OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin traditie, vara aduce, in multe colturi ale lumii, atractia unor festivaluri de anvergura in aer liber, la Bregenz sau la Arena di Verona, dar si la Torre del Lago, unde are loc cea de a 52-a editie a Festivalului Puccini, oferind, pe linga versiunea partiturii Madame Butterfly, in interpretarea artistilor niponi de la Sakai City Opera, si alte lucrari celebre precum Tosca, Turandot sau Boema.

Desfasurate pe o scena imensa, necesitind, pentru fiecare productie, realizarea unor structuri unice, care, completate cu elemente de decor, contureaza spatiul actiunii si ambianta de epoca, reprezentatiile solicita glasuri ample, capabile sa „patrunda“ pina la ulti-mul rind al amfiteatrului cu aproape 2.500 de locuri, ocupate, seara de seara, de melomani impatimiti, dar si de turisti din toate colturile lumii, incintati sa descopere lumea lui Puccini. Pentru ca, intr-adevar, este un loc aparte, unde compozitorul a locuit 30 de ani, in casa inconjurata de palmieri, in fata unui lac imens, strajuit de munti; un peisaj superb, care, in perioada festivalului, devine si loc ideal pentru o plimbare pe faleza sau cu barca, degustind vestita inghetata pe terase, in jurul casei Puccini (unde nepoata muzicianului isi conduce vizitatorii cu amabilitate). Iar faptul ca pina si ciinele credincios al lui Puccini are o statuie din bronz spune multe. La intrarea in amfiteatru, poti cumpara suveniruri decupate din creatia pucciniana, ba chiar si paturi fine, cu un desen mo-dern, sugerind silueta elegantului creator, mult apreciate de spectatorii care, in miez de noapte, incep sa simta racoarea lacului; un mod inteligent de a face comert „artistic“, promovind totodata un muzician italian care, oricum, este indragit oriunde in lume.

Cele trei reprezentatii pe care le-am urmarit au beneficiat de montari moderne, interesante. Tosca a socat prin ciudateniile regiei, Mario Corradi imaginind, in actul I, scene de amor infocat chiar in biserica, diva purtind pe rochie un urias sarpe rosu simbolizind, probabil, pacatul, apoi, in biroul sau din Palazzo Farnese, temutul Scarpia apare imbracat in halat de casa, iar in preajma troneaza un alcov in care Tosca… se ascunde, pentru a fugi de avansurile tiranului, pe care il ucide cu… acul de par. Turandot a avut cea mai realizata si spectaculoasa punere in scena (regia: Daniele De Plano, decoruri: Pietro Cascella, costume: Cordella von den Steinen), pentru ca Boema sa fie gindita pe coordonate clasice, singura „gaselnita“, foarte apreciata de organizatori, dar extrem de simplista, fiind proiectia, pe un enorm ecran de fundal, a unor elemente explicativ-ilustrative care mi-au amintit de lectiile din clasele primare: Mimi vorbeste despre florile sale brodate si… se profileaza o floare, „aria paltonului“ este insotita de imaginea unei vechi haine care… zboara peste cladiri etc.

Sub aspect muzical, distributiile au fost omogene, artisti de cota – sopranele Norma Fantini si Adriana Damato, baritonul Lucio Gallo sau tenorul Stefano Secco (pe care anterior l-am ascultat si la Bucuresti, la Sala Radio) evoluind alaturi de tineri a caror cariera se contureaza pregnant – tenorii Andrew Richards si Warren Mok sau excelentul bas Rafal Siwek; rolul principal din Turandot a fost abordat, in doua seri, de catre soprana Doina Dimitriu. Vocea sa frumoasa, generoasa a avut, insa, aceleasi carente majore de tehnica, precum si totala inexpresivitate pe care le-am semnalat in urma cu multi ani, fie in Faust, la Bucuresti, fie in Don Giovanni, la Iasi. Trecind acum la partituri mult prea „tari“, rezultatul a fost… o catastrofa, ea a fost fluierata, de altfel, la finalul spectacolului, pentru ca nici o acuta nu a fost atinsa, intregul demers vocal s-a derulat fara relief, iar aparitia scenica nu a avut nimic din prestanta unei fiice de imparat oriental, parind mai curind o gospodina suparata si fudula. Contrariati, organizatorii mi-au spus apoi ca…, totusi, glasurile romanilor sint superbe, iar scoala noastra de canto se stie ca a dat numerosi artisti celebri – si atunci? Ce as fi putut raspunde?…

La pupitru, coordonind cu siguranta intreg ansamblul (un cor bun si o orchestra excelenta), au fost aplaudati dirijori tineri, printre care si Alberto Veronesi (directorul artistic al festivalului).
Pe linga titlurile pucciniene, programul a inclus si Junior Butterfly de Shigeaki Saegusa, care imagineaza povestea fiului nefericitei gheise, revenit in Japonia ca spion american, surprins la Hirosima de teribila bomba atomica… Un experiment prezentat la Torre del Lago in premiera europeana.
Pregatindu-se pentru comemorarea celor 150 de ani de la nasterea lui Puccini, ce se vor implini in 2008, organizatorii au demarat deja constructia unui nou teatru in aer liber, cu 3.200 de locuri, pe locul actualului amfiteatru urmind sa se ridice (din nou) colina care astfel va deveni decor natural pentru viitoarele montari. Iar toate acestea vor face parte, dupa cum mi-a spus directorul Fundatiei Puccini, Manrico Nicolai, din Parcul Puccini care, pe o suprafata imensa, va cuprinde si proiectul „Sculptind opera“, dar si scenografii din productiile prezentate, de-a lungul anilor, sub semnatura unor ilustri creatori, dorind ca acel spatiu sa devina functional intregul an, nu doar in cele citeva saptamini de festival.
Dar pina atunci, cea de a 52-a editie se va incheia in 21 octombrie, la Monte Carlo, cu opera Fata din Far West, in scenografia renumitului Nall.