Primul spectacol pe care îmi
propun să îl comentez este Silvia sau Prinţesa ceardaşului
de Emmerich Kalman, prezentat în premieră în deschiderea
Festivalului „Viaţa e frumoasă“, în seara zilei de joi,
12 noiembrie. Informaţia că este vorba de o nouă coproducţie a
Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta şi a Operetei
bucureştene promitea mult. Să nu uităm că, în urma unei
colaborări asemănătoare, publicul românesc a primit
fantasticul dar ce se numeşte Romeo şi Julieta, cel mai performant
şi mai profesionist spectacol de gen (musical) realizat pînă
acum în ţara noastră. O Silvia (model al operetei
austro-ungare) realizată de o echipă de „compatrioţi“ ale
căror performanţe ne sînt deja cunoscute era, în mintea
mea, o garanţie a succesului, şi aşteptările nu mi-au fost
înşelate: regizorul Kero şi echipa sa ne-au oferit o viziune
de operetă în stil clasic, plină de ritm, culoare, viaţă,
farmec, umor…
Spectacolul – mai ales primul act – are o
desfăşurare filmică în care fiecare notă este încărcată
de sens şi, mai ales, este jucată. Mişcare multă, perfect
ordonată, în cea mai mare parte justificată, iar scena prinde
viaţă. I se adaugă una dintre cele mai frumoase partituri muzicale
din întreaga istorie a operetei, iar publicul este plăcut
surprins şi repede cucerit. După acest început în
forţă, trebuie să remarc, totuşi, că intensitatea ritmului şi a
strălucirii scade în cele două acte următoare, deşi
intercalarea unor pagini şi numere de balet străine partiturii lui
Kalman demonstrează că regizorul şi-a dat seama de pericol şi a
încercat, pe cît se poate, să îl evite. O face
îngroşînd – uneori, nejustificat – latura comică a
unei situaţii sau a unui personaj, care iese strident din contextul
de maximă eleganţă şi bun-gust al întregului. Momentele
sînt puţine, dar cu atît mai… şocante, iar renunţarea
la ele ar restabili rotundul armonios al întregului.
Cea de a doua ediţie a Festivalului
Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă“
se află în plină desfăşurare. În perioada 12-22
noiembrie, un program bogat şi, mai ales, divers oferă
bucureştenilor spectacole extraordinare „de import“, cele mai
bune producţii ale Teatrului de Operetă „Ion Dacian“ din
Bucureşti, concerte, expoziţii, lansări de carte, dezbateri, filme
muzicale, ateliere de lucru, chiar şi o paradă a modei… (pentru
informaţii complete, vizitaţi site-ul www.opereta.ro). Susţinut
substanţial de Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
Festivalul poartă amprenta şi semnătura Alinei Moldovan, în
calitate de director artistic, şi ale lui Răzvan Dincă, în
calitate de director al Operetei bucureştene, principala gazdă a
celor mai multe manifestări. Dintru început, trebuie
recunoscute şi apreciate la justa lor valoare cantităţile imense
de muncă, dăruire, încredere şi ambiţie (în cel mai
nobil sens al cuvîntului), investiţii de minte şi de suflet
fără de care Festivalul nu ar fi putut exista.
Pe umerii interpreţilor sînt
aşezate sarcini imense; ei trebuie să cînte, să vorbească,
să danseze, să facă acrobaţie… Provocările unor spectacole ca
Broadway - Bucureşti, Cabaret şi, desigur, Romeo şi Julieta sînt
tot atîţia paşi pe drumul alcătuirii unei trupe moderne de
operetă şi musical, deocamdată însă efortul este încă
prea mare şi, dacă accentul se pune pe interpretarea actoricească,
atunci partea vocală are de suferit. Nu este însă mai puţin
adevărat că, numai ţintind către excelenţă, poţi ajunge la ea.
Şi, sub acest aspect, nu pot decît să apreciez şi să aplaud
efortul şi performanţa la care au ajuns – în acest
spectacol ce a fost gîndit cu adevărat după toate canoanele
genului, la standarde internaţionale – întreaga echipă de
cîntăreţi, printre care i-am regăsit, în rolurile
principale, pe Tina Munteanu, Florin Butnaru, Amelia Antoniu, Cătălin
Petrescu, Ştefan Popov, Gladiola Niţulescu, Mihnea Lamatic.
În faţa scenei s-a aflat
orchestra Teatrului de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti,
condusă de dirijorul maghiar Balasz Stauroczky. Dacă ar fi să
apreciez interpretarea, m-aş limita la calificativul „corectă“.
Dar cunoscînd, din culise, imensul efort pe care această
orchestră îl va depune pe parcursul Festivalului acompaniind
producţii străine, în partituri, uneori, cu totul necunoscute
pînă acum, mă înclin reverenţios şi în faţa
instrumentiştilor. Şi aştept cu nerăbdare promisiunile
Festivalului ce se vor concretiza, pe rînd, în
spectacolele Barbă Albastră de Offenbach, versiunea Teatrului de
Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg (Rusia), Liliacul de
Strauss-fiul, versiunea Teatrului de Operetă şi Musical din
Budapesta (Ungaria), Bolero (teatru-dans), versiunea Teatrul Naţional
Slovac din Bratislava (Slovacia), Cîntarea Cîntărilor,
versiunea Asociaţiei Mnémosyne din Marsilia (Franţa) şi
Văduva veselă de Lehar, versiunea Operei de Stat din Banska
Bystrica (Slovacia).