OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sfirsitul saptaminii a propus citeva repere muzicale deosebit de atractive, melomanii infruntind vremea infernala pentru a asista fie la o noua seara din Festivalul „Craiova muzicala“, ajuns la a XXXIV-a editie, fie la concertul Ansamblului Ansonia sau la reprezentatia de la Opera Nationala Bucuresti.
Dupa debutul festivalier din 15 noiembrie, cind Orchestra de camera a Republicii Moldova a evoluat sub bagheta lui Cristian Florea (stabilit in Spania), solist fiind violonistul Eugen Sirbu (sosit de la Londra), simbata seara am aplaudat, la Craiova, Orchestra Filarmonicii clujene care, dirijata de Pierre Dominique Ponelle (fiul celebrului regizor francez), a optat pentru un program cu „priza“ la public. Publicul a putut audia poemul simfonic Vltava de Smetana, Dansuri din Galata de Kodaly si Concertul pentru pian de Ravel. Ansamblul clujean a sunat frumos, omogen, dens, cu interventii solistice excelente in special la suflatori, realizind o paleta coloristica diversa, pe care insa as fi dorit-o mai bogata.

Instrumentistii au raspuns exact gesticii dirijorale largi, oaspetele preferind probabil mai curind elementele de contrast si mai putin evidentierea rafinamentelor expresive. Surprinzator a fost insa modul de abordare destul de auster al Concertului de Ravel, in care sonurile de factura impresionista, sugestivitatea imagistica au fost inlocuite cu o consistenta care, probabil, viza anvergura, astfel ca, in locul unui „foc de artificii“ am ascultat o abordare aproape monumentala. De altfel, si pianistul Csiky Boldizsar, cu o tehnica performanta si o atenta analiza a partiturii, a construit discursul solistic pe coordonatele sobrietatii, introspectiei cenzurate, fara sclipiri perlate sau multicolore. Aplauzele entuziaste ale publicului numeros (care a beneficiat si de doua bisuri, cintate cu acelasi profesionalism) m-au convins inca o data ca intreaga seara s-a desfasurat sub semnul placerii de a asculta muzica buna intr-o talmacire calitativa, echilibrata. in treacat fie spus, faptul ca, dupa multa vreme, ansamblul are, in sfirsit, un director – Marius Tabacu –, sper sa fie cu adevarat benefic pentru revenirea la statutul de altadata, cind Filarmonica era in top.

Tot din Franta a sosit la Bucuresti minunatul Ansamblu baroc Ansonia care, la Sala Auditorium a Muzeului National de Arta, a oferit un regal de muzica veche sub genericul Harmonies Sacrées, cintind cu o finete stilistica, o frumusete cuceritoare si o delicatete de filigran „arii, motete, simfonii, sonate pentru curtea regala, parohiile, minastirile de calugari si calugarite“ scrise de Couperin, Bacilly, Visée, Marchand, Charpentier, Boyvin sau Rossi. Soprana Isabelle Desrochers a conferit gingasie si mai ales o adevarata dramaturgie recitativelor, glasul sau cristalin, luminos, muzicalitatea si sensibiliatea aparte captivind in liniile elegante, discrete ale miniaturilor. Demersul sau solistic s-a integrat perfect in ambianta creata de sonurile instrumentelor de epoca, la care minunati artisti (Mira Glodeanu si Tami Troman – vioara, James Munro – violone, Julien Behr – teorba, Friederick Haas – orga si conducerea muzicala) au cintat cu o placere ce s-a transmis si a captat de la primele acorduri, o sala arhiplina patrunzind astfel intr-o lume fascinanta si tot mai mult gustata de publicul nostru. Un motiv in plus pentru a multumi Institutului Francez pentru splendidul „serial“ de muzica veche. Si din nou m-am intrebat de ce oare amatorii de muzica baroca nu se regasesc decit in parte la concertele oferite de artistii nostri, cu aceeasi daruire si stiinta a cintului. Doar pentru ca… sint „ai nostri“?

Si spectacolul de la Opera Nationala a stat sub semnul evenimentului, Flatul fermecat de Mozart omagiind-o pe Elena Simionescu, soprana care, de-a lungul deceniilor, a fost aplaudata in numeroase roluri de anvergura pe acea scena, dar si in strainatate. Despre cariera sa a vorbit directorul Catalin Ionescu-Arbore, sustinindu-si aprecierile cu citate din presa vremii, „martor“ fidel al acelor realizari. Aplaudata de public, Elena Simionescu a urmarit acum, din loja, noua montare si probabil a fost, ca si noi, contrariata de ideea „cabinelor“ la vedere (obligind astfel solistii sa stea pe scena, degeaba, zeci de minute, aspect total neindicat pentru voci), dar si de lipsa de cursivitate, de pauzele nejustificate intre momentele operei. Am apreciat insa realizarile muzicale ale unor tineri solisti precum Calin Bratescu, Irina Iordachescu, Anna Mirescu, alaturi de Pompei Harasteanu, Daniel Filipescu, Hector Lopez s.a., sub bagheta lui Vlad Conta, imprimind tempi destul de largi si reusind sa rezolve decalajele intre orchestra si cor. O seara prin care ONB a inaugurat „seria“ aniversara ce onoreaza nume importante din galeria de altadata a teatrului – o reverenta bine-venita in fata celor de ieri, aplaudindu-i acum, pe… cei de azi.