Cred că piatra de încercare, în
ceea ce priveşte romanul recent al lui Stelian Tănase, Maestro, o
reprezintă puterea cititorului de a rezista, pe un spaţiu atît
de mare (aproape 600 de pagini), asaltului de sordid. De altfel,
Stelian Tănase spune, într-un interviu recent din Cotidianul,
că acesta este registrul său preferat, registrul băşcăliei
cinice, balcanice, corozive. De-a lungul acestor sute de pagini,
Emilia, personajul secundar din povestea propriu-zisă, îşi ia
revanşa la nivelul vocilor care se „aud“ în text şi are o
partitură de primadonă a sordidului. Ce poate emite guriţa ei
spurcată şi neobosită, mă întreb dacă poate suporta
urechea internă a cititorului! Dar că autorul de pe copertă a
ştiut să reproducă perfect, profesionist, uimitor cîteodată,
acest limbaj, acesta e un lucru de necontestat şi e meritul
principal al romancierului Stelian Tănase. Cu o bună redactare,
această carte de 600 de pagini ar fi putut deveni o bijuterie de
350.
Însă aş interpreta gestul lui
Stelian Tănase de a publica o carte aşa de masivă şi în alt
registru decît cel strict literar. Într-o lume culturală
ca aceea românească, în care funcţionează modele goale
de conţinut, în care marii „romancieri“ sînt
ilizibili megalomani ca Breban şi Buzura, o figură mai degrabă
mediatică, precum cea a lui Stelian Tănase, are de dus o luptă
grea. Nu puţine sînt comentariile cititorilor de la sfîrşitul
diverselor articole sau interviuri ale sale, comentarii care îl
trimit înapoi la talk-show-urile de televiziune, pentru că
literatura, vezi Doamne, ar fi rezervată... adevăraţilor Arnoteni.
Este un lucru care li se întîmplă sistematic multor inşi
care, pe lîngă scris, mai au şi alte ocupaţii pe care, mai
rău, le onorează cu succes. Aşadar, aceştia, cei „din afara“
literaturii, cei care nu se milogesc de Uniunea Scriitorilor sau de
stat pentru a primi bani pentru că sînt, unic şi definitiv,
„scriitori“, aceştia trebuie să supraliciteze pentru a intra în
circuit. Cred că în această zonă ar fi de găsit excesul de
zel al autorului lui Maestro, unul poate nici măcar conştientizat
de autorul însuşi.
Mostră de proză
Într-o lume normală, Stelian
Tănase nu ar avea nevoie să demonstreze că e scriitor. Într-o
cultură firească, o carte ca Acasă se vorbeşte în şoaptă
(Editura Compania, 2002) ar fi dat naştere la dezbateri politice,
dar şi, mai ales, literare. Pentru că e de găsit acolo un amestec
de literatură şi nonficţiune, un nonconformism al formei (textul
pe două etaje, care sînt deopotrivă etaje morale, dar şi ale
nivelului de discurs literar) care ar fi trebuit să facă din
autorul lor o figură a literaturii contemporane. Nu s-a întîmplat
aşa, pentru că Stelian Tănase e omul de la televizor. Şi pentru
că trăim încă într-o cultură a etichetelor, după
modelul anilor ’50.
Pentru cei care încă se îndoiesc
că Stelian Tănase e un scriitor în toată puterea cuvîntului,
dincolo de toate posibilele minusuri ale romanului Maestro, am să
ofer o mostră de proză de cea mai bună calitate literară, un
fragment magistral din roman, în care hiperrealismul virează
suav spre un teribil suprarealism, aşa cum numai în cărţile
de literatură adevărată se poate întîmpla (o posibilă
comparaţie: Cimitirul Buna-Vestire de Tudor Arghezi):
„O voce: La balamuc s-o ducem.
Certificat că e maniaco-depresivă cu accente paranoide. Să stea
şase luni măcar, pînă trece scandalul!, zice şi aruncă
spre tavan un avion din hîrtie de ziar. Unul dintre domni îl
prinde din zbor. Sînt într-un ceas de graţie. Priviri
tîmpe, un dinte de aur luceşte în semiîntuneric.
Seară violacee tăiată, felii subţiri de raze. Printre jaluzele,
soarele scapără galben-ruginiu. Trupurile servesc ca ambalaje
pentru voci. Se descompun, încep să se destrame, să
plutească. Coarne de cerb înfipte într-o pereche de
omoplaţi descărnaţi, patru perechi de fese cărnoase roz, o
chelie, urechi&nasuri, intestine verzui pline cu tocană&musaca,
un ochi scurs ca un ou în tigaie, plămîni ciuruiţi,
laba piciorului în 11 copii trase la indigo. Nişte resturi de
sandvişuri într-un fast-food. Nimeni nu e întreg. Părţi
anatomice se intersectează cu părţi din personajul învecinat“
(pp. 284-285).
- Articole in legatura
- Stelian Tănase, întoarcerea la literatură
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters