Madridul lui Goya

Cîteva sugestii pentru o călătorie pe urmele pictorului

Autor: Luminita MARCU | Categoria: Focus | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

De pe strada Pintor Rosales din Madrid (Institutul Cultural Român se află într-una dintre intersecțiile ei) poate începe călătoria pe urmele lui Goya, Francisco Goya y Lucientes, pictorul cel mai straniu, mai longeviv și mai vizionar, mai faimos și mai misterios, totodată, al Spaniei.

Casa cu picturi negre

Pe vremea lui, ceva mai jos de această stradă se termina Madridul, iar dincolo de Manzanares își cumpărase Goya în 1819 o casă care avea să devină faimoasa Quinta del Sordo. Pe pereții ei a pictat, la peste 60 de ani, celebrele pinturas negras. Erau lucrări în ulei, realizate nu ca fresce, ci en seco, încadrate de rame. În jur, pereții erau tapetați cu hîrtie specială, de la Tapiseriile Regale. Aici ar fi putut fi văzute frisonantele imagini cu Saturn devorîndu-și fiul, cu cei doi bătrîni mîncînd supă, cu femeile care rîd sau cu misteriosul cîine care se scufundă. Despre această pictură s-a spus că ar fi una dintre cele mai frumoase din lume, că ar sta la originea abstracționismului și a simbolismului. Sau că e, pur și simplu, o pictură neterminată și că acest gol se potrivește ca o mănușă sensibilității noastre contemporane, căreia îi place să fie lăsată să umple vidul. Oricum, astăzi, în librăria de la Prado se poate cumpăra o frumoasă agendă cu cîinele singuratic, înecat în cele două nuanțe de ocru.

Picturile cu care Goya își decorase locuința au fost mutate de pe perete pe pînză de pictorul și restauratorul Salvador Martinez Cubells în 1873, la comanda proprietarului de atunci al casei, francezul Emile d’Erlanger, care voia să le vîndă muzeului Louvre. Cum acesta nu a fost interesat, le-a donat muzeului Prado. Tot la Prado (publicată în 1992) se află și seria de fotografii făcute de Juan Laurent în 1863 pereților casei, pentru cei care ar vrea să compare picturile originale cu ceea ce se află acum pe pînză.

Quinta del Sordo nu mai există pe malul rîului Manzanares. A fost demolată în 1909. Într-o zonă populată acum cu blocuri de locuințe mai mult sau mai puțin noi, un cartier nesfîrștit privit de sus, dinspre bulevard, care nu mai are nimic din secolul al XVIII-lea, se mai află doar o tavernă cu numele Quinta del Sordo.

Privită însă de aproape, toată zona aceasta, dintre Parque del Oeste și Manzanares, e puternic impregnată de Goya. Aici se află mormîntul pictorului, în biserica San Antonio de la Florida, la care se ajunge tăind pur și simplu parcul, exact pe sub liniile de teleferic, pe deasupra unei gări, pe o pasarelă plină de graffiti și de bicicliști (pe aici trece una din rutele ciclistice ale Madridului) și lăsînd în urmă cimitirul unde se află fosa cu cei 43 de madrileni împușcați la 2 mai 1808. Au fost executați pentru că se ridicaseră împotriva ocupației franceze (subiectul apare într-o pînză celebră de Goya). Peisajul urban e ciudat și plin de contraste, cu blocurile în fundal, cu gara metalică, imensa urnă a cimitirului și cu Palatul Regal în depărtare.

Un mormînt misterios

Exact aici, ascunse în vegetație, se află două biserici identice. Enoriașii au hotărît în 1929 să construiască o biserică identică cu aceea de secol XVIII în care se află mormîntul și frescele făcute de Goya, pentru a-și putea ține slujbele obișnuite și pentru a-i lăsa pictorului și publicului pacea muzeistică necesară. Așadar, ca într-o poveste cu mistere, una din cele două biserici identice, aflate la cîțiva metri depărtare una de alta, adăpostește picturile realizate de Goya între august și decembrie 1798, la comanda regelui Carlos al IV-lea. Goya era deja pictorul oficial al casei regale cînd i-a fost dată această lucrare și s-a bucurat de o maximă libertate, ca un pandant poate necesar la una dintre primele lucrări, din tinerețe, cea din catedrala Maria del Pilar din Zaragoza, una din marile lui amărăciuni. În paranteză fie spus, cine are timp să meargă la Zaragoza (500 de kilometri, dar mai puțin de o oră și jumătate cu trenul din Madrid), va găsi acolo numeroase urme goyești (e aproape de locul de naștere al pictorului), numeroase desene din seria Capriciilor în muzeul orașului, celebrul Portret de tînăr, multe desene din seria Tauromahiilor în muzeul Camon Aznar și catedrala propriu-zisă, în centrul orașului, unde ghidul îi va spune că Goya nu a pictat decît una dintre turle, pentru că lucrarea lui nu a plăcut. Pe tînărul Goya îl interesa prea mult lumina și culoarea și prea puțin desenul.

În mica biserică madrilenă – o curiozitate arhitecturală, de altfel, în contextul catolic de secol XVIII, foarte apropiată prin dimensiuni și prin austeritatea planului în cruce grecească de bisericile românești – Goya a pictat timp de cîteva luni, ajutat doar de un singur asistent, pe perete umed, ceea ce mulți specialiști consideră astăzi a fi una dintre cele mai spectaculoase fresce religioase realizate vreodată. Un trompe l’oeil subtil face ca tavanul cupolei să coincidă cu cerul Madridului din povestea spusă de imagini, senzația fiind de perspectivă deschisă pe verticală. Minunea lui San Antonio de la Florida, patronul lăcașului, învierea din morți a unui martor care confirmă nevinovăția tatălui, e contemplată, cu toate gesturile și grimasele celei mai rafinate psihologii, de madrileni de rînd. Oglinzi așezate ingenios, oblic, la nivelul vizitatorului, permit contemplarea detaliilor. În biserica-muzeu nu se înghesuie turiștii, e un loc la care se ajunge greu, nu este pe ruta clasică, așa încît intimitatea e asigurată. Pentru că la ieșire se află piatra tombală ce adăpostește rămășițele lui Goya, aduse din Franța în 1919 (pictorul murise în exil, la Bordeaux, în 1828). În mod curios, pictorul nu e singur, alături de el se află rămășițele unui foarte bun prieten, Martin Miguel de Goicoechea, pentru că la mutarea osemintelor nu s-a putut face o identificare exactă și s-a preferat această soluție. În mod și mai curios, lipsește craniul lui Goya. Cei cărora nu le plac poveștile romantice preferă să creadă că a fost luat de un medic care voia să cerceteze detaliile frenologice ale unui geniu (era o modă în epocă), dar ceilalți spun, conform uneia dintre legendele urbane ale Madridului, că pictorul a dorit să-i fie înmormîntat capul la picioarele ducesei de Alba, muza din maja vestida și, de asemenea, desnuda.

Ducesa de Alba

În Prado cele două tablouri de află unul lîngă altul. În zilele foarte turistice, nu se pot vedea din cauza aglomerației și a dimensiunilor mici ale pînzelor. Inițial, cele două picturi fuseseră montate pe un același panou batant, probabil în palatul ducesei de la Atlantic, în Sanlúcar de Barrameda, unde Goya a petrecut vara anului 1796 împreună cu ducesa proaspăt văduvă. Nu se știe dacă pictorul și ducesa, căreia îi plăcea să i se spună nu Cayetana, ci Tereza, au avut sau nu o poveste de dragoste reală. Goya e evaziv, chiar dacă aluziv, în scrisorile pe care le trimite prietenilor. La moartea ei, fără urmași, în 1802, ducesa îi lasă prin testament lui Javier, fiul lui Goya, cîte zece reali pe zi pentru tot restul vieții lui.

Ducesa apare în numeroase picturi, cele mai importante astăzi fiind la Prado, dar cîteva se află în Palatul Liria de pe Calle Princesa, ceva mai sus de Pintor Rosales, în ceea ce a rămas printre ultimele reședințe locuite de aristocrația spaniolă de azi. Actuala proprietară, o stră-strănepoată a ducesei lui Goya, se numește de asemenea Cayetana, e foarte bătrînă și foarte mondenă. Singurul lucru pe care, aparent, îl are în comun cu străbunica ei din secolul al XVIII-lea este părul abundent și creț, despre care pictorul spunea, într-una din scrisorile trimise către prietenul său din Zaragoza, Martin Zapater, că „nu există o singură șuviță care să nu trezească dorința“. Picturile din actualul Palat Liria pot fi văzute cu permis prealabil.

Glorie academică: Real Academia de Bellas Artes de San Fernando

Un alt loc din Madrid e strîns legat de Goya, nu doar pentru că adăpostește tablouri ale sale, ci pentru că a jucat un rol important în viața pictorului: Real Academia de Bellas Artes de San Fernando. Astăzi muzeul, aflat aproape de Puerta del Sol, e puțin vizitat, deși e unul dintre cele mai prețioase, prin selecția extraordinară a lucrărilor. Aflat între două ministere și asaltat de aglomerația specifică centrului turistic al Madridului, San Fernando a pierdut mult din prestanța pe care o avea pe vremea lui Goya. Se pare că pictorul și-a dorit de la bun început faimă și glorie academică. Tînăr fiind, a încercat de două ori să intre în Academie și a fost respins de fiecare dată, în 1763 și 1766, în favoarea unui alt pictor tînăr, Gregorio Ferro. De abia în 1780 Goya se întoarce la Academie și cere să fie primit ca academico de merito, primind titulatura cu unanimitate de voturi. De data aceasta și special pentru acest prilej, realizează o operă adaptată gustului clasicizant al Academiei, Isus pe cruce (se află la Prado). În 1785 cere și obține postul de al doilea director al secției de pictură a Academiei, în defavoarea aceluiași Gregorio Ferro, care îl învinsese în tinerețe și asupra căruia își ia o revanșă tîrzie. Dar este respins atunci cînd vrea să fie director plin al acestei secții. Se pare că ideile sale didactice erau mult prea avansate pentru acea vreme și poate chiar și pentru zilele noastre, pentru că pictorul prețuia mai mult decît orice libertatea deplină a discipolului. La Academia San Fernando din Madrid se află multe dintre tablourile sale emblematice, de cabinet, realizate în regim privat și într-o totală libertate: Îngroparea sardinei, Tirana (portretul unei actrițe faimoase în epocă), Casa de nebuni, Portretul ecvestru al regelui Fernando al VII-lea.

Tocmai acesta din urmă, pe care îl eternizează într-una din lucrările sale cele mai echilibrate, este cauza exilului. Goya moare departe de Madridul cu care se identificase de-a lungul vieții, din același motiv etern: regele avea apucături despotice, cu care artistul, care trăise Iluminismul și-l depășise, nu avea cum să fie de acord. Ultima pictură a lui Goya, misteriosul portret de femeie (lăptăreasa care trecea în fiecare dimineață pe strada din Bordeaux), deja impresionist după unii critici, tulburător pur și simplu pentru privitorul de rînd, se află la Prado, unde se termină de fapt aventura acestui extraordinar artist, ca a atîtor altora.

În imagine: monument dedicat lui Goya și amplasat în apropierea mormîntului pictorului, realiyat în 1996 de Joaquin Vaquero Turcios

Recomanda articolul prin:

Etichete: Goya, Madrid

Comentarii utilizatori

Cateva precizariRiri Sylvia Manor - Marti, 2 August 2011, 01:28

O felicit pe Luminita Marcu pentru felul interesant in care a incercat sa mearga pe urmele si sa patrunda in lumea unicului Francisco Goya. Cateva puncte de vedere personale si precizari: De la inceput lucrarile domurilor bisericii Maria del Pilar din Zaragosa au fost incredintate nu lui Goya ci cumnatului lui Goya Francisco Bayeu Acesta i-a dat lui Goya numai o cupola de pictat,iar apoi l-a criticat si umilit in public pentru felul original al frescei cerandu-i sa o refaca dupa gusturile sale. Goya a vrut sa paraseasca lucrarea si Saragosa, dar un prieten a insistat sa nu isi distruga viitoarea cariera si sa accepte. Goya nu a uitat niciodata acea umilinta si nu a mai consimtit niciodata sa picteze dupa gustul altcuiva. Iar cat priveste biserica San Antonio de la Florida este dupa mine pentru prima data cand pe domul unui biserica figureaza nu ingeri si sfinti, ci oamenii simpli ai Madridului cu micile si marile lor drame iar marginea circulara a cupolei este gardul pe care incaleca de exemplu un copil. Copil si ingeri care amintesc pe Renoir inca nenascut.
Dar de fapt am luat condeiul -so called- pentru ca sa arunc alta lumina asupra unui fals adevar repetat la infinit. Multi cred ca Ducesa de Alba a pozat pentru Maja imbracata si nud. Dupa documente credibile astazi se pare ca amantul Reginei, atotputernicul Manuel Godoy era la randul sau atasat metresei sale Pepita Tudo si l-ar fi rugat pe Goya sa o picteze. De frica Inchizitiei a tinut potretele unul peste celalalt in palatul sau. Fapt e ca in 1800 pictura atarna pe un perete in colectia de tablouri a lui Godoy.unde a fost vazuta de un vizitator. Apoi picturile sechestrate printre bunurile lui Godoy a facut ca in 1815 inchizitia sa il cheme pe Goya ca sa declare daca el a pictat aceste obscenitati, cine i-a comandat tablourile etc dar din pacate nu exista documentare mai departe, ce s-a mai intamplat si cum prudentul Goya a reusit sa se salveze. In tot cazul daca a parasit Spania pt Bordeaux a facut-o de frica inchizitiei, care mai actiona inca.