nu la fel s-a intimplat in cazul cunoscutei soprane Barbara Frittoli care, in Donna Elvira, a surprins in primul moment printr-o culoare de glas unor dezagreabila, demonstrind insa din plin o tehnica sigura, cu agilitati rezolvate cu acuratete, convingind astfel publicul sa o aplaude dupa cea de a doua arie. Chiar si indragita soprana Mariela Devia – interpreta rolului Donna Anna – a avut o soarta asemanatoare, prima sa arie raminind fara „ecou“ in sala, desi a fost cintata cu multa sensibilitate si ingrijire, pentru ca ulterior aplauzele sa devina tot mai generoase.

Corul si orchestra au confirmat calitatea deosebita (pe care melomanii nostri au admirat-o „pe viu“ in 2003, cu ocazia Festivalului Enescu), iar Mehta a fost fascinant, conducind cu gesturi echilibrate, restrinse, de o precizie ce conferea nu doar densitate si unitate spectacolului, dar si siguranta solistilor, cea mai buna dovada in acest sens fiind ansamblurile numeroase realizate impecabil. Nu intimplator, acea seara de neuitat a fost apreciata la superlativ.
In conditii de austeritate materiala (directorul artistic, Gianni Tangucci, mi-a spus ca dificultatile financiare prin care trece Italia au determinat renuntarea la un proiect ambitios), Maggio Musicale Fiorentino este, si la aceasta editie, o manifestare de anvergura, care atrage melomani din intreaga lume, sositi special la Florenta pentru a se bucura de interpretari, in general, de mare calitate.