OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Wolfgang RUMPF
Stairway to Heaven. O scurta istorie a muzicii pop de la Rock’n Roll pina la Techno. Glorie, bogatie si singuratate
Traducere de Doina Arvinte, Editura Polirom, Colectia „Hexagon“, Iasi, 2000, 225 p., f.p.


Dupa micromonografia despre miscarea techno (Falko Blask, Michael Fuchs-Gambock, Techno. O generatie in extaz), colectia Hexagon a Editurii Polirom revine cu o alta carte despre noile (sau mai vechile) curente muzicale si, in fapt, despre fenomenul pop-rock al ultimilor 40 de ani, privit in complexitatea tuturor implicatiilor sale sociale, psiho-culturale, artistice... O scurta istorie (subiectiva) a muzicii pop de la Rock’n’ Roll pina la Techno. Mai copt decit „monografii“ miscarii techno mai sus-citati (n. 1952), autorul ei este tot un critic muzical german, vechi rocker si fan Beatles, astazi redactor la radio Bremen. Preda jurnalistica muzicii pop si critica muzicala la universitatea din Oldenburg. Scrie vioi, alert, asociativ si plastic, cu nerv, si, dincolo de aparentul caracter eseistico-improvizatoric, e capabil de situari exacte si de contextualizari general-culturale pertinente, dublate de o buna cunoastere din interior a fenomenului. Cartea cuprinde si o bibliografie interdisciplinara destul de consistenta, incadrabila in mare studiilor culturale tip popular culture, dar cu deschideri catre teoria avangardei, literatura, cu conexiuni intre Dada, Punk, rock, cinema, cultura DJ-ilor, curentele muzicii negre s.a. Este interesant de observat ca pe piata cartii de la noi abordarile curentelor muzicale post-hippie lipsesc aproape cu desavirsire. Din zona pop-rock-ului putem semnala doar citeva excelente studii interdisciplinare despre jazz – cele doua volume de eseuri ale lui Virgil Mihaiu –, citeva monografii despre Beatles si Hendrix si o autobiografie Nicu Covaci – Phoenix. Toate, aparute la Editura Nemira. Si, sa nu uit, superba carticica a lui Vlad Arghir despre Leonard Cohen. Faptul spune, cred, destul de mult.

Cu un titlu amintind „nostalgicilor“ celebra balada a legendarei formatii Led Zeppelin, Stairway to Heaven este un „ghid“ care „bate“ in mai multe directii. Dar sa dam cuvintul autorului: „Cartea nu stabileste o ordine cronologica, ci incearca sa se modeleze dupa sinuozitatile liniilor melodice subiective ale song-urilor. Ca ghid prin istoria muzicii pop, Stairway to Heaven prezinta o imagine subiectiva, constient selectiva, incepind cu nazuintele bizare raspindite in Europa, pe vremea rock’n roll-ului si a muzicii beat.“ Sinuozitatile cu pricina se modeleaza si dupa istoria personala a autorului, care se impleteste cu cea a muzicii pop-rock germane, cu revolutiile de mentalitate produse intr-un climat initial conservator, apoi acaparat treptat de hedonismul comercial al show-biz-ului, intre Woodstock si Parada Dragostei.

Finalul este o „istorie virtuala“: este imaginat, cu ironie si umor, viitorul starurilor actuale in... 2008! Panorame concise ale Rock’n Roll, Beat, Rock, Soul, Blues, Punk, New Wave, Reggae, Funk, Hip-Hop, Techno si Grunge, rebeli ai muzicii pop, medii, spoturi publicitare, magie si mass-media, mainstream si underground, sex , droguri si revolutie sociala, raporturile curentelor muzicale radicale cu extremismele politice de dreapta si stinga sau cu ideologia black power, world music intre „petrecerile multiculturale“ si globalizare, sinteza stilurilor si a epocilor, hedonismul mediatic hipertehnologizat si resurectia (neo)tribala, „generatia X“ si angoasele sfirsitului de mileniu – iata numai citeva din fatetele acestei carti propunind, din unghiul culturii pop o imagine multicolora si spectaculoasa a lumii in care traim. Poti sa fii sau nu de acord cu unele sau altele din aprecierile autorului, dar nu poti sa nu apreciezi firescul, naturaletea si informatia inteligent prelucrata a acestei carti concepute ca un videoclip, o carte din care intrebarile grave nu lipsesc. Pe linga capitolele in care stralucesc vedetele, un capitol special este dedicat „baladelor unor vieti neinsemnate, songwriter si poeti“ (Rickie Lee Jones, Tom Waits, Van Morrison, Joni Mitchell), poeziei jazz-rock. Volumul se incheie cu o „elegie“ din volumul poetului rock german Wolf Wondratscheck (1992), dar pe un ton (totusi) optimist: „In mod cert, sound-ul de miine nu va fi mai rau decit cel de ieri, cu care am crescut“.