OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intuiti daca un cintec pe care il compuneti are sa aiba succes?

Suzanne Vega (ride): Daca intuiesc in timp ce scriu ca o sa aiba succes? Succes in sensul ca intra in Top 40 sau devine un hit sau… ce inseamna succes? (ride)

Sa devina un hit.

S.V.: OK, raspund. Nu, nu ma gindesc niciodata daca un cintec o sa ajunga hit sau o sa aiba succes. Nici despre cele doua hit-uri mari ale mele, Luka si Tom’s Diner, n-am crezut ca o sa aiba succes.

Care e secretul faptului ca sinteti atit de cunoscuta desi scrieti cintece atit de dificile? Astea doua nu prea merg impreuna…

S.V.: Nu ma prea gindesc la popularitate, toata viata am compus cintece care nu sint usoare, nu sint usor de inteles cind le auzi pentru prima oara. Asa ca incerc mai tot timpul sa scriu cintece cit de bune pot. Ma gindesc, intr-adevar, la reactia publicului in timp ce scriu, dar nu ma gindesc la un public numeros, ma gindesc, sa zicem, la o persoana anume sau la un cerc restrins. Nu mi se pare ca sint chiar atit de populara… (ride)

Inteleg ca scrieti de la opt sau zece ani. Cum ati inceput sa scrieti la acea virsta despre ocean sau despre iubiri copilaresti?

S.V.: Am scris poezie fiindca am crescut intr-o familie de intelectuali. Tatal meu adoptiv e scriitor, obisnuia sa ma incurajeze cind vedea ca vreau sa scriu, vorbeam despre poezie si despre cuvinte. Cred ca am avut… talent pentru rima, foarte devreme. Asa a inceput.

Ce mai stiti despre Tom’s Diner1, mai exista?

S.V.: Da, Tom’s Diner se cheama de fapt Tom’s Restaurant, pe 112 colt cu Broadway, a devenit notoriu fiindca apare in deschiderea serialului Seinfeld (ride).

Cind ati fost acolo ultima oara?

S.V.: Acum vreo citiva ani, m-am uitat in vitrina, n-am intrat. A devenit prea popular pentru mine intre timp, asa ca ma duc la altul, mai in centru. De altfel nu prea ies in oras in ultima vreme.

Lou Reed2 a cintat ieri pe scena unde o sa cintati si Dumneavoastra. Mai aveti vreo legatura spirituala cu el?

S.V.: Da, sigur.

…fiindca e cu totul altceva…

S.V. (ride): Sigur, e cu totul altceva. M-am simtit si ma simt foarte legata de Lou Reed, dar in ultima vreme n-am apucat sa ii mai vad concertele, i-am cumparat discurile si nu apuc sa le ascult. Am multa admiratie pentru ce face, pentru el insusi si pentru locul din care vine – New York, fireste.

Care dintre cintecele lui va plac?

S.V.: Le prefer pe cele vechi, cu Velvet Underground, Saturday Morning, sau citeva dintre cintecele de pe Berlin3, Caroline Says, de pilda, m-a impresionat.

Ati venit si cu cintece noi?

S.V.: Da.

Cite?

S.V. (ride): Trei. Nu stiu daca o sa apuc sa le cint pe toate astazi, dar in acest turneu le-am cintat deja.

Pe cind un nou album?

S.V.: Un album? In curind, sper. Am inceput inregistrarile, am deja doua cintece, sper sa termin de scris si de inregistrat in toamna, sper ca albumul sa apara la inceputul anului viitor.

Ati gasit un nou producator?

S.V.: Ce am inregistrat pina acum am inregistrat cu Rupert Hine4; a fost o colaborare foarte relaxata, fireasca; dar foarte scurta, ramine de vazut daca vom continua sa lucram impreuna.

Ce face din New York un loc al oamenilor singuri? Va simtiti bine in New York?

S.V. (ride): Doua intrebari… Cred ca New York-ul e plin de oameni intr-un fel sau altul stingheri si instrainati. Si a doua: ma simt bine acolo. Nu ma mai simt atit de singura ca altadata, poate si datorita fiicei mele; am o fetita de sase ani. Cred ca daca ai un copil te simti altfel legat de lucruri si locuri…

Ati incuraja-o sa urmeze o cariera muzicala?

S.V.: Nu! As incuraja-o sa iasa pe scena numai daca as sti ca simte nevoia sa o faca. Nu mi se pare ca e o cariera usoara. Visul meu in ce o priveste e sa se faca om de stiinta (ride) sau sa se specializeze in biologie marina si sa faca orice ii pune mintea si talentul la contributie. Dar are o personalitate puternica, sint sigura ca o sa faca exact ce-o sa vrea.

Ce face acum, unde e?

S.V.: M-a insotit cinci saptamini in turneu, acum e acasa, cu tatal ei. Azi e ultima zi dintr-un turneu de opt saptamini, miine plec spre casa. Tin sa spun ca acest fel de-a incheia turneul mi se pare extraordinar, dupa atitea locuri in Europa si in Rusia, ma bucur ca ma aflu aici.

Ati publicat de curind o carte, The Passionate Eye. Spuneti-ne ceva despre ea.

S.V.: Hm… Imi propusesem de mult sa public o carte. Cum spuneam, am inceput sa
scriu foarte devreme… cind compun un cintec mi se pare ca forta lui vine din cuvinte. Cartea e o selectie de scrieri – eseuri, poeme si toate textele cintecelor; a aparut anul trecut. O selectie din mai tot ce am scris, care foloseste cintecele drept fundal si adauga tot ce e legat de ele. Asta e. O puteti comanda pe Internet, la Amazon-punct-com (ride).

Suzanne, te gindesti uneori sa-ti schimbi coafura?

S.V.: Coafura! (ride) Da, sigur. Imi port parul asa de cind eram mica. Un par drept ca al meu nu iti lasa multe posibilitati, deh… o vreme l-am tuns scurt, pe urma l-am lasat sa creasca, am incercat una-alta si asa cum e acum ma simt cel mai bine. Am incheiat un armistitiu cu el, cred ca o sa tina o bucata buna de vreme.

Dupa ce ati aparut Dumneavoastra pe scena muzicala, au inceput si alte fete, din Anglia si SUA, sa cinte singure si sa scrie cintece: Sinead o’Connor, Tory Amos… Ce parere aveti despre acest fenomen: cintarete si autoare?

S.V.: Cred ca e cit se poate de normal. Se mai evidentiasera femei si inainte de a incepe eu sa cint, o multime, dar climatul era altul, barbatii erau in majoritate – poate nouazeci de barbati la zece femei sau cam asa ceva. Dupa parerea mea, era o stare de lucruri nefireasca. Azi raportul e mai echilibrat, aproape egal, si cred ca asa ar fi trebuit sa fie de la bun inceput. Cu vremea, cind lumea si-a dat seama ca exista un public si pentru femeile care cinta si scriu versuri si se acompaniaza la ghitara, lucrurile au intrat in normal.

Auzeam ca ati folosit 43 de carnete de insemnari pentru cartea Dumneavostra. Aveti intotdeauna un carnet la indemina?

S.V.: Da (ride), umblu cu blocnotes-uri dupa mine si scriu in ele tot ce cred ca nu trebuie neaparat spus si altcuiva, genul de lucruri care ar plictisi pe un altul sau lucruri care sint interesante numai pentru mine. Pentru The
Passionate Eye am luat de-acolo ce mi s-a parut mai bun.

Va amintiti de primul Dumneavoastra concert? Si care a fost cel mai important concert de pina acum?

S.V.: Primul meu concert… primul concert a fost… ei bine, cind aveam doisprezece ani Pete Seeger5 a venit la noi la scoala ca sa aleaga un grup de copii care trebuiau sa-i stea la picioare intr-un concert la Carnegie Hall. Imi doream foarte mult sa particip si eu, asa ca m-am apropiat de el cit s-a putut si am cintat foarte tare. M-a ales si pe mine, acesta a fost primul meu concert – la Carnegie Hall cu Pete Seeger, nu erau cintecele mele, sigur, dar a fost o prima impresie despre ce inseamna sa iesi pe scena. Iar primul meu concert adevarat a fost patru ani mai tirziu, cind aveam saisprezece ani. Am inceput sa dau spectacole la o cafenea din New York. Scrisesem deja o multime de cintece si cintam din compozitiile proprii. Cele mai importante spectacole au fost probabil cele doua din 1987, am cintat singura la Carnegie Hall si am cintat si la Radio City. A fost foarte important pentru mine ca am facut sali pline in orasul meu de bastina.

Care este cel mai important dintre cintecele Dumneavoastra?

S.V.: Probabil ca pentru restul lumii e Luka6. Fiindca Luka a intrat pe neasteptate in topurile de peste tot si din cauza subiectului – e vorba despre un copil molestat. Cintecul acesta mi-a schimbat intr-un fel viata; am ramas legata de aceasta… cauza. Cind nu sint in turneu vorbesc la intrunirile unor asociatii care militeaza impotriva violentei in familie. E o tema de care am sa ma simt intotdeauna profund legata.

Suzanne, arati foarte bine!

S.V. (ride): Multumesc!

Ce faci ca sa te pastrezi in forma? Alergi in Central Park? (toata lumea ride)

S.V.: Ah, ce sa zic… Sigur, in timpul turneului n-am… mi-ar placea sa ma laud ca fac douazeci de minute de gimnastica pe zi, dar n-am facut nimic. Am incercat sa dorm cit s-a putut si… dar cind sint acasa incerc sa fac exercitii in fiecare seara. Fiica mea ma tine foarte ocupata; ma scol la sapte fara un sfert, o imbrac, ii dau sa manince, o duc la scoala… gimnastica asta imi cam ajunge pe toata ziua…

Daca nu ma insel ati fost si dansatoare…

S.V.: Da, am fost. Si cind am timp, imi place sa iau lectii de dans. Dar de obicei, cind sint acasa, merg la gimnastica, fac exercitii si asa mai departe.

Cit de des?

S.V.: Incerc sa merg de trei ori pe saptamina (ride).

Ati fost vreodata o persoana timida?

S.V.: Ah, mai sint inca! Sau o persoana rezervata. Nu timida, rezervata (ride; intr-unul dintre interviurile care au urmat conferintei de presa, reia tema, la solicitarea reporteritei, si explica: „Sint timida, dar nu sint timorata. De obicei stiu sa pun piciorul in prag cind trebuie“).

Sustineti Amnesty International?

S.V.: Da.

Tori Amos spunea – o prafrazez – ca, scriind, nu are sentimentul ca ar crea, ci mai degraba ca e paratrasnetul prin care se scurge cintecul. Asa credeti si
Dumneavoastra?

S.V.: Cred ca asa se intimpla cu cele mai bune dintre cintece, vin pur si simplu prin tine… De cind am un copil e mai greu, nu mai am timpul pe care-l aveam inainte. Inainte puteam sa stau toata noaptea, puteam sa stau sase ore la un cintec si sa-l termin, acum mi se pare ca e nevoie de mai mult, de mai multa concentrare.

Sinteti mai degraba scriitor? Vreau sa spun, ce apare mai intii, textul sau muzica?

S.V.: Ma simt de fapt cantautor („songwriter“). E la intimplare, uneori o fraza muzicala, alteori un titlu…, uneori incep cu versurile, alteori cu melodia… La Tom’s Diner a fost intii melodia, cred, dupa care a venit povestea propriu-zisa. Nu e o regula.

S-a amintit deseori o legatura intre ceea ce faceti Dumneavoastra si cintecele lui Leonard Cohen. Care este explicatia – ati fost si o admiratoare a lui?

S.V. (zimbet larg): O, da! Am fost si sint o mare admiratoare a lui. In parte si din cauza unui cintec, Suzanne, care era foarte popular pe cind eu aveam noua ani. Pe unde ma duceam eram intrebata: „Cum te cheama?“ si cind spuneam „Suzanne“, replica era intotdeauna „Aha, ca in cintec?!“. Dupa citiva ani am ascultat cintecul si mi-a placut mult. Imi plac foarte mult discurile lui. Si sint prietena de ani de zile cu el, e o prietenie foarte interesanta si amuzanta.

Cum va raportati la alte feluri de muzica folk?

S.V.: Depinde ce intelegeti prin „alte feluri de muzica folk“. Imi place folk-ul, dar imi plac si o multime de alte genuri. Imi place orice gen de muzica, daca am sentimentul ca e autentica.

In ce fel aveti de gind sa va schimbati stilul muzical?

S.V.: Deocamdata, accentul este pe ghitara rece. In concertul de azi o sa fim numai eu cu ghitara si basistul meu (Mike Visceglia). Cind mai eram casatorita cu Mitchell Froom faceam impreuna tot felul de experimente cu tehnica, cu rezultate de care eram foarte multumiti. Dar dupa despartirea noastra de acum doi ani, simt nevoia sa revin la ghitara rece. Si deocamdata ma ocup mai mult de cintecele in sine, de versuri, de poezie si de melodie, intr-un fel mai direct.

Dupa cum se stie, numele Vega nu e legat numai de Dumneavoastra. E si numele unui personaj faimos dintr-un film american. La Sao Paulo exista un bloc-turn, „Vega Tower“. Stiti care e originea numelui?

S.V.: Da, numele vine din Spania. Tatal meu adoptiv e portorican, de la el am numele. Numele se trage de la cimpia din jurul Granadei, un cimp urias, de-acolo s-a incetatenit acum sute de ani…

Mai aveti rude in Puerto Rico?

S.V.: Puerto Rico? Cei mai multi sint in New York. Cei mai multi traiesc in Queens (ride). Dar e tatal adoptiv. Tatal meu natural e de fapt englez, irlandez si spaniol.

Scrieti si fictiune – nuvele sau romane?

S.V.: Cartea contine si asta. Povestire, eseu si ceva fictiune. Am avut de gind sa scriu romane, dar n-am avut timp sa incerc – cred ca lucrul trebuie luat foarte in serios si e nevoie de ani, nu poti sa scrii numai cind doarme copilul.
(Cineva spune: „Ultima intrebare“ – sfertul de ceas acordat de organizatori fusese deja depasit cu zece minute.)

Ce muzica ascultati in timpul liber?

S.V.: Mi-e jena sa spun ca dimineata ascult The Backstreet Boys (toata lumea ride) fiindca ma binedispun si ma dau jos din pat, e absolut necesar, altfel as mai sta. Pentru mine, cind vreau sa ascult muzica serios? Am inceput sa ascult Nick Drake6, imi place foarte mult, l-am descoperit de curind; il ascult pe Lou Reed, Leonard Cohen; le ascult pe cintaretele care s-au lansat in ultima vreme, Beth Orton, P.J. Harvey – mi se par foarte interesante si vreau sa stiu ce fac.

(Pe banda s-au inregistrat apoi murmure in cel putin douasprezece limbi, fisiitul semnaturilor pe discuri si pe carti postale, risete, autografe sonore pe reportofoanele citorva posturi de radio.)
_______
(1) Tom’s Diner (1982): primul cintec de pe Solitude Standing; a devenit un fel de semnal de recunoastere a cintaretei.
(2) Lou Reed: „nasul punk-ului american“; impreuna cu John Cale, membru fondator al formatiei Velvet Underground, pe care Andy Warhol avea sa o „adopte“. Din 1970 cinta singur. Ultimul concert in componenta originara, dupa o pauza de douazeci de ani: 1993. Cintecele lui, in rasparul preocuparilor si manierelor epocii, reflectau mediul excentric si dur al existentei sale in Manhattan. In ultimii cincisprezece ani face o muzica ceva mai senina. Berlin (1973): al doilea album solo.
(3) Album solo din 1972.
(4) Producator si muzician. A lucrat cu Geoffrey Oriema, The Fixx s.a.
(5) Nascut in 1919, Pete Seeger e o somitate a muzicii folk; a dat concerte pina de curind. If I Had A Hammer cintat de PP&, Turn! Turn! Turn! cintat de The Byrds, We Shall Overcome, Guantanamera ii apartin.
In anii ’30, impreuna cu Woody Guthrie printre altii, infiinta The Almanac Singers, formatie cu o contributie notorie la miscarea sindicala – si la istoria muzicii folk. Persecutat in anii „vinatorii de vrajitoare“. In anii ’60 e unul dintre primii activisti ecologisti. Este unul dintre initiatorii Festivalului de la Newport.

(6) Nick Drake (1948-1974): cantautor britanic. A inregistrat trei albume intre 1969 si 1972. O voce care seamana cu a lui Donovan, dar mai calma si mai calda, texte melancolice pina la o deznadejde bine temperata, in contrast cu acompaniamentul melodios si deseori alert de ghitara rece, uneori cu accente de pian, de flaut si de voci. Excelent instrumentist, are citeva piese fara voce, la fel de tensionate. Ins melancolic si solitar, era cunoscut si sustinut de un cerc restrins – Fairport Convention, John Cale, citiva producatori – dar succesul (inclusiv cel comercial) ramine postum. Moare dintr-o supradoza de antidepresive pe care le folosea drept somnifer. Pe noptiera sa se afla un exemplar din Sisif…